DECIZIE Nr.
424 din 25 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) si art.
45 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
precum si a dispozitiilor art. 294 alin. 1 teza intai din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 548 din 26 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3), art. 24 şi art. 50
alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi
a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Nicola Daniela Mânecan în Dosarul nr. 2.976/2004 al Curţii de Apel
laşi - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei,
avocat Romul Petru Vonica, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul
autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate,
reiterând argumentele expuse pe larg în concluziile scrise depuse în dosarul
cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate
sunt în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 25 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 2.976/2004, Curtea
de Apel laşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3), art. 24 şi art. 50
alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi
a prevederilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă,ridicată de Nicola Daniela Mânecan în dosarul menţionat.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 18 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr.
10/2001 contravin art. 1 alin. (5) şi art. 57 din Legea fundamentală, privind
supremaţia Constituţiei şi a legilor în statul român de drept, respectiv
exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece creează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilele
preluate în mod abuziv şi în alte cazuri decât cele la care se referă art. 44
alin. (3) din Constituţie, privind exproprierea pentru o cauză de utilitate
publică.
Referitor la art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
10/2001, se susţine că acesta încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în
art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la liberul acces la justiţie
şi în art. 44 alin. (1) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, deoarece
declară valabile actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile
preluate abuziv de stat, în situaţia în care subdobânditorul a fost de
bună-credinţă. Pentru aceleaşi motive se susţine că textul de lege criticat
încalcă dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un
proces echitabil, art. 13 care consacră dreptul la un recurs efectiv, art. 14
privind interzicerea discriminării, art. 17 referitor la interzicerea abuzului
de drept şi în art. 41 privind reparaţia echitabilă, precum şi dispoziţiile
art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, care se referă la protecţia
proprietăţii.
In ceea ce priveşte art. 294 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, în opinia autoarei excepţiei, acesta încalcă dispoziţiile
constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24
privind dreptul la apărare şi în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei,
deoarece interzice schimbarea cauzei cererii de judecată şi formularea de
cereri noi în cadrul judecării apelului. Pentru aceleaşi motive se apreciază că
textul de lege criticat încalcă art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un
proces echitabil.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia civilă apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie,
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 18 alin. (3), art. 24 şi
art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 279 din 4 aprilie 2005, modificată şi completată
prin titlul I din Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, precum şi
cele ale art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Din examinarea motivării excepţiei, Curtea constată că
autoarea acesteia se referă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea
nr. 10/2001 criticate, la cele reglementate de lit. c) a acestui articol, iar
în ceea ce priveşte alin. 1 al art. 294 din Codul de procedură civilă, numai la
teza întâi a acestui alineat.
De asemenea, Curtea constată că, ulterior modificării
prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 798
din 2 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel încât art.
24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 26 alin. (1) din acelaşi act
normativ republicat, iar art. 50 alin. (1) şi (2) a devenit art. 45 alin. (1)
şi (2).
Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. c), art. 26
alin. (1) şi art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, precum şi a dispoziţiilor art. 294
alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă.
Textele din Legea nr. 10/2001 criticate au următorul
cuprins:
- Art. 18 lit. c): „Măsurile
reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: (...)
c) imobilul a fost înstrăinat cu respectarea
dispoziţiilor legale.";
- Art. 26 alin. (1): „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul
imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu
soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin
dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde
persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună
acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de
stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este
acceptată de persoana îndreptăţită.";
- Art. 45 alin. (1) şi (2): „(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele
făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad
sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate
cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele
făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate
fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care
actul a fost încheiat cu bună-credinţă."
Art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură
civilă are următorul cuprins:,, In apel nu se poate schimba calitatea
părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot
face alte cereri noi. (...)"
Prevederile constituţionale
invocate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (5) privind
statul de drept, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii,
art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind
accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 care
consacră dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) şi (3) privind garantarea
dreptului de proprietate şi condiţiile exproprierii, art. 57 privind obligaţia
de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi
art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Se mai invocă încălcarea, prin textele de lege ce fac
obiectul excepţiei, a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind
dreptul la un proces echitabil, art. 13 care consacră dreptul la un recurs
efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 referitor la
interzicerea abuzului de drept şi în art. 41 privind reparaţia echitabilă,
precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie,
care se referă la protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
I. In ceea ce priveşte art. 18
lit. c) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, autoarea excepţiei susţine
că acestea încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale
art. 57, deoarece creează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru
imobilele preluate în mod abuziv şi în alte cazuri decât cele la care se referă
art. 44 alin. (3) din Constituţie, privind exproprierea pentru o cauză de
utilitate publică.
Examinând aceste susţineri, Curtea constată că
prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 reglementează un caz în care
măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, şi anume atunci când
imobilul-construcţie a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale. In
această situaţie, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură a
bunului, fără a aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de către
cumpărătorii imobilului cu respectarea dispoziţiilor legale de la data
încheierii contractului de vânzare-cumpărare, legiuitorul a instituit măsuri
reparatorii în echivalent, asigurându-se, astfel, respectarea drepturilor
dobândite cu bună-credinţă. Aşa fiind, textul de lege criticat este în
concordanţă cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia respectarea
acesteia şi a legilor este obligatorie.
De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 26
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora deţinătorul imobilului sau,
după caz, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să
acorde persoanei îndreptăţite la restituire, în compensare, alte bunuri sau
servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, sunt în
deplină conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
In ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale
cuprinse în art. 57 referitoare la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor
şi a libertăţilor constituţionale, precum şi în art. 44 alin. (3) privind
exproprierea, invocate, de asemenea, în motivarea criticii de
neconstituţionalitate a art. 18 lit. c) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr.
10/2001, se constată că nu au relevanţă în cauză.
II. Prevederile art. 45 alin.
(1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 sunt criticate cu motivarea că, menţinând
valabilitatea actelor juridice de înstrăinare ce au ca obiect imobile preluate
abuziv de stat, în situaţia în care subdobânditorul a fost de bună-credinţă,
contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16,
art. 21 alin.' (1) şi (3) şi art. 44 alin. (1) şi (3), precum şi dispoziţiilor
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
cuprinse în art. 6 paragraful 1, art. 13, 14, 17 şi 41, respectiv celor ale
art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Curtea constată că aceste prevederi legale, în
numerotarea dată anterior republicării succesive a Legii nr. 10/2001, au mai
făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte
dispoziţii constituţionale, şi la art. 15 alin. (2), respectiv art. 44 alin.
(1) din Legea fundamentală, şi cu o motivare asemănătoare.
Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa contrarietate cu
dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia
nr. 33 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 390 din 5 iunie 2003,
că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 45
alin. (1)], recunoscând validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate
cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, consacră riguros, în materia ce
face obiectul reglementării, principiul tempus regit
actum, iar prevederile art.
46 alin. (2) din acelaşi act normativ [devenit art. 45 alin. (2)], aplicând
principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparenţei de drept, nu
consacră o soluţie legislativă novatoare şi, prin urmare, nu poate fi socotit
retroactiv.
Referitor la pretinsa
încălcare, prin acelaşi text de lege, a dispoziţiilor art. 44 din Legea
fundamentală, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, că dispoziţiile art. 46 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 45 alin. (1)], au în vedere actele juridice
de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, asupra cărora statul a
devenit proprietar. Titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea
de proprietar la data înstrăinării bunului de către stat, nu poate să invoce
încălcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legală criticată nu
contravine principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate
consacrat de art. 44 din Legea fundamentală. De asemenea, prin Decizia nr. 145
din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a
reţinut că acelaşi text de lege nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind
protecţia proprietăţii private, reţinându-se că norma legală criticată
recunoaşte validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de
bună-credinţă a unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, însă nu
consacră prevalenta acestuia faţă de titlul proprietarului iniţial, titlu care
îi este recunoscut în mod similar, de legiuitor, potrivit prevederilor art. 2
alin. (2) din acelaşi act normativ.
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile mai
sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, iar pentru
aceleaşi motive expuse în cuprinsul acestora nu poate fi reţinută nici pretinsa
încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind
protecţia proprietăţii.
Curtea mai constată că este neîntemeiată şi critica
art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 faţă de art. 16 din Legea
fundamentală, privind egalitatea în drepturi, respectiv faţă de art. 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind interzicerea discriminării, dat fiind faptul că acest text de lege se
aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fără
nicio discriminare pe considerente arbitrare.
In ceea ce priveşte art. 21 alin. (1) şi (3) din
Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil, art. 6 paragraful 1, art. 14, 17 şi 41 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră: dreptul la un
proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea abuzului de drept,
reparaţia echitabilă, invocate, de asemenea, de autoarea excepţiei în motivarea
criticii de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
10/2001, Curtea constată că nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei.
III. Art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură
civilă încalcă, în opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile art. 1 alin. (5),
art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 şi 124 din Constituţie, precum şi pe cele ale
art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, deoarece interzice formularea de cereri noi în apel,
chiar şi atunci când privesc motive de ordine publică.
Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa
sa asupra constituţionalităţii art. 294 din Codul de procedură civilă, în
raport de critici similare. Astfel, prin Decizia nr.
135 din 3 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 393
din 6 iunie 2003, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, a statuat că interdicţia introducerii unor cereri noi în apel,
prevăzută de art. 294 din Codul de procedură civilă, este justificată de
caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părţilor, astfel că
această soluţie legislativă nu are semnificaţia încălcării principiului
constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice. Soluţia derivă din rolul instanţei de apel, şi anume acela de a
examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au
fost deduse în faţa sa. S-a constatat, de asemenea, că interdicţia introducerii
de cereri noi în apel nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, întrucât nimic
nu împiedică părţile în proces să formuleze noi pretenţii pe calea unei alte
acţiuni civile.
Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi de
natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Intrucât textul de lege criticat nu împiedică în niciun
mod părţile interesate să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi intereselor legitime, iar în acest cadru, să beneficieze de
toate garanţiile ce caracterizează dreptul la apărare, respectiv dreptul la un
proces echitabil, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 24 din
Legea fundamentală, respectiv a art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, nu se aduce atingere, prin acelaşi text de
lege, unicităţii şi imparţialităţii justiţiei, astfel încât nu poate fi primită
nici critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 124 din
Constituţie privind înfăptuirea justiţiei.
Cât priveşte invocarea art. 1 alin. (5) din Legea
fundamentală, ce consacră supremaţia Constituţiei şi a legilor în statul român
de drept, se constată că acesta nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de
procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a dispoziţiilor
art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Nicola Daniela Mânecan în Dosarul nr. 2.976/2004 al Curţii de Apel laşi -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta