Decizia Nr.420 din 07.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Armax“ - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 514/196/2009 al Tribunalului Brăila – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr.514/196/2009, Tribunalul Brăila - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Armax“ - S.R.L din Brăila cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 6.697 din 29 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Brăila.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 2 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege atacate intră în contradicţie cu prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, „deoarece cei îndreptăţiţi ar trebui să exercite cale de atac fără a cunoaşte conţinutul motivării instanţelor cu privire la soluţie.“ Acest lucru ar presupune că cei care solicită judecarea cauzei în lipsă pot urmări soluţia, „fără a exista nicio obligaţie din partea instanţelor naţionale de a le comunica soluţia la pronunţare.“ De asemenea, consideră că textul de lege criticat „nu dă dreptul la un recurs efectiv sau la un recurs util, atât timp cât soluţia este cunoscută numai în cadrul sistemului judiciar şi nu este comunicată părţilor.“ Instanţa de judecată apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, dispoziţii care au următorul cuprins: „Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv, ale art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 2 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, în raport cu critici similare, s-a pronunţat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 792 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 759 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că, potrivit textelor de lege criticate, debitorul poate face opoziţie la executare în termen de 5 zile de la primirea somaţiei şi judecătoria va judeca opoziţia potrivit Codului de procedură civilă, de urgenţă şi cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.Curtea a stabilit că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la dispoziţiile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificaţia unei atingeri aduse dreptului la apărare aparţinând autorului excepţiei. Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu dispoziţiile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, precum şi dovezile invocate în susţinerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfăţişare.Totodată, Curtea a mai reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.Pe de altă parte, Curtea constată că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziţiei la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somaţiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie.Într-adevăr, în măsura în care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de „căi de atac“, fără a le identifica şi caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca în considerarea anumitor particularităţi să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacţională adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituţionale.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Armax“ - S.R.L din Brăila în Dosarul nr. 514/196/2009 al Tribunalului Brăila - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman