DECIZIE Nr.
420 din 3 mai 2007
referitoare la
constitutionalitatea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000
privind organizarea si desfasurarea referendumului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 295 din 4 mai 2007
Cu adresa nr. 51/1526 din 26 martie 2007, secretarul
general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii
Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului (PL 392/2006 - reexaminare în urma D.C.C. nr. 147/2007),
formulată de un număr de 50 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae
N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan,
Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop,
William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C.
Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin
Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I.
Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Măria C. Iacob Ridzi,
Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu, Graţiela Denisa M.
Iordache, Radu V. D. Lambrino,
Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu,
Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olarean, Constantin M.
Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I.
Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel
Liviu S. Sârbu, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Cristian B. Ilie.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a)
din Constituţie şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 2.790 din 27 martie 2007 şi constituie obiectul
Dosarului nr. 402A/2007.
Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl
constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului. In realitate, sesizarea priveşte
Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, care cuprinde un articol unic, potrivit căruia: «Articolul
10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul
cuprins: „Art. 10. - Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea
Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor
valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la
referendum."»
In motivarea sesizării, se arată că „legea criticată nu
acordează dispoziţiile legii declarată neconstituţională cu conţinutul Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 147/2007, astfel că este contrară prevederilor art.
147 alin. (2) din Constituţie, care obligă Parlamentul să reexamineze
dispoziţiile declarate neconstituţionale pentru punerea lor de acord cu Decizia
Curţii Constituţionale." Aşa fiind, se consideră că art. 10, în redactarea
adoptată prin legea supusă controlului de constituţionalitate, încalcă şi
prevederile „art. 81 şi 95 din Constituţia României pentru considerentele
arătate de Curte în motivarea Deciziei nr. 147/2007", întrucât prin
intrarea sa în vigoare „s-ar ajunge la situaţia în care un preşedinte, ales în
condiţiile art. 81 alin. (2) din Constituţie, să fie demis cu majoritate
relativă de voturi", putându-se ajunge la situaţia în care, „dacă la
referendum participă trei cetăţeni şi doi ar vota pentru demitere, preşedintele
ar fi demis."
Se mai arată că textul de lege adoptat are caracter
retroactiv, fiind aşadar contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin aceea
că „stabileşte o altă modalitate de demitere a Preşedintelui decât cea
prevăzută de lege la data alegerii sale în funcţie" şi „astfel de
modificări esenţiale nu pot interveni în timpul exercitării mandatului".
Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2007. De
asemenea, se arată că, deşi prin art. 83 din Constituţie, astfel cum a fost
modificat prin Legea de revizuire din 2003, durata mandatului Preşedintelui
României s-a prelungit la 5 ani, această prevedere se aplică, potrivit art. 155
alin. (3) din Legea fundamentală, începând cu următorul mandat prezidenţial. In
sfârşit, se apreciază că în situaţia adoptării unei legi prin care demiterea
preşedintelui poate fi hotărâtă prin referendum cu o altă majoritate decât
majoritatea absolută, posibilitate avută în vedere de Decizia Curţii
Constituţionale nr. 147/2007, o asemenea lege „nu ar putea fi aplicabilă
preşedintelui în funcţie la data adoptării, ci doar următorului mandat, pentru
considerentele deja expuse".
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru
a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere exprimat, arată următoarele: art. 10 din Legea
nr. 3/2000 a fost modificat în sensul celor statuate de Curtea Constituţională
prin Decizia nr. 147/2007 şi invocarea ei de către autorii sesizării pentru
susţinerea neconstituţionalităţii textului în actuala redactare „este
irelevantă, întrucât decizia respectivă privea un alt text legal şi se baza pe
argumentarea potrivit căreia este neconstituţional ca prin lege să se
stabilească două regimuri juridice distincte pentru demiterea prin referendum a
Preşedintelui României". In continuare, se arată că, potrivit deciziei
menţionate, „nimic nu împiedică legiuitorul să stabilească condiţii diferite de
valabilitate a condiţiilor de organizare a unui referendum, indiferent ce
obiect ar avea acesta şi, implicit, să instituie o anumită majoritate de voturi
valabil exprimate, necesară pentru adoptarea unei anumite decizii printr-o
procedură referendară, singura cerinţă fiind aceea ca majoritatea respectivă să
fie cerută pentru toate situaţiile similare supuse consultării populare. O
astfel de situaţie o poate constitui demiterea din funcţie a şefului statului
printr-un referendum, indiferent care a fost majoritatea de voturi necesară
pentru alegerea sa în această demnitate". De asemenea, se arată că, în
sensul aceleiaşi decizii, care nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să
opteze pentru o majoritate de voturi relativă cât priveşte demiterea Preşedintelui
României, Parlamentul, prin derogare de la art. 5 alin. (2) din Legea nr.
3/2000, „a stabilit un regim juridic special şi unic pentru demiterea
Preşedintelui României prin referendum".
In legătură cu susţinerile privind încălcarea art. 15
alin. (2) din Constituţie, se arată că art. 10 din legea supusă controlului de
constituţionalitate „nu instituie o nouă modalitate de demitere, ci stabileşte
doar o altă majoritate cerută pentru demitere, ceea ce este cu totul
altceva". In plus, potrivit principiului aplicării legii în timp,
dispoziţiile acesteia „devin operabile doar pentru situaţiile care ipotetic pot
să apară după intrarea sa în vigoare".
Guvernul, în punctul de vedere exprimat, consideră că „dispoziţiile prin care se modifică
procedura de demitere a Preşedintelui României sunt retroactive, fiind similare
celor constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2007", care
statuează că „în condiţiile în care legea îşi propune să modifice statutul
dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui nou caz de
încetare a acestuia, legea devine retroactivă", întrucât „schimbarea
procedurii de demitere a Preşedintelui României nu poate avea aplicabilitate în
cursul mandatului acestuia". In legătură cu susţinerile autorilor sesizării referitoare la încălcarea art. 147
alin. (2) din Constituţie, constând în neconcordanţa dintre legea criticată şi
decizia Curţii Constituţionale, arată că, într-adevăr, „prin textul adoptat de
Camera Deputaţilor se menţine neconstituţionalitatea în raport cu art. 81 din Constituţie
care stabileşte procedura de demitere a Preşedintelui României". In acest
sens, apreciază că principiul legitimităţii şi reprezentativităţii trebuie
respectat nu numai cu prilejul alegerii Preşedintelui, ci şi cu privire la
procedura de demitere a acestuia. Or, textul de lege criticat nu pleacă de la
această premisă, „ci are în vedere asigurarea simetriei juridice",
neadmisă în dreptul public, în care se aplică principiul analogiei.
Preşedintele Senatului nu
a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de
neconstituţionalitate formulată.
CURTEA,
examinând sesizarea de
neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor
şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea art.
10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
raportată la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine
următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale
art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe
asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl
constituie articolul unic al Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr.
3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în legătură cu care
se susţine că încalcă, în ordinea invocării lor, prevederile constituţionale ale
art. 147 alin. (2), art. 81, art. 95 şi art. 15 alin. (2), potrivit cărora:
- Art. 147 alin. (2): „In
cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea
acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective
pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.";
- Art. 81: „(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit,
în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în
listele electorale.
(3) In cazul în care
niciunui dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al
doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului
de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut
cel mai mare număr de voturi.
(4) Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de
Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi
succesive."
- Art. 95: „(1) In cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă
prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie
de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.
Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se
impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi
iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se
aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este
aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea
Preşedintelui.";
- Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile."
Curtea Constituţională, examinând conţinutul sesizării
şi prevederile legii supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu
dispoziţiile constituţionale invocate, constată că niciuna dintre obiecţiunile
de neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
In legătură cu critica referitoare la încălcarea
prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, datorită nepunerii de acord cu
decizia Curţii Constituţionale a legii declarate ca fiind neconstituţională şi
reexaminată, Curtea constată că prin Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, a fost declarată neconstituţională
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea
şi desfăşurarea referendumului". In acea decizie Curtea a reţinut că legea
„este neconstituţională în ansamblul său, având în vedere că pct. 1 şi pct. 2
analizate epuizează cuprinsul normativ al articolului său unic".
Potrivit prevederilor art. 147 alin. (2) din
Constituţie, „In
cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea
acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective
pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale". Cele două Camere ale Parlamentului au dat curs acestor prevederi
constituţionale.
Astfel, primul punct al articolului unic al legii care,
prin completarea art. 5 cu un nou alineat, reglementa anumite interdicţii
privind organizarea în timp a referendumului a fost eliminat în urma
reexaminării.
Cel de al doilea punct, modificând art. 10 din Legea
nr. 3/2000, stabilea o majoritate diferenţiată de voturi pentru demiterea
Preşedintelui României, în raport cu majoritatea de voturi cu care a fost ales.
Această reglementare a fost declarată ca fiind neconstituţională, întrucât
statutul juridic al Preşedintelui României este identic, indiferent dacă a fost ales în primul sau în cel de al
doilea tur de scrutin.
Curtea Constituţională a precizat, însă, că „nu exclude
posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de voturi relativă
pentru demiterea Preşedintelui României în toate cele trei situaţii".
In urma reexaminării legii, motivul de
neconstituţionalitate mai sus arătat a fost înlăturat printr-o nouă redactare a
art. 10, în care se prevede, pentru toate situaţiile, o singură majoritate de
voturi prin care Preşedintele României poate fi demis, dacă s-a întrunit „majoritatea
voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au
participat la referendum".
In raport cu motivele de
neconstituţionalitate reţinute şi cu precizarea făcută în Decizia nr. 147/2007,
Curtea constată că noua redactare a art. 10 din Legea nr. 3/2000 este în
concordanţă cu decizia sa anterioară.
Curtea constată, de asemenea, că legea supusă
controlului de constituţionalitate nu conţine nicio dispoziţie cu privire la
data de la care urmează să intre în vigoare şi la perioada de timp în care
urmează să fie aplicată. In aceste condiţii, potrivit regulii generale
prevăzute de art. 78 din Constituţie, legea intră în vigoare la 3 zile de la
data publicării în Monitorul Oficial. In consecinţă, dispoziţiile legii
examinate îşi vor produce efecte, în condiţiile prevăzute de Constituţie,
imediat după intrarea sa în vigoare.
Curtea Constituţională nu poate primi nici critica
referitoare la retroactivitatea legii examinate, deoarece obiectul acesteia îl
constituie procedura referendumului, iar normele de procedură, care sunt de
imediată aplicare, nu produc efecte asupra unor situaţii juridice anterioare,
ci numai asupra celor care se derulează după intrarea în vigoare a legii.
In această ordine de idei, Curtea observă că
modificarea iniţială a Legii nr. 3/2000 s-a adoptat de Parlament la începutul
lunii februarie 2007, Curtea Constituţională fiind sesizată pentru controlul
constituţionalităţii ei la 12 februarie 2007, când nu se înregistrase la
Parlament propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Chiar
şi forma actuală a legii de modificare a fost adoptată, la 21 martie 2007,
înainte ca Parlamentul să fi hotărât suspendarea din funcţie a Preşedintelui
României, prin hotărârea din 20 aprilie 2007, când s-a cunoscut că va trebui
organizat referendumul pentru demiterea Preşedintelui României.
Curtea constată că, în sensul prevederilor art. 95
alin. (3) din Constituţie, referendumul organizat pentru demiterea
Preşedintelui României reprezintă un act unic de manifestare a voinţei
populare, care nu poate fi repetat în cadrul aceleiaşi proceduri, indiferent de
rezultatul său.
In condiţiile noii reglementări privitoare la demiterea
Preşedintelui României, valabilitatea referendumului nu mai este condiţionată
de participarea majorităţii persoanelor înscrise pe listele electorale.
In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art.
147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit.
A.a), al art. 15 şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea
nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este
constituţională.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 3 mai 2007 şi la
aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban
Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
OPINIE CONCURENTĂ
Fără a contesta temeinicia deciziei Curţii
Constituţionale privind constatarea constituţionalităţii Legii pentru
modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului, dorim să ne exprimăm prin prezenta opinie concurentă părerea
diferită cu privire la înţelesul şi efectele juridice ale noului text al art.
10 pe planul evaluării şi confirmării rezultatelor unui referendum organizat
pentru demiterea Preşedintelui României. După părerea noastră din conţinutul
textului de lege supus controlului de constituţionalitate nu rezultă că
referendumul ar putea fi considerat ca fiind valabil fără nicio condiţie legată
de numărul cetăţenilor cu drept de vot participanţi la acesta.
In textul modificat al art. 10 din Legea nr. 3/2000 se face precizarea că „prin derogare de la art. 5 alin. (2)". Considerăm că această precizare este inutilă şi ineficientă,
întrucât, în realitate, noul text de lege nu conţine nicio derogare, art. 5
alin. (2) şi art. 10 reglementând chestiuni diferite. Art. 5 alin. (2)
stabileşte condiţia de valabilitate a oricărui referendum, respectiv ca la
acesta să participe „cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor
înscrise în listele electorale".
Noul text al art. 10 nu conţine nicio dispoziţie cu
privire la condiţiile de valabilitate, în mod special, ale referendumului
organizat pentru demiterea Preşedintelui României, ci vizează doar rezultatul
referendumului, precizând că „demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea
voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au
participat la referendum".
Din coroborarea acestor reglementări legale rezultă că
Preşedintele României poate fi declarat demis numai în urma unui referendum
valabil în sensul dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi în cadrul căruia
majoritatea voturilor valabil exprimate de participanţi sunt pentru aprobarea
demiterii, în sensul art. 10.
Aceleaşi condiţii de valabilitate şi aceeaşi majoritate
de voturi sunt cerute şi pentru rezultatul favorabil al referendumului
organizat pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei ori pentru
exprimarea voinţei poporului cu privire la probleme de interes naţional.
Includerea în textul art. 10 a sintagmei „prin derogarea
de la art. 5 alin. (2)", inutilă şi fără niciun
efect juridic, nu face ca textul respectiv să fie contrar vreunei prevederi
constituţionale. Posibilitatea demiterii Preşedintelui României prin votul
majorităţii cetăţenilor participanţi la referendum, indiferent cât de infimă ar
fi această participare, ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor
prin al căror vot a fost ales preşedintele.
Considerăm utilă şi precizarea că, în sensul
prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituţie, referendumul organizat pentru
demiterea Preşedintelui României reprezintă un act unic de manifestare a
voinţei populare, care nu poate fi repetat în cadrul aceleiaşi proceduri,
indiferent de rezultatul său.
JUDECĂTOR
KOZSOKAR GABOR