DECIZIE Nr. 42
din 20 ianuarie 2011
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) si alin. (3)
lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
strainilor în Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 165 din 8 martie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3)
lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, excepţie ridicată de Zhu Aibo în Dosarul nr. 9.302/2/2009 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează
obiectul Dosarului nr. 1.366D/2010 al Curţii Constituţionale, la care, la
termenul din 9 decembrie 2010, a fost conexat Dosarul nr. 1.512D/2010, având ca
obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Zheng Guisong în
Dosarul nr. 9.444/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan
Budura, interpretul autorizat de limba chineză solicitat pentru a asigura
traducerea în cauză.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 3 martie 2010 şi 16 martie 2010,
pronunţate în dosarele nr. 9.302/2/2009 şi, respectiv, nr. 9.444/2/2009, Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de
ZhuAibo şi, respectiv, Zheng Guisong în cauze având ca obiect soluţionarea
plângerilor formulate împotriva deciziilor Oficiului Român pentru Imigrări de
returnare a acestora şi de respingere a cererilor de prelungire a dreptului de
şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi
claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de
practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului, „în
condiţiile în care textul de lege nu precizează nici asupra documentelor cerute
pentru a face dovada desfăşurării unei activităţi în conformitate cu planul de
afaceri, nici asupra criteriilor de evaluare". Ca urmare a lipsei de
precizie şi claritate, este afectată însăşi substanţa dreptului dedus
judecăţii, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului la un proces echitabil. In
plus, autorii excepţiei susţin că vor înregistra pierderi financiare majore,
inclusiv investiţiile imobiliare realizate în România, ceea ce reprezintă o
încălcare a dreptului de proprietate privată.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
prevederile art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie
2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b): „(2)
Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă
străinul îndeplineşte următoarele condiţii:
a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară
în conformitate cu planul de afaceri; [...]
(3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în
prezentul articol se face cu următoarele documente: [...]
b) documentele care atestă că activitatea se
desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală
cuprinse la art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil şi
la art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează dreptul de proprietate privată,
precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un
proces echitabil şi celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1
adiţional la aceeaşi Convenţie, privitoare la protecţia dreptului de
proprietate privată.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că
instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul
desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere
temporară sub condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea
unor investiţii nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui
conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Condiţiile cerute străinului
pentru prelungirea dreptului de şedere în vederea desfăşurării de activităţi
comerciale se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini
nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în
România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitantul dreptului.
Totodată, Curtea a reţinut că textele de lege criticate
sunt suficient de clare şi precise încât destinatarii acestora să aibă o
reprezentare adecvată a semnificaţiei acestora. In acest sens, Curtea a
observat că o eventuală enumerare limitativă a documentelor ce pot fi
prezentate în scopul dovedirii conformităţii activităţii economice desfăşurate
de societatea comercială la care străinul solicitant al prelungirii dreptului
de şedere este acţionar sau asociat ar putea genera consecinţe nefavorabile,
întrucât s-ar îngusta foarte mult posibilităţile aflate la îndemâna
solicitantului de dovedire a îndeplinirii condiţiilor cerute de lege şi, aşa
cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 mai
1999, pronunţată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei,
reglementarea ar suferi de o rigiditate excesivă.
Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în Decizia
nr. 278 din 26 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, sau în Decizia nr. 341 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
determine modificarea soluţiei pronunţate prin deciziile menţionate, atât
aceasta, cât şi argumentele pe care s-a bazat îşi păstrează valabilitatea şi în
cauza de faţă.
Totodată, Curtea observă că instituirea unor norme
potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfăşurării de
activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară cu
condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiţii
nu este de natură să aducă atingere
dreptului la un proces echitabil. Astfel, etapa analizării cererii de către
Oficiul Român pentru Imigrări cuprinde exclusiv operaţiuni administrative,
cărora, prin ipoteză, nu li se aplică exigenţele unui proces echitabil. In
cazul contestării deciziei
Oficiului Român pentru Imigrări, instanţa
judecătorească se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unui proces, al cărui
caracter echitabil nu poate fi însă afectat de cerinţa prevăzută de textele de
lege criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3)
lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, excepţie ridicată de Zhu Aibo şi de Zheng Guisong în
dosarele nr. 9.302/2/2009 şi, respectiv, nr. 9.444/2/2009 ale Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie
2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu