Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Mihael Costache în Dosarul nr. 7.485/315/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.507D/2015.2. La apelul nominal se prezintă pentru partea Floarea Vlad, domnul avocat Sandu Gabriel din Baroul Dâmboviţa, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o simplă apărare de fond invocată în faţa instanţei de judecată în momentul în care aceasta a dispus disjungerea cauzei. Arată că au fost respectate întru totul toate drepturile părţilor şi accesul liber la justiţie. În concluzie solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat, respectiv prin Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, şi apreciază că nu au apărut elemente noi de natură a schimba soluţia Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 7 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.485/315/2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Mihael Costache într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva unei decizii civile pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale sunt neconstituţionale, deoarece prin disjungerea cererilor se creează premisele pronunţării unor hotărâri contradictorii, netemeinice şi nelegale. Or, numai judecarea împreună a cererii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu duc la o înfăptuire deplină a actului de justiţie.8. Prin dispoziţiile legale criticate se limitează drepturile intervenientului, întrucât îl împiedică pe acesta să se adreseze instanţelor judecătoreşti, să folosească toate mijloacele de apărare şi să beneficieze de garanţiile unui proces echitabil.9. Se mai arată că noul Cod de procedură civilă a corectat această eroare şi a prevăzut prin art. 66 că atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a putea fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii.10. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă apreciază că prin prevederile legale criticate nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul conţinut: „Intervenţia se judecă odată cu cererea principală. Când însă judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecată deosebit.".17. Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate.18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 49 din Codul de procedură civilă din 1865, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane. Textul de lege criticat prevede, ca regulă, în prima teză, că intervenţia se judecă odată cu cererea principală. Însă, prin excepţie, în situaţia în care judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecată deosebit.20. Cererea de intervenţie în interes propriu reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată, deoarece, potrivit art. 50 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă din 1865, aceasta va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.21. Teza a doua a art. 55 din Codul de procedură civilă din 1865 reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 165 din acelaşi Cod, potrivit cărora în orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una dintre ele este în stare de judecată, măsura disjungerii fiind luată de instanţa de judecată în cazul în care soluţionarea uneia sau a unor cereri ar fi întreruptă de imposibilitatea soluţionării alteia sau altor cereri, iar această măsură are drept scop soluţionarea cererilor care sunt în stare de a fi judecate într-un termen rezonabil.22. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că măsura disjungerii cauzelor este dispusă de instanţa de judecată şi în interesul unei bune judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 254 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 13 aprilie 2006).23. Referitor la critica privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea constată că acesta nu poate fi reţinută, dispoziţia legală criticată aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 21 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţia legală criticată nu încalcă principiul accesului liber la justiţie, respectiv dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât dispoziţia legală criticată nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, iar posibilitatea instanţei de judecată de a despărţi cererile pentru a putea fi judecate diferit nu aduce atingere intereselor părţilor, ci, dimpotrivă, contribuie la evitarea tergiversării în soluţionarea cauzei.25. Totodată, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa referitoare la instituţia intervenţiei, prin raportare la art. 21 din Legea fundamentală, a reţinut că dispoziţiile legale care o reglementează reprezintă norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite prin lege. Prin aceste dispoziţii legale nu se limitează drepturile părţilor, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor judecătoreşti, să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege şi să beneficieze de garanţiile procesului echitabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007).26. În continuare, Curtea reţine că nici dreptul la apărare nu este încălcat prin dispoziţia legală criticată, deoarece aceasta nu conţine norme care prin natura lor să îngrădească părţilor dreptul de a se prevala de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.27. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate că dispoziţia legală criticată creează premisele pronunţării unor hotărâri contradictorii, netemeinice şi nelegale, Curtea constată că, potrivit art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, în vigoare la data pronunţării hotărârii de disjungere din prezenta cauză, în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii.28. Referitor la susţinerea potrivit căreia art. 66 din noul Cod de procedură civilă a corectat această eroare în sensul că atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a putea fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii, Curtea reţine că limitele şi condiţiile în care poate fi exercitată intervenţia în interes propriu reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care stabileşte regulile privind procedura de judecată.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihael Costache în Dosarul nr. 7.485/315/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2016.PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Andreea Costin