DECIZIE Nr.
417 din 3 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea
si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 346 din 22 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 55/2006, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională Sindicală
„Cartel Aifa" în Dosarul nr. 10.212/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, deoarece
art. I pct. 9 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 respectă dispoziţiile constituţionale
referitoare la garantarea dreptului la muncă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că
dispoziţiile criticate nu încalcă niciuna din prevederile constituţionale
invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 5 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 10.212/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 55/2006, excepţie
ridicată de Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa" în cauza ce are
ca obiect judecarea acţiunii de contencios
administrativ formulate împotriva Guvernului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 aduce
atingere dreptului ia muncă garantat de art. 41 alin. (1) din Constituţie,
„prin faptul că elimină reglementarea expresă şi limitativă a cazurilor de
încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului,
lăsând libertatea acestuia să concedieze salariatul oricând, după bunul său
plac, pentru motive lăsate la libera sa apreciere".
Consideră, totodată, că acelaşi text din ordonanţa de
urgenţă încalcă şi prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.
Autorul excepţiei îşi motivează însă această susţinere numai în raport de alin.
(4), în sensul că modificarea art. 65 din Codul muncii nu a fost impusă de
existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât prin adoptarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 dreptul la muncă nu a fost afectat, ci
consolidat, iar măsurile prevăzute protejează salariaţii.
In conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Adoptarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 corespunde cerinţelor imperative impuse de
art. 115 alin. (4) din Constituţie, fiind justificată de existenţa unei
situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, creată de
necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de România. Se mai arată că
dispoziţiile art. 65 din ordonanţa de urgenţă, criticate de autorul excepţiei,
nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 cu privire la muncă şi
protecţia socială a muncii.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, acestea fiind în deplină
concordanţă cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, iar adoptarea
ordonanţei de urgenţă a fost justificată de motivele arătate în cuprinsul ei,
referitoare la îndeplinirea angajamentelor asumate pentru armonizarea
legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 -
Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 18 septembrie 2006.
Examinând aceste dispoziţii legale, Curtea constată că
ele prevăd modificarea art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Aşadar, în realitate, obiectul
excepţiei îl constituie art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
Art. 65 din Codul muncii, în redactarea sa modificată,
prevede următoarele: „(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana
salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată
de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe
motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie
efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate sunt în neconcordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 41
alin. (1) privind interdicţia îngrădirii dreptului la muncă şi a libertăţii
alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă,
şi ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile în care Guvernul poate emite
ordonanţe de urgenţă şi alin. (6) referitoare la domeniile în care nu pot fi
adoptate ordonanţe de urgenţă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale
invocate, Curtea constată următoarele:
Referitor la susţinerea neconstituţionalităţii art. 65
din Legea nr. 53/2003, Curtea reţine că„acest text face parte din capitolul V al Codului muncii „Incetarea contractului
individual de muncă", secţiunea a 4-a „Concedierea pentru motive care nu
ţin de persoana salariatului". In redactarea sa iniţială, art. 65 prevedea
că această formă de concediere „reprezintă încetarea contractului individual
de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca
urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a
reorganizării activităţii."
Prin Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, Curtea Constituţională a respins, ca
neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în forma anterioară modificării.
Noul text modificat diferă de cel anterior numai prin
aceea că desfiinţarea locului de muncă trebuie să se producă „din unul sau
mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului". Rezultă că
acesta nu este mai puţin precis decât cel anterior, întrucât nici existenţa
unor dificultăţi economice nu constituie determinarea exactă a motivelor ce
justifică încetarea contractului individual de muncă.
Ţinând seama însă de alin. (2) al art. 65, care prevede
şi în actuala redactare că „Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie
efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă", condiţii a căror
îndeplinire poate fi cenzurată de instanţa judecătorească, Curtea reţine că
textul de lege nu permite încetarea contractului individual de muncă din voinţa
unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv,
astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exerciţiul dreptului la
muncă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că
prevederile legale criticate corespund exigenţelor prevăzute de art. 24 lit. a)
din Carta socială europeană, text citat în motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, care menţionează „dreptul lucrătorilor de a nu fi
concediaţi fără un motiv întemeiat".
Analizând critica de neconstituţionalitate prin
invocarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, care vizează
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006, Curtea constată că este
neîntemeiată. Existenţa situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate
fi amânată, prevăzută de textul constituţional, se referă la adoptarea
ordonanţei de urgenţă în integralitatea sa şi, în consecinţă, nu se impune ca
toate dispoziţiile acesteia să fie determinate de situaţia respectivă sau să
satisfacă aceeaşi urgenţă de
reglementare. Or, autorul excepţiei critică sub acest aspect numai un singur
text, şi anume art. 65 din Legea nr. 53/2003, iar nu ordonanţa de urgenţă în
integralitatea sa.
In ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei
referitoare la încălcarea, prin ordonanţa de urgenţă criticată, a prevederilor
alin. (6) al art. 115 din Constituţie, Curtea retine că este, de
asemenea, neîntemeiată.
Dispoziţia constituţională prevede că ordonanţele de
urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de
Constituţie, chiar dacă numai un singur articol din cuprinsul acesteia încalcă
asemenea drepturi, libertăţi sau îndatoriri. Or, având în vedere aspectele
constatate, modificarea art. 65 din Codul muncii nu este de natură să producă
astfel de efecte.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi a Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională Sindicală
„Cartel Alfa" în Dosarul nr. 10.212/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta