Decizia Nr.415 din 03.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.358/122/2010 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 858D/2011.La apelul nominal se prezintă personal partea Steliana Bârnac. Lipseşte partea Casa de Pensii Giurgiu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în considerarea riscurilor şi interdicţiilor cărora le-a fost supusă în calitate de grefier şi de care sunt ţinuţi şi magistraţii, i-a fost acordată o pensie de serviciu. Această pensie reprezintă un bun în sensul art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Stec şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii, nu a făcut distincţie între pensiile contributive şi cele necontributive sub aspectul protecţiei acestora. De asemenea, nici Constituţia nu distinge între pensiile contributive şi cele necontributive. Aşa fiind, prevederile de lege criticate aduc atingere atât dreptului la pensie, cât şi dreptului de proprietate, întrucât au ca efect pierderea componentei necontributive a pensiei. Totodată, aceste dispoziţii sunt discriminatorii, întrucât au dus, în practică, la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti diferite cu privire la dreptul grefierilor de a mai beneficia sau nu în continuare de pensia de serviciu.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 871/2010 şi nr. 1.380/2011, precum şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Frimu şi alţii contra României.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.358/122/2010, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unor cauze având ca obiect drepturi de asigurări sociale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă face o prezentare dezvoltată a principiului retroactivităţii şi a semnificaţiei sale atât din perspectiva dreptului civil, cât şi a celui penal, conchizând că „modificarea conţinutului unui raport juridic, pe baza unei legi noi, ulterioară constituirii acelui raport, pentru timpul următor edictării legii reprezintă o acţiune retroactivă“. De asemenea, combate cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa referitor la conformitatea Legii nr. 119/2010 cu principiul neretroactivităţii legii civile.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 873/2010, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziţii potrivit cărora: – „Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă consideră că textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepţiei au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială“. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia“. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita“. Relevant este deopotrivă faptul că, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că „dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat“. În sprijinul argumentelor sale, Curtea Constituţională a invocat în Decizia nr. 1.380 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011, şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa referitoare la drepturile de asigurări sociale. În acest sens, au fost amintite hotărârile din 8 decembrie 2009 şi 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, în care Curtea de la Strasbourg „a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63)“. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi¹,__¹ A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.358/122/2010. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea