DECIZIE   Nr. 41 din 10 martie 2008

privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 271A din 2 noiembrie 2007 si a Incheierii privind indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul Deciziei civile nr. 271 din 2 noiembrie 2007 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala

ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 281 din 10 aprilie 2008

Având în vedere Referatul nr. SDG/545 din 10 martie 2008 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,

în temeiul art. 1312 alin. (9) teza a 2-a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 271A din 2 noiembrie 2007 privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007 privind stabilirea formei finale a Metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007 în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 170 din 13 aprilie 2007, şi Incheierea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 271 din 2 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

p. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Eugen Vasiliu

ANEXĂ

ROMÂNIA

Dosar nr. 3.731/2/2007

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală

DECIZIA  CIVILĂ   Nr. 271A

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2007

Curtea este compusă din:

Preşedinte              -Viorel Voineag

Judecător               - Mihaela Ciocea

Grefier                   - Mihaela Lăcătuşu

Pe rol se află pronunţarea asupra cererilor de apel formulate de către apelantele Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor - UCMR-ADA, Societatea Română de Televiziune, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, S.C. TV Antena 1 - S.A., S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L, şi S.C. PRO TV - Ş.A. împotriva Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Dezbaterile au avut loc în Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2007, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 2007, 19 octombrie 2007, 26 octombrie 2007 şi 2 noiembrie 2007, când a decis următoarele:

CURTEA,

asupra apelului de faţă reţine următoarele:

Ca urmare a solicitării ARCA, prin Decizia nr. 299/2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor {ORDA), s-a constituit Comisia pentru negocierea metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, formată din reprezentanţi ai UCMR-ADA, pe de o parte, şi ai ARCA, S.C. PRO TV - Ş.A., S.C. TV Antena 1 - Ş.A., S.C. Amerom Television - S.R.L, şi SRTV, pe de altă parte.

Deoarece părţile, în cursul negocierilor, nu au ajuns la un acord privind stabilirea metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, ARCA, prin Cererea înregistrată la ORDA cu nr. 1.396 din 9 februarie 2007, a solicitat iniţierea procedurii de arbitraj în conformitate cu prevederile art. 1312 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 15 februarie 2007 a fost desemnat completul de arbitri.

Prin Hotărârea arbitrală pronunţată la data de 12 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007 în baza Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al ORDA, completul de arbitri desemnat în baza art. 131 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, a stabilit forma finală a metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, cu următorul conţinut:

1.  Utilizarea prin radiodifuzare, în orice formă şi procedeu, de către organismele de televiziune a operelor muzicale aduse anterior la cunoştinţa publică şi aflate în termenul legal de protecţie se poate face numai în baza unei autorizaţii, sub formă de licenţă neexclusivă, eliberată de organismul de gestiune colectivă desemnat de ORDA în acest domeniu, pentru repertoriul stabilit potrivit legii.

2.  Utilizatorii de opere muzicale licenţiate au obligaţia să plătească trimestrial organismului de gestiune colectivă desemnat o remuneraţie reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale radiodifuzate, determinate procentual din baza de calcul.

3.  Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizări, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare), fără a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. Dacă utilizatorul nu obţine venituri din activitatea de radiodifuzare, remuneraţia se calculează sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru această activitate.

4.  Procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale şi va fi de 9% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. In cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai mică, procentul de 9% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizării operelor muzicale ca durată din totalul timpului de emisie al utilizatorului, după formula:

x = 9y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, x=9y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, stabilită procentual.

5.  Remuneraţia se plăteşte până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, dată la care se va transmite şi baza de calcul al sumelor virate.

6.   Utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivă, până la data prevăzută la pct. 5, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv operele muzicale utilizate în spoturile publicitare, cu menţionarea: denumirii fiecărei opere muzicale utilizate, autorului acesteia (compozitor, textier, aranjor), orei, datei, duratei şi numărului de difuzări zilnice ale fiecărei opere muzicale. Raportul va fi transmis în format scris şi electronic şi va fi însoţit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia şi ştampila utilizatorului. Informaţiile cuprinse în raportul astfel comunicat vor constitui baza de repartizare către titularii de drepturi de autor de opere muzicale a remuneraţiilor încasate de organismul de gestiune colectivă.

7. La solicitarea scrisă a organismului de gestiune colectivă, transmisă cu cel puţin 15 zile înainte, şi ulterior datei virării remuneraţiei prevăzute la pct. 4, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestuia copii certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cărora se determină baza de calcul. Gradul sau tipul de utilizare a operelor muzicale de către posturile de televiziune va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivă, direct sau prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor.

8.   Pentru întârzieri la plata remuneraţiilor, utilizatorii datorează dobânda legală de la data scadenţei.

9. Prezenta metodologie se aplică tuturor utilizatorilor şi intră în vigoare începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pentru a pronunţa această hotărâre completul de arbitri a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Excepţia inadmisibilităţii formulării de către UCMR-ADAa unei propuneri de metodologie în timpul arbitrajului este nefondată pentru următoarele argumente:

In conformitate cu dispoziţiile art. 1312 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, obiectul arbitrajului îl reprezintă stabilirea formei finale a metodologiilor, ceea ce se poate realiza numai dacă părţile au posibilitatea de a-şi prezenta pretenţiile, cererile, propunerile şi apărările referitoare la forma finală a metodologiei. Singurul caz de decădere din dreptul de a pune probe şi de a pune concluzii este cel indicat de art. 1312 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare (neplata în termen a onorariului).

A admite că procedura negocierii reprezintă o fază de judecată în care părţile trebuie să îşi formuleze pretenţiile, sub sancţiunea decăderii, înseamnă a admite că arbitrajul este o cale de atac la faza negocierii, ceea ce nu a fost stabilit de legiuitor. Obiectul litigiului dedus arbitrajului este indicat prin cererea de iniţiere a arbitrajului, formulată de oricare dintre părţi, ca urmare a eşuării negocierilor, arbitrii fiind obligaţi de lege să stabilească metodologia. Investirea arbitrajului s-a făcut tocmai în acest scop, principiul disponibilităţii nefiind aplicabil sub acest aspect, în caz contrar arbitrajul fiind afectat în esenţa sa ori lipsit de obiect.

Dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006, ca text tranzitoriu, acordă părţilor opţiunea de a iniţia procedura arbitrajului după publicarea legii, iar nu obligativitatea, fapt pentru care UCMR-ADA nu avea obligaţia legală nici să iniţieze procedura arbitrajului şi nici să elaboreze altă metodologie în condiţiile în care la momentul publicării acestei legi exista o metodologie stabilită prin Hotărârea arbitrală din 21 iunie 2005, valabilă pentru 3 ani.

2. Privitor la metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, completul de arbitri a reţinut următoarele:

Se constată că, faţă de metodologia stabilită prin Hotărârea arbitrală din 21 iunie 2005, ARCA solicită modificări privind:

- baza de calcul, care s-ar constitui din veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul muzical protejat, din care se scad: TVA, taxa pentru publicitatea la băuturi alcoolice, contribuţia la fondul cinematografic naţional şi orice alte taxe către bugetul de stat şi local; pentru societăţile publice de televiziune se scad şi alocaţiile bugetare;

- procentul aplicabil bazei de calcul, care ar trebui să fie de 1,2%, corespunzător unei ponderi de 100% a utilizării repertoriului de opere muzicale gestionat colectiv, cu reducerea procentului proporţional pentru ponderi de utilizare inferioare.

SRTV solicită, în faza arbitrajului, menţinerea procentului de 2% din baza de calcul constituită din acele venituri (taxa pentru serviciul public de televiziune şi/sau publicitate) obţinute din activitatea de radiodifuzare care corespunde proporţiei utilizării repertoriului, iar, ca variantă alternativă, baza de calcul să fie determinată prin stabilirea valorii forfetare în venituri a unei ore (minut) de emisie a operei muzicale protejate, sub forma raportului dintre veniturile obţinute din radiodifuzare şi timpul total de ore de emisie.

UCMR-ADA indică în propunerea sa de metodologie următoarele modificări:

- baza de calcul să fie formată din toate veniturile ce provin din activitatea de televiziune, cum ar fi: abonamente, publicitate, anunţuri şi informaţii, barter, sponsorizări, subvenţii, numere suprataxabile, concursuri şi jocuri, închirieri spaţiu emisie, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare, venituri din asocieri etc; de asemenea, trebuie luate în considerare veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, dacă sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare;

-  procentul aplicabil trebuie apreciat diferenţiat, în funcţie de tipul de televiziune şi de pondere, între 2% şi 10%, iar dacă remuneraţia trimestrială este mai mică de 3.000 lei, se va acorda o remuneraţie trimestrială forfetară de 3.000 lei, suma reactualizată potrivit indicelui de inflaţie.

Ulterior, prin concluziile în faţa completului de arbitri, UCMR-ADA a arătat că este mulţumită de Hotărârea arbitrală din 21 iunie 2005.

Analizând întregul material probator, completul de arbitri reţine următoarele:

Drepturile cuvenite autorilor pentru operele muzicale radiodifuzate, gestionate colectiv prin UCMR-ADA, constituie drepturi legal recunoscute şi remunerabile, în măsura folosirii.

Utilizatorii recunosc dreptul la remunerarea autorilor, însă propun un cuantum mai redus faţă de cel stabilit prin Hotărârea arbitrală din 21 iunie 2005, motivat de împrejurarea că ar fi survenit schimbări în concepţia legiuitorului român, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006, fiind stabilită o altă modalitate de calcul, limitată la volumul radiodifuzării operelor muzicale. De asemenea, sunt redate informaţiile din studii la nivel european privitor la remunerarea autorilor de opere muzicale radiodifuzate care ar fi în conformitate cu această solicitare.

Negocierea metodologiei la mai puţin de 3 ani de la Hotărârea arbitrală din 21 iunie 2005 este justificată faţă de modificarea dispoziţiilor legale în materie prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006. Conform art. 1311 alin. (2) în noua redactare, „Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare".

Acest text elimină procentele între 1% şi 10% stabilite în vechea redactare şi introduce criteriul raportării la practica europeană în materia negocierilor, iar dacă se aplică remuneraţii procentuale, stabilirea se face diferenţiat, proporţional cu ponderea utilizării repertoriului utilizat colectiv în activitatea de radiodifuzare.

Completul de arbitri apreciază că faţă de modificarea legii este posibilă negocierea metodologiei, sens în care se impune a se stabili baza de calcul şi apoi remuneraţia cuvenită pentru radiodifuzarea operelor muzicale.

a)  Potrivit art. 1311 alin. (2) din lege, baza de calcul o constituie veniturile din activitatea de radiodifuzare. Rezultă că se au în vedere veniturile din întreaga activitate de radiodifuzare şi nu poate fi admisă o fragmentare a bazei, în condiţiile în care legiuitorul nu a reglementat o asemenea ipoteză. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare, indiferent dacă este vorba de abonamente, sponsorizări, alocaţii, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc, ori din venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare, fără a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. In acest sens este şi definiţia venitului, dată de Eurostat în publicaţia AUVIS, citată în raportul Ministerului Culturii din Danemarca: „Venitul total (câştigul operaţional) din toate serviciile prestate de către transmiţătorul radio/TV Câştigul operaţional poate să includă încasări din taxele de licenţă radio/TV, subvenţii publice, publicitate radio/TV, sponsorizări, teleshopping, abonamente, încasări din exploatarea propriilor programe radio/TV sau alte venituri, cum ar fi venituri din cedări de drepturi, brevete, mărci înregistrare şi valori similare etc."

Cât priveşte veniturile unor terţi, îndeosebi ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate încasate în legătură cu activitatea de radiodifuzare, acestea vor putea fi luate în considerare numai dacă se va constata că există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv, constatate amiabil sau pe cale judiciară. Chiar şi în studiul menţionat (pct. 2.3. „Informaţii specifice pe ţări") se reţine că în majoritatea ţărilor există o practică obişnuită a companiilor administrative de a trece o parte din taxele colectate către alte companii care apoi fac plata propriu-zisă către licenţiatori. Totuşi, completul de arbitri prezumă existenţa unor relaţii juridice întemeiate pe bună-credinţă şi, pe cale de consecinţă, nu se pot include în baza de calcul stabilită prin metodologie asemenea venituri. Acest aspect fiind o situaţie de fapt, organismul de gestiune colectivă are căile legale de urmat pentru a ataca eventualele convenţii inechitabile.

b)  Remuneraţia cuvenită pentru radiodifuzarea operelor muzicale trebuie să se facă avându-se în vedere dispoziţiile art. 43 şi 71, precum şi noile criterii stabilite de legiuitorul român în art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare: practica europeană în materia negocierilor, iar dacă se aplică remuneraţii procentuale, stabilirea se face diferenţiat, proporţional cu ponderea utilizării repertoriului utilizat colectiv în activitatea de radiodifuzare.

Din studiul elaborat de Ministerul Culturii din Danemarca, referitor la practica negocierilor privind radiodifuzarea operelor muzicale, studiu efectuat în 18 state din aria comunitară, se constată că stabilirea remuneraţiei s-a realizat pe baza unor criterii diferenţiate. Mai întâi s-a avut în vedere natura comercială sau necomercială a difuzorului, după care s-au luat în calcul elemente privind numărul de posturi, gradul de adresabilitate, audienţa, segmentele de populaţie beneficiare, numărul de ore de emisie şi altele, însă din toate aceste date şi criterii, neuniforme temporal şi teritorial, cu grad de certitudine diferenţiat, autorii studiului eschivându-se să formuleze o concluzie, cu motivarea că o astfel de analiză nu a făcut parte din sarcina lor (pct. 3.3 „Compararea datelor"). Tot din practica europeană fac parte şi deciziile pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, aşa cum au fost prezentate de părţi, sens în care completul de arbitri le va avea în vedere la pronunţarea hotărârii.

Completul de arbitri constată că nu există pentru România un studiu asemănător şi nici date selectate pe criterii, care să permită o analiză comparată cu practica europeană. Totuşi, vor fi luate în considerare datele statistice din ţările aflate într-o situaţie asemănătoare României.

Pentru cel de-al doilea criteriu stabilit prin lege - de calculare a remuneraţiei procentuale, diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale, în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare - completul de arbitri va proceda la stabilirea remuneraţiei în funcţie de volumul efectiv de folosire a operelor muzicale, criteriu echitabil atât pentru autori, cât şi pentru utilizatori.

In acest sens este corect a se stabili procentual remuneraţia pentru folosirea operelor muzicale, legea nepermiţând o combinare cu criteriul forfetar.

Pentru a determina remuneraţia procentuală, completul de arbitri va avea în vedere manifestările de voinţă ale părţilor implicate, care, în baza principiului disponibilităţii, au stabilit limitele arbitrajului; remuneraţia nu va fi mai mică decât au oferit utilizatorii şi nici mai mare decât a solicitat organismul de gestiune colectivă. Totodată, trebuie să se ţină seama că prin hotărârea arbitrală anterioară s-a prevăzut un procent de 2% din veniturile obţinute din activitatea de radiodifuzare, volumul radiodifuzării operelor muzicale fiind de circa 15%, aspect necontestat de părţi.

ARCA a propus un procent de 1,2% pentru situaţia folosirii operelor de 100%, cu diminuarea procentului în funcţie de ponderea folosirii, în timp ce UCMR-ADAa propus un procent de 13,33% redus direct proporţional cu ponderea utilizării. Prin hotărârea arbitrală anterioară, dacă ponderea ar fi fost de 100%, procentul rezultat ar fi de 13,33%.

Completul de arbitri apreciază ca fiind echitabil un procent de 9% pentru folosirea de 100%, cu ponderea corespunzătoare pentru o folosinţă diminuată, după formula următoare: x = 9y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, stabilită tot procentual.

Spre exemplu, dacă un utilizator radiodifuzează opere muzicale timp de 50% din întregul program de radiodifuzare, calculul se face în modul următor:

x = 9 înmulţit cu 50 împărţit la 100 este egal cu 450 împărţit la 100 este egal cu 4,5.

In acest exemplu, utilizatorul va datora organismului de gestiune colectivă 4,5% din baza de calcul, determinată potrivit lit. a) de mai sus.

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel: Societatea Română de Televiziune (citată în continuare SRTV), S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - Ş.A., Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (citată în continuare ARCA), S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L, (fostă S.C. Amerom Television - S.R.L.) şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (citată în continuare UCMR-ADA).

I. In motivarea apelului său reclamanta SRTV a expus, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii arbitrale:

1.  Pct. 1 din metodologie a fost dat fără stabilirea precisă a domeniului de aplicare a metodologiei. Astfel, metodologia trebuia să fie aplicabilă numai acelor opere muzicale aparţinând titularilor care au ales să le valorifice prin gestiunea colectivă şi pentru care aceştia nu primesc remuneraţia direct de la organismul de televiziune (producător sau utilizator).

Această concluzie se deduce din mai multe articole cuprinse în Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din Directiva 93/83/CEE, aplicabilă direct şi cu prioritate faţă de legea română.

a) Astfel, art. 123 din Legea nr. 8/1996 stabileşte principiul în materie în sensul că titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.

b) Art. 71 din Legea nr. 8/1996 prevede că autorii primesc remuneraţiile cuvenite, fie prin intermediul producătorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii. In cazul apelantei SRTV cu atât mai mult se impune aplicarea acestui text în condiţiile în care această instituţie are de multe ori şi poziţia de producător al emisiunilor şi nu numai de utilizator.

c)  Dreptul de opţiune al titularului autor, în sensul de a-şi exercita şi individual drepturile patrimoniale de autor, rezultând din utilizarea operei sale muzicale aduse anterior la cunoştinţa publică, este consacrat expres şi de art. 3 din Directiva 93/83/CEE şi care se aplică prioritar şi direct faţă de legea naţională.

2.  Pct. 3 din metodologie a inclus în baza de calcul a remuneraţiei venituri care nu se încadrează în noţiunea stabilită de art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv venituri din radiodifuzare. In acest sens, apelanta a arătat că în mod greşit au fost incluse în baza de calcul şi alocaţiile bugetare ale SRTV, acestea, potrivit art. 41 alin. (1) din legea de organizare şi funcţionare a SRTV, nefiind realizate din radiodifuzare şi nici măcar nu sunt alocate pentru activitatea de radiodifuzare.

3.  Procentul aplicabil bazei de calcul şi care reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, stabilit la pct. 4 din metodologie, este unul mult prea mare şi nejustificat, în raport cu practica europeană în materie, criteriu legal de stabilire a acestui procent prevăzut la art. 1311 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. In acest sens apelanta a arătat că a depus la dosar la dispoziţia completului de arbitri un studiu privind situaţia statistică a drepturilor de autor privind difuzarea de muzică în 13 ţări din Europa, elaborat de Ministerul Danez al Culturii, material ce nu a fost luat în considerare în mod efectiv de completul de arbitri. Din acest studiu rezultă că procentele aplicabile în celelalte ţări sunt mult mai mici decât cele stabilite de completul de arbitri. De asemenea, procentul stabilit de arbitri este de 4,5 ori mai mare decât procentul în vigoare până în prezent. De regulă, procentul a fost stabilit într-un cuantum mai mic în cazul televiziunilor decât în cazul societăţilor de radiodifuziune, în prezent pentru aceasta din urmă procentul fiind de 4%. Procentul stabilit de completul de arbitri nu are caracter echitabil şi este în contradicţie cu jurisprudenţa europeană.

4.  La ultimul termen de judecată, apelanta SRTV a mai formulat un motiv de apel, invocând nulitatea hotărârii arbitrale, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea art. 1313 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţie imperativă şi de ordine publică ce interzice adoptarea unei noi metodologii anterior trecerii unui termen de 3 ani de la publicarea metodologiei anterioare.

5.  De asemenea, prin cererea de apel, SRTV a solicitat şi obligarea intimatei UCMR-ADA să restituie eventualele sume plătite nedatorat, cu titlu de remuneraţie, în baza hotărârii anulate, sub forma compensării cu sumele datorate în viitor.

6.  Totodată, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii arbitrale anulate.

II. In motivarea apelului lor comun, apelantele S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - Ş.A., ARCAşi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L, au expus, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii arbitrale:

1. In mod greşit completul de arbitri a soluţionat excepţia de inadmisibilitate a cererii de arbitraj formulate de UCMR-ADA după învestirea instanţei arbitrale. Completul a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legii reţinând că UCMR-ADA nu ar fi avut obligaţia de a elabora metodologie la momentul negocierilor şi că arbitrii ar elabora metodologia.

2.  Pct. 4 din metodologie a fost stabilit în mod nelegal şi netemeinic, procentul fixat ca remuneraţie fiind unul bazat pe argumente eronate şi disproporţionat faţă de procentele aplicate în alte ţări. Astfel, completul de arbitri a stabilit procentul plecând de la raţionamentul existent în metodologia anterioară, numai că în acea metodologie procentul a fost stabilit pornindu-se de la ideea unei utilizări a operelor muzicale în medie de 15% în cadrul programelor de televiziune. Or, noua formă a legii impune stabilirea unui procent diferenţiat în funcţie de ponderea utilizării operelor muzicale de către fiecare utilizator şi, prin urmare, argumentele ce au stat la baza anterioarei metodologii nu mai au fundament juridic şi nu pot constitui punct de plecare pentru noua metodologie.

De asemenea, procentul a fost stabilit fără a se avea în vedere practica europeană în materie, astfel cum prevede Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Deşi în hotărârea arbitrală se face afirmaţia că procentul a fost stabilit şi în considerarea practicii europene în materie, totuşi, în fapt, acest lucru nu s-a întâmplat deoarece din probele administrate în faţa tribunalului arbitrai a rezultat că procentele în materie aplicate în alte ţări europene sunt mult mai mici decât cele stabilite de completul de arbitri.

Totodată, apelantele au invocat lipsa de proporţionalitate între cotele procentuale stabilite pentru televiziuni şi cotele procentuale stabilite pentru utilizarea operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, arătând că atât în ţările europene, cât şi până în prezent în România cotele procentuale cu titlu de remuneraţie pentru utilizarea operelor muzicale de către televiziuni au fost mai mici decât cotele procentuale stabilite pentru utilizarea operelor muzicale de către organismele de radio.

S-a mai susţinut că hotărârea contravine jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie care a stabilit în Cauza Lucazeau vs SACEM că este disproporţionată obligaţia impusă de SACEM unei discoteci de a plăti 8,25% din venituri pentru drepturile de autor de muzică.

In acelaşi sens s-a mai arătat că hotărârea nu este echitabilă pentru utilizatori, producând consecinţe economice negative prin obligarea de a plăti sume enorme, de 4,5 ori mai mari decât în prezent, titularilor drepturilor asupra operelor muzicale.

Totodată, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii arbitrale anulate.

III. In motivarea apelului său UCMR-ADAa expus, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii arbitrale:

1.  Hotărârea trebuie completată cu pct. 31, cu următorul conţinut: „Sunt în aceeaşi măsură considerate venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitare radiodifuzate".

In justificarea acestui punct de vedere apelanta UCMR-ADA a arătat că în considerentele deciziei completul de arbitri a reţinut că, de principiu şi în anumite condiţii, astfel de venituri ar trebui avute în vedere la stabilirea bazei de calcul, însă în dispozitivul hotărârii nu a indicat astfel de venituri măcar şi pentru cazurile arătate în considerente - când există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv. Completul a arătat că se prezumă existenţa relaţiilor comerciale bazate pe bună-credinţă şi nu a inclus aceste venituri în baza de calcul, însă arbitrii au omis faptul că metodologia este cea care reglementează şi defineşte cadrul general privind utilizarea operelor muzicale şi remuneraţiile cuvenite autorilor. In lipsa unei clauze care să stabilească condiţiile în care s-ar putea avea în vedere la stabilirea bazei de calcul şi aceste venituri, acestea nu ar putea fi nicicând incluse, chiar dacă s-ar constata lipsa bunei-credinţe a părţilor. De altfel, o prevedere similară se regăseşte şi în metodologia din Elveţia.

A mai arătat apelanta că o astfel de prevedere nu se întemeiază în mod necesar numai pe buna sau reaua-credinţă a utilizatorilor ori pe existenţa unor înţelegeri frauduloase pentru eludarea sau diminuarea drepturilor de autor. Astfel, există televiziuni (de exemplu, HBO, MINIMAX) care încasează toate veniturile prin intermediul unor societăţi/persoane juridice române, special şi legal constituite în acest scop. In astfel de situaţii nu este vorba despre rea-credinţă, ci de raţiuni de fiscalitate ori de eficienţă economică în încasarea veniturilor din activitatea de radiodifuzare.

Totodată, apelanta a arătat că o clauză similară a mai existat şi într-o metodologie anterioară în România, respectiv în metodologia stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 769/1999.

2.  Hotărârea trebuie completată cu un pct. 41, cu următorul conţinut: „în cazul în care, prin aplicarea procentului potrivit pct. 4 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remuneraţia trimestrială este mai mică de 3.000 RON, utilizatorul datorează o remuneraţie minimă de 3.000/trimestru, care va fi actualizată anual potrivit indicelui preţurilor de consum."

In justificarea acestui punct de vedere, apelanta a arătat că stabilirea unei remuneraţii forfetare minime este absolut legală şi necesară, pentru ca, în anumite cazuri, drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale să nu cadă în derizoriu şi pentru ca cheltuielile de autorizare, colectare şi repartizare a remuneraţiilor să nu depăşească practic cuantumul sumelor plătite de utilizator. Stabilirea unei sume fixe minime este în acord şi cu practica europeană în materie.

3. Hotărârea trebuie completată cu un pct. 42, cu următorul conţinut: „Remuneraţiilor prevăzute de prezenta metodologie li se adaugă şi cota de TVA".

In justificarea acestei solicitări apelanta a arătat că din luna februarie 2007 a devenit plătitoare de TVA, astfel încât are obligaţia de a vira la bugetul de stat şi TVA-ul aferent remuneraţiilor datorate de utilizatori.

4. Punctul 6 din metodologie trebuie să fie modificat în sensul de a se stabili obligaţia utilizatorilor de a transmite lunar către organismul de gestiune colectivă rapoarte privind opere muzicale utilizate, respectiv până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, iar nu trimestrial, astfel cum au stabilit arbitrii. Apelanta a arătat că raportarea trimestrială a utilizării operelor muzicale face imposibilă prelucrarea informaţiilor astfel primite şi repartizarea în timp util către titularii drepturilor de autor a remuneraţiilor ce li se cuvin. De asemenea, efortul uman depus în cazul unei raportări trimestriale este unul deosebit pentru angajaţii UCMR-ADA, care vor trebui să prelucreze într-un timp scurt un volum foarte mare de informaţii.

5.  Hotărârea trebuie completată cu un pct. 61, cu următorul conţinut: „utilizatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 5 zile de la solicitarea acestuia, înregistrările emisiunilor radio difuzate în ultimele 30 de zile anterioare datei primirii solicitării."

In justificarea acestui punct de vedere apelanta a arătat că această clauză trebuie inclusă pentru a-i da posibilitatea să verifice prin sondaj veridicitatea raportărilor efectuate de utilizatori, organismele de televiziune având obligaţia legală de a păstra înregistrările programelor timp de 30 de zile.

UCMR-ADA a formulat întâmpinare la apelurile declarate de celelalte părţi, răspunzând fiecărei critici esenţiale expuse de acestea.

Cererile de apel au fost depuse de către părţi atât la ORDA, cât şi direct la instanţă. In acest sens s-au format dosarele cu nr. 3.768/2/2007, 3.784/2/2007 şi 3.731/2/2007.

La termenele de judecată din 22 iunie 2007 şi 14 septembrie 2007 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 3.784/2/2007 şi 3.768/2/2007 la Dosarul nr. 3.731/2/2007, pentru considerentele expuse în încheierile de şedinţă pronunţate la termenele respective.

La termenul din 10 iulie 2007 Curtea a respins ca nefondată cererea de neexecutare a hotărârii arbitrale pentru considerentele expuse în încheierea pronunţată la acel termen.

In dovedirea apelului părţile au administrat proba cu înscrisuri.

Analizând apelurile de faţă prin prisma motivelor formulate, a apărărilor expuse şi a probelor administrate, Curtea reţine următoarele:

I. In ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta SRTV

Curtea reţine că această apelantă a formulat mai multe critici referitoare la metodologia stabilită de completul de arbitri, una dintre acestea, respectiv cea care priveşte pct. 4 din metodologie, fiind identică cu una dintre criticile formulate de apelantele S.C. Pro Tv - Ş.A., S.C. TV Antena 1 - S.A..ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L.

Având în vedere această situaţie Curtea va analiza unitar această critică identică formulată de aceste apelante, după ce vor fi analizate celelalte critici diferite.

1. In ceea ce priveşte critica SRTV privind pct. 1 din metodologie, Curtea reţine următoarele:

Pct. 1 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de arbitri, are următorul conţinut:

„1. Utilizarea prin radiodifuzare, în orice formă şi procedeu, de către organismele de televiziune a operelor muzicale aduse anterior la cunoştinţa publică şi aflate în termenul legal de protecţie se poate face numai în baza unei autorizaţii, sub formă de licenţă neexclusivă, eliberată de organismul de gestiune colectivă desemnat de ORDA în acest domeniu, pentru repertoriul stabilit potrivit legii."

Apelanta susţine că arbitri au extins nejustificat domeniul de aplicare a metodologiei. In opinia apelantei metodologia trebuia să fie aplicabilă numai acelor opere muzicale aparţinând titularilor care au ales să le valorifice prin gestiunea colectivă şi pentru care aceştia nu primesc remuneraţia direct de la organismul de televiziune (producători sau utilizatori).

Curtea consideră nefondată această critică.

Astfel, obiectul arbitrajului l-a constituit stabilirea metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune.

Potrivit art. 1231 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996:

„Art. 1231. - (1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

d) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat."

Aşadar, legea prevede în mod expres şi lipsit de orice echivoc faptul că în ceea ce priveşte dreptul la radiodifuzare a operelor muzicale este obligatorie gestiunea colectivă, iar organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Este nefondat argumentul apelantei în sensul necesităţii aplicabilităţii art. 123 din Legea nr. 8/1996, care stabileşte principiul în materie, în sensul că titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.

Acest text de lege are caracter de principiu în materia exercitării drepturilor de autor, iar art. 1231 lit. d) stabileşte o excepţie de la acest principiu.

Nu poate fi considerat relevant nici argumentul de interpretare bazat pe art. 71 din Legea nr. 8/1996. Astfel, acest articol este încadrat în textul legii la cap. 8 „Operele cinematografice şi alte opere audiovizuale" şi se referă la opera audiovizuală, iar nu la opera muzicală.

In ceea ce priveşte argumentul în sensul că ar trebui aplicate cu prioritate dispoziţiile art. 3 din Directiva 93/83/CEE, Curtea reţine, de asemenea, că este nefondat, Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 referindu-se la armonizarea anumitor dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu, iar nu la dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune.

Pentru aceste considerente, Curtea reţine caracterul nefondat al criticii SRTV cu privire la pct. 1 din metodologie.

2. In ceea ce priveşte critica SRTV privind pct. 3 din metodologie, Curtea reţine următoarele:

Pct. 3 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de arbitri, are următorul conţinut:

„3. Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizări, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare), fără a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. Dacă utilizatorul nu obţine venituri din activitatea de radiodifuzare, remuneraţia se calculează sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru această activitate."

Apelanta susţine că arbitrii au inclus în mod nejustificat în baza de calcul a remuneraţiei venituri care nu se încadrează în noţiunea stabilită de art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv venituri din radiodifuzare. In acest sens, apelanta a arătat că în mod greşit au fost incluse în baza de calcul şi alocaţiile bugetare ale SRTV, acestea, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Televiziune, nefiind realizate din radiodifuzare şi nici măcar nu sunt alocate pentru activitatea de radiodifuzare.

Curtea consideră nefondată această critică.

Astfel, potrivit art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare."

Prin Legea nr. 41/1994 s-au reglementat organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Curtea reţine dispoziţiile art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 41 din această lege, texte legale ce au următorul conţinut:

„Art. 39. - (1) Sursele financiare a celor două societăţi se constituie din alocaţii de la bugetul de stat, din venituri proprii şi din alte surse.

Art. 40. - (1) Veniturile proprii ale societăţilor provin din taxe de abonamente radio şi de televizor, din surse realizate potrivit obiectului de activitate, precum şi din donaţii sau sponsorizări.

Art. 41. - (1) Prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat, alocate SRTV pentru acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare, pentru achiziţionarea de echipamente şi piese de schimb radio şi televiziune, materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii specifice, precum şi, integral, fondurile necesare pentru utilizarea staţiilor de emise, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, datorate agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor; pentru asigurarea pazei, ca obiectiv de interes naţional; pentru achitarea cotizaţiilor cuvenite organizaţiilor guvernamentale internaţionale.

(2) Celelalte cheltuieli se acoperă din veniturile proprii."

Pentru a stabili dacă sumele alocate de la bugetul de stat SRTV pot fi luate în considerare la stabilirea bazei de calcul pentru plata remuneraţiilor, Curtea urmează să determine care a fost scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a stabilit că remuneraţiile titularilor de drepturi trebuie raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul.

Pentru o interpretare corectă a normei legale respective, Curtea consideră că trebuie să aibă în vedere realităţile de fapt şi juridice referitoare la resursele financiare ale oricărui utilizator relevant, în speţă, organismele de televiziune.

In acest sens, este necontestat că orice organism de televiziune în baza propriei politici manageriale poate obţine surse financiare din taxe de licenţă, publicitate, sponsorizări, abonamente, teleshoping, exploatarea propriilor programe etc. Astfel de sume sunt folosite de către aceşti utilizatori pentru acoperirea oricărei cheltuieli specifice de televiziune (dezvoltare, echipamente, consumabile, întreţinere, salarii etc).

Interpretând strict literal dispoziţiile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că nu există niciun impediment în a încadra astfel de surse financiare în categoria veniturilor „obţinute din activitatea de televiziune".

De asemenea, Curtea reţine că pentru desfăşurarea activităţii de televiziune, organismele pot atrage şi altfel de surse financiare, ca de exemplu: împrumuturi sau sume ce reprezintă varsaminte ale asociaţiilor pentru majorarea capitalului social.

Astfel de sume nu fac parte din categoria vizată de textul de lege, în mod evident ele fiind obţinute „din activitatea de televiziune".

Spre deosebire de toate celelalte organisme de televiziune, Curtea constată că SRTV beneficiază, în temeiul art. 39 şi 41 din Legea nr. 41/1994, şi de alocaţii de la bugetul de stat, sume cu o destinaţie specială pentru acoperirea unor anumite cheltuieli ale societăţii - cheltuieli de dezvoltare, achiziţionare de echipamente şi piese de schimb, materiale consumabile, pază, fondurile necesare pentru utilizarea staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice.

Aşadar, spre deosebire de celelalte organisme de televiziune, care trebuie să îşi acopere toate cheltuielile din venituri proprii, Societatea Română de Televiziune beneficiază, prin efectul legii, de o sursă financiară suplimentară, respectiv o sumă nerambursabilă alocată de la bugetul de stat pentru acoperirea unor anumite cheltuieli.

Interpretând literal şi gramatical dispoziţiile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că este destul de dificil a considera că aceste alocaţii bugetare ar face parte din categoria veniturilor „obţinute din activitatea de televiziune". Aceasta, deoarece astfel de alocaţii au o destinaţie precisă, existenţa lor fiind una certă şi prealabilă desfăşurării activităţii.

In acelaşi timp, Curtea constată că astfel de alocaţii nu sunt rambursabile, însă sunt obţinute în temeiul legii, ca urmare a activităţii de radiodifuzare prestate de SRTV.

Curtea reţine că principiul de bază ce trebuie să prevaleze în materia dreptului de autor este acela în sensul că titularii drepturilor de autor trebuie să beneficieze de remuneraţie stabilită după criterii unitare şi egale, indiferent de utilizatorul operelor.

In acelaşi timp, trebuie să existe un tratament juridic unitar aplicabil utilizatorilor pentru a nu se crea o discriminare între aceştia.

Aceste principii trebuie să îşi găsească aplicarea în orice situaţie de fapt referitoare la utilizarea operelor muzicale de către organismele de televiziune.

Cu alte cuvinte, Curtea reţine că, în cazul utilizării identice a operelor sale de către utilizatori care obţin surse financiare în cuantum egal, autorii operelor trebuie să primească remuneraţii egale.

O interpretare contrară ar conduce la situaţii inegale atât între autori, cât şi între utilizatori.

In acest sens, Curtea reţine că excluderea din baza de calcul pentru stabilirea remuneraţiilor a sumelor de bani primite cu titlu de alocaţii bugetare de către Societatea Română de Televiziune ar plasa acest organism pe o poziţie privilegiată faţă de celelalte organisme private şi, în acelaşi timp, s-ar afecta drepturile cuvenite titularilor de opere muzicale.

Astfel, în ipoteza în care un organism de televiziune privată ar utiliza în proporţie de 25% operele muzicale ale unui grup de autori, în condiţiile unor venituri lunare de 100.000 lei şi aplicând un procent ipotetic de 4% cu titlu de remuneraţie, grupul autorilor ar trebui să primească o sumă de 1.000 lei.

In schimb, în cazul în care aceleaşi opere muzicale ar fi utilizate tot un timp de 25% de către SRTV, în condiţiile în care veniturile acesteia ar fi tot de 100.000 lei, dar 50.000 din alocaţii bugetare, iar restul din venituri proprii, aplicând acelaşi procent de 4% doar la veniturile proprii, drepturile autorilor ar fi în sumă de 500 lei.

Or, se observă în această situaţie ipotetică poziţia privilegiată a SRTV în raport cu celelalte organisme de televiziune private, poziţie care nu se bazează pe niciun argument rezonabil într-o economie de piaţă în care trebuie să funcţioneze principiul liberei concurenţe. Indiferent de faptul că televiziunea publică trebuie să urmărească o anumită direcţie editorială a programelor, nu se poate admite ca aceasta să beneficieze de reducerea unor cheltuieli pe care orice alt concurent trebuie să le suporte.

In acelaşi timp ar fi afectate în mod esenţial drepturile autorilor care ar beneficia de o remuneraţie mai mică în raport cu alte televiziuni, pentru motivul că SRTV beneficiază de o alocaţie bugetară pentru acoperirea unor cheltuieli de funcţionare.

Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră că sintagma „venituri obţinute... din activitatea..." folosită de legiuitor la art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă la orice venit obţinut de utilizatori, în temeiul legii sau în baza unor contracte, ca urmare a activităţii de radiodifuzare.

Cu alte cuvinte, plecând de la situaţia premisă a existenţei unui utilizator care desfăşoară o activitate de radiodifuzare, orice sursă financiară obţinută ca urmare a realizării acestei activităţi va face parte din categoria veniturilor avute în vedere de legiuitor.

O astfel de interpretare extensivă este necesară pentru a se evita orice discriminare între organismele de televiziune care obţin alocaţii bugetare, în raport cu acele organisme care nu ar obţine astfel de alocaţii, pentru acoperirea anumitor cheltuieli, In acelaşi timp interpretarea se impune pentru a nu fi afectat dreptul titularilor de opere.

Nu intră însă în categoria unor astfel de venituri împrumuturile pe care utilizatorul le-ar contracta pentru desfăşurarea activităţii de radiodifuzare ori sumele aduse de asociaţi în societate pentru majorarea capitalului social.

Susţinerea apelantei SRTV, în sensul că dacă s-ar introduce în baza de calcul alocaţia bugetară s-ar deturna destinaţia acestor resurse financiare, nu este întemeiată deoarece alocaţia este introdusă în baza de calcul doar pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei, iar nu şi pentru plata acesteia.

In fapt, alocaţia bugetară va fi utilizată potrivit destinaţiei prevăzute de lege, remuneraţia urmând a fi plătită din celelalte venituri obţinute de SRTV.

Astfel, plecându-se de la exemplul expus mai sus, suma de 1.000 lei pe care ar trebui să o plătească SRTV autorilor nu va fi plătită din suma alocată de la bugetul de stat (nici total, nici parţial), ci din celelalte venituri obţinute de această societate.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată caracterul nefondat al criticii SRTV cu privire la pct. 3 din metodologie.

3. In ceea ce priveşte motivul de apel referitor la nulitatea hotărârii arbitrale, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea art. 1313 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că este nefondată.

Astfel, textul art. 1313 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 are următorul conţinut:

„Art. 1313. - (1) Organismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societăţile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai după 3 ani de la data publicării lor în forma definitivă în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Apelanta consideră că această dispoziţie este imperativă şi de ordine publică, astfel încât nu se poate adopta o nouă metodologie decât după trecerea unui termen de 3 ani de la publicarea metodologiei anterioare, respectiv de la data de 25 iulie 2005, când s-a publicat anterioara metodologie adoptată prin Decizia nr. 133/2005.

Critica este nefondată.

Intr-adevăr, până la data adoptării actualei metodologii, ce este supusă controlului jurisdicţional al Curţii în acest dosar, era în vigoare metodologia publicată la data de 25 iulie 2005.

Această metodologie a fost adoptată în baza procedurii şi dispoziţiilor legale introduse prin Legea nr. 285/2004, prin care s-au modificat dispoziţiile legale relevante din Legea nr. 8/1996.

La data adoptării metodologiei publicate în 2005 erau în vigoare dispoziţiile art. 1313 din Legea nr. 8/1996, introduse prin Legea nr. 285/2004, care prevedeau următoarele:

„Organismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori ori societăţile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai după trei ani de la data publicării lor în formă definitivă în Monitorul Oficial al României, Partea I. Până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii."

După data adoptării metodologiei negociate în anul 2005, Legea nr. 8/1996 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, aducându-se o serie de modificări procedurii de negociere a remuneraţiilor.

Art. III al acestui act normativ prevedea următoarele:

„Art. III. -In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, părţile implicate în negocieri pot iniţia procedurile pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi şi au obligaţia să trimită câte 3 nominalizări pentru constituirea corpului de arbitri prevăzut la art. 1384 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică metodologiile în vigoare."

După cum rezultă din actele dosarului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, părţile interesate nu au înţeles să iniţieze proceduri pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi, urmând a se aplica în continuare metodologia din 2005.

Ulterior însă Legea nr. 8/1996 a fost din nou modificată şi completată prin Legea nr. 329/2006, aducându-se o serie de modificări procedurii de negociere a remuneraţilor.

Potrivit articolului unic pct. 63 din această lege:

„In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, entităţile care au fost implicate în negocieri pot iniţia procedurile pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi şi au obligaţia să trimită câte 3 nominalizări pentru constituirea corpului de arbitri prevăzut la art. 1384. Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică metodologiile în vigoare."

Aşadar, prin această lege s-a derogat de la art. 1313 din Legea nr. 8/1996, astfel cum era în vigoare la data adoptării metodologiei din 2005, prevăzându-se dreptul persoanelor interesate de a iniţia o nouă procedură pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi.

Legea nr. 329/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 31 iulie 2006 şi a intrat în vigoare la data de 3 august 2006, potrivit art. 78 din Constituţia României.

Verificând conţinutul Deciziei nr. 299/2006 emise de ORDA, Curtea constată că în cuprinsul acesteia se menţionează faptul că cererea de iniţiere a procedurii de negociere a remuneraţiilor a fost depusă de ARCA la data de 30 august 2006, fiind înregistrată la ORDA sub nr. 7.809/2006.

Având în vedere că cererea a fost depusă în cadrul termenului de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006, Curtea constată nefondat motivul de apel formulat de SRTV.

4. In ceea ce priveşte solicitarea apelantei SRTV şi a intimatei UCMR-ADA să restituie eventualele sume plătite nedatorat, cu titlu de remuneraţie, în baza hotărârii anulate, sub forma compensării cu sumele datorate în viitor, Curtea reţine că o astfel de pretenţie este inadmisibilă din perspectiva art. 294 din Codul de procedură civilă. Potrivit acestui text legal:

„In apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală."

In condiţiile în care obiectul arbitrajului l-a constitut negocierea metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune, iar nu pretenţiile concrete între părţi, Curtea reţine că din perspectiva textului legal reţinut mai sus nu poate soluţiona solicitarea apelantei SRTV. In mod cu totul evident, în cazul în care părţile nu se înţeleg pe cale amiabilă, o astfel de pretenţie poate fi dedusă instanţei pe calea unei acţiuni separate.

II. In ceea ce priveşte apelul declarat de apelantele S.C. Pro TV - Ş.A., S.C. TV Antena - 1 Ş.A., ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L.

1. Aşa cum s-a reţinut mai sus, apelantele au formulat două critici esenţiale cu privire la hotărârea arbitrală, respectiv o critică prin care s-a invocat nelegala soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii şi o critică referitoare la nelegalitatea pct. 4 din metodologie.

Reţinând mai sus faptul că motivul de apel referitor la pct. 4 din metodologie va fi analizat unitar cu acelaşi motiv invocat şi de apelanta SRTV, Curtea va cerceta în continuare critica referitoare la nelegala soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate.

Curtea constată că opinia apelantelor este în sensul că în mod greşit completul de arbitri a soluţionat excepţia de admisibilitate a cererii de arbitraj formulate de UCMR-ADA după învestirea instanţei arbitrale. Astfel, completul ar fi interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legii, reţinând că UCMR-ADA nu ar fi avut obligaţia de a elabora metodologie la momentul negocierilor şi că arbitrii ar elabora metodologia.

Curtea reţine caracterul nefondat al criticii.

In conformitate cu dispoziţiile art. 1312 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, obiectul arbitrajului îl reprezintă stabilirea formei finale a metodologiilor, ceea ce se poate realiza numai dacă părţile au posibilitatea de a-şi prezenta pretenţiile, cererile, propunerile şi apărările referitoare la forma finală a metodologiei. Singurul caz de decădere din dreptul de a propune probe şi de a pune concluzii este cel indicat de art. 1312 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare (neplata în termen a onorariului).

A admite că procedura negocierii reprezintă o fază de judecată în care părţile trebuie să îşi formuleze pretenţiile, sub sancţiunea decăderii, înseamnă a admite că arbitrajul este o cale de atac la faza negocierii, ceea ce nu a fost stabilit de legiuitor.

De asemenea, Curtea reţine că nicio dispoziţie legală nu interzice organismului de gestiune colectivă dreptul de a formula concluzii ori de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la clauzele metodologiei, direct în faţa completului de arbitri, în situaţia în care în procedura negocierii nu ar fi propus o formă a metodologiei.

In acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 1312 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, procedura de arbitraj poate fi declanşată în situaţia în care cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1), nedistingându-se în privinţa motivelor ce au condus la o astfel de stare de fapt.

Chiar dacă, în exercitarea cu diligentă şi bună-credinţă a dreptuilor conferite de lege, organismul de gestiune colectivă trebuie să aibă un rol activ şi cooperant în procedura negocierii directe a remuneraţiilor, adoptarea unei eventuale atitudini pasive nu poate fi sancţionată cu decăderea din dreptul de a-şi exprima poziţia în faţa completului de arbitri.

O interpretare în sensul negării unui astfel de drept ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul negării dreptului unei persoane de a-şi formula toate apărările pe care le consideră necesare pentru apărarea sau realizarea drepturilor sale.

De asemenea, Curtea reţine că arbitrii au obligaţia de a stabili forma finală a metodologiei, însă aceasta nu poate fi stabilită în funcţie de cererea uneia dintre părţi, ci în raport de dispoziţiile legale. Prin urmare, niciuna dintre propunerile formulate de părţi nu leagă arbitrii, aceştia având obligaţia de a stabili metodologia conform dispoziţiilor prevăzute de lege.

III. In ceea ce priveşte motivul de apel comun formulat de către apelanţii SRTV, S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - Ş.A., ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L, referitor la nelegalitatea pct. 4 din metodologie, Curtea reţine următoarele:

Pct. 4 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de arbitri, are următorul conţinut:

„4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale şi va fi de 9% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. In cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai mică, procentul de 9% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizării operelor muzicale ca durată din totalul timpului de emisie al utilizatorului, după formula:

x = 9y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, x = 9y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, stabilită procentual."

Pentru a decide în acest sens arbitrii au reţinut, în esenţă, faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006, au fost modificate dispoziţiile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, eliminându-se procentele între 1% şi 10% stabilite în vechea redactare. Prin noua reglementare s-a introdus criteriul raportării la practica europeană în materia negocierilor, dispunându-se că, în situaţia aplicării remuneraţiei procentuale, stabilirea să se facă diferenţiat, proporţional cu ponderea utilizării repertoriului utilizat colectiv în activitatea de radiodifuzare.

In aplicarea art. 43, 71 şi a art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, completul a apreciat că stabilirea remuneraţiei trebuie să se facă în funcţie de volumul efectiv de folosire a operelor muzicale, criteriu echitabil atât pentru autori, cât şi pentru utilizatori.

Pentru a determina remuneraţia procentuală, completul de arbitri a reţinut manifestările de voinţă ale părţilor implicate, care, în baza principiului disponibilităţii, au stabilit limitele arbitrajului. Astfel, completul a reţinut că remuneraţia nu va fi mai mică decât au oferit utilizatorii şi nici mai mare decât a solicitat organismul de gestiune colectivă.

Totodată, s-a apreciat că trebuie să se ţină seama că prin hotărârea arbitrală anterioară s-a prevăzut un procent de 2% din veniturile obţinute din activitatea de radiodifuzare, volumul radiodifuzării operelor muzicale fiind de circa 15%, aspect necontestat de părţi.

Completul a reţinut că ARCA a propus un procent de 1,2% pentru situaţia folosirii operelor de 100%, cu diminuarea procentului  în funcţie de ponderea folosirii, în timp ce UCMR-ADA a propus un procent de 13,33% redus direct proporţional cu ponderea utilizării.

Totodată, s-a reţinut că prin hotărârea arbitrală anterioară, dacă ponderea ar fi fost de 100%, procentul rezultat ar fi de 13,33%.

Completul de arbitri a apreciat astfel ca fiind echitabil un procent de 9% pentru folosirea de 100%, cu ponderea corespunzătoare pentru o folosinţă diminuată, după formula următoare: x = 9y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, stabilită tot procentual.

Curtea reţine astfel din considerentele expuse de arbitri că aceştia au avut ca punct de plecare în formarea raţionamentului dispoziţiile hotărârii arbitrale anterioare, în vigoare până la data stabilirii actualei metodologii.

Curtea constată însă că arbitrii au făcut o judecată superficială a dispoziţiilor hotărârii arbitrale anterioare, neluând în considerare dispoziţiile legale în vigoare la data stabilirii acesteia, precum şi modificările intervenite până în prezent. Pe baza acestei judecăţi sumare, arbitrii au concluzionat că dacă în hotărârea arbitrală anterioară ponderea ar fi fost de 100%, procentul rezultat ar fi de 13,33%.

Considerentele pentru care raţionamentul arbitrilor este eronat sunt următoarele:

Anterioara metodologie a fost adoptată prin Decizia nr. 133/2005, publicată la data de 25 iulie 2005.

Aceasta a fost stabilită pe baza dispoziţiilor legale în vigoare la momentul adoptării, respectiv Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 285/2004.

Dispoziţiile legale relevante în ceea ce priveşte stabilirea remuneraţiei se regăseau la art. 1311 alin. (2) şi (4), care aveau următorul conţinut:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita, de la aceeaşi categorie de utilizatori, cu excepţia distribuitorilor prin cablu, tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10%, pentru drepturile de autor şi, respectiv, între 0,5% şi 3%, pentru drepturile conexe, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar, în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.

........................................................................................................................................................................ ........................................................

(4) Remuneraţiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor."

După cum se observă, în concepţia legiuitorului la acel moment, procentul pe care arbitrii îl puteau stabili trebuia să se încadreze între 1% şi 10%, însă potrivit alin. (4) acest procent se aplica la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor.

Cu titlu de exemplu, dacă un utilizator utiliza repertoriul protejat într-o pondere ipotetică de 10%, procentul stabilit de arbitri se aplica la o sumă ce reprezenta 10% din veniturile obţinute din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale, iar nu la 100% din venituri.

La data adoptării prezentei metodologii, dispoziţiile legale în materie s-au modificat substanţial în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a remuneraţiei, atât în ceea ce priveşte procentul, cât şi în ceea ce priveşte baza de calcul.

Astfel, potrivit dispoziţiilor relevante prevăzute la art. 1311 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 8/1996, astfel cum era în vigoare la data adoptării actualei metodologii:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

(4) In cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."

După cum se observă, în concepţia legiuitorului la momentul stabilirii actualei metodologii, nu s-a mai limitat la procentul pe care arbitrii îl puteau stabili cu titlu de remuneraţie. De asemenea, în ceea ce priveşte baza de calcul cu privire la care se aplică procentul, legiuitorul a stabilit că aceasta este formată din „veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul".

Aşadar, procentul se aplică la totalitatea veniturilor obţinute din activitatea de radiodifuzare, iar nu cu privire la veniturile ponderate, astfel cum era reglementată situaţia la momentul anterioarei metodologii.

Reţinând, aşadar, o diferenţă substanţială între cele două reglementări legale în privinţa veniturilor la care se aplică procentul, arbitrii nu puteau şă-şi întemeieze logica şi argumentele privind actualul procent pornind de la raţionamentul juridic cuprins în anterioara metodologie.

In acest sens, revenind la exemplul ipotetic citat anterior, în situaţia în care ponderea utilizării repertoriului ar fi de 10%, procentul de 2% stabilit în anterioara metodologie se aplica la 10% din veniturile utilizatorului obţinute din activitatea de radiodifuzare. Raportat însă la totalul veniturilor, înseamnă un procent de 0,2%. Dacă utilizatorul ar fi obţinut venituri totale de 100 milioane lei, procentul autorilor ar fi fost de 2% din 10 milioane lei, adică 200.000 lei. Această sumă de 200.000 lei reprezintă însă 0,2% din totalul de 100 milioane.

Dacă ponderarea utilizării repertoriului ar fi fost de 100%, procentul de 2% stabilit în anterioara metodologie se aplica la 100% din veniturile utilizatorului obţinute din activitatea de radiodifuzare, adică, în total, drepturile cuvenite autorilor ar fi fost de 2% din totalul veniturilor, iar nu de 13,33%, astfel cum în mod eronat au reţinut arbitrii în considerentele actualei metodologii.

In consecinţă, Curtea constată că arbitrii au expus un raţionament greşit în ceea ce priveşte procentul ce s-ar fi cuvenit autorilor în reglementarea anterioarei metodologii, în cazul unei ponderi a utilizării de 100%.

Pe baza considerentelor expuse anterior, Curtea reţine că, în temeiul anterioarei metodologii, dacă un utilizator ar fi radiodifuzat repertoriul protejat 100% din timpul de emisie atunci el ar fi trebuit să plătească o remuneraţie de 2% din totalitatea veniturilor obţinute din radiodifuzare.

Reţinând că în anterioara metodologie pentru o pondere a utilizării repertoriului de 100% utilizatorii erau obligaţi să plătească o remuneraţie de 2% din totalitatea veniturilor obţinute din radiodifuzare, Curtea reţine că procentul de 9% stabilit de arbitri în actuala metodologie este unul excesiv de mare şi inechitabil.

Un astfel de procent depăşeşte cu mult procentele aplicate în alte ţări europene, astfel cum rezultă din studiul privind situaţia statistică a drepturilor de autor privind difuzarea de muzică în 13 ţări din Europa, elaborat la solicitarea oficială a Ministerului Culturii din Danemarca.

Din acest studiu rezultă că există diferenţe în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a remuneraţiilor cuvenite autorilor de muzică, însă procentele minime conduc către o medie de 2% din totalul veniturilor, pe când procentele maxime conduc la o medie apropiată de 4% din totalitatea veniturilor.

Curtea mai reţine că în stabilirea procentului cuvenit titularilor operelor muzicale trebuie să aibă în vedere şi faptul că organismele de televiziune mai au obligaţia de a plăti remuneraţii şi altor categorii de titulari de drepturi de autor: autorii operelor scrise, artiştii interpreţi sau executanţi, producătorii de fonograme, videograme etc.

Or, dacă totalitatea obligaţiilor de plată către astfel de titulari de drepturi ar fi una considerabilă în raport cu totalul veniturilor organismelor de televiziune, atunci efectul direct ar consta în adoptarea unei politici de reducere a ponderii utilizării repertoriului, ceea ce ar afecta negativ atât dreptul autorilor, cât şi publicul consumator.

De asemenea, Curtea mai reţine că prin metodologia negociată între organismele de radio şi UCMR-ADAs-a stabilit un procent de 4% cuvenit titularilor operelor muzicale pentru radiodifuzarea operelor lor de către organismele de radio.

Având în vedere toate aceste circumstanţe de fapt şi considerente, Curtea apreciază că un procent de 3% din totalitatea veniturilor obţinute din activitatea de radiodifuzare de către organismele de televiziune, în cadrul unei ponderi a utilizării repertoriului de 100%, este un procent echitabil, ce îndeplineşte toate criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

In cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai mică, procentul de 3% se va reduce direct proporţional cu ponderea utilizării operelor muzicale ca durată din totalul timpului de emisie al utilizatorului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată întemeiată critica apelantelor cu privire la pct. 4 din metodologie şi, în consecinţă, acest punct va fi modificat şi va avea următorul conţinut:

„4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale şi va fi de 3% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. In cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai mică, procentul de 3% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizării operelor muzicale ca durată din totalul timpului de emisie al utilizatorului, după formula:

x = 3y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iary este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, x = 3y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, stabilită tot procentual."

IV. In ceea ce priveşte apelul declarat de UCMR-ADA, Curtea reţine următoarele:

1. O primă critică a acestei apelante s-a referit la necesitatea completării metodologiei cu un pct. 31, având următorul conţinut: „Sunt în aceeaşi măsură considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate." De asemenea, apelanta a solicitat ca măcar să se adauge la această clauză următoarele: „şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv".

Curtea consideră întemeiată această critică.

Astfel, principiul de bază în materia difuzării operelor muzicale de către organismele de televiziune constă în aceea ca autorii să primească o remuneraţie echitabilă pentru utilizarea operelor lor. Legiuitorul a prevăzut ca această remuneraţie echitabilă să fie sub forma unui procent din totalitatea veniturilor realizate din activitatea de radiodifuzare a utilizatorului respectiv.

Metodologia de faţă nu reprezintă altceva decât contractul-cadru (legea părţilor) dintre părţi, ce trebuie să reglementeze de o manieră cât mai completă raporturile juridice născute ca urmare a utilizării operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune. Ca orice contract, metodologia poate să conţină clauze prin care să se prevină eventuale conduite incorecte ale uneia dintre părţi, iar, în cazul în care totuşi astfel de conduite ar interveni, să se stabilească o formă de răspundere.

Din această perspectivă, propunerea apelantei în vederea inserării unei clauze cu această finalitate nu poate fi considerată contrară naturii juridice a metodologiei.

Cercetând conţinutul clauzei propuse de apelantă, Curtea reţine că, în esenţă, prin aceasta se urmăreşte a se descuraja eventualele conduite ale organismelor de televiziune prin care s-ar urmări diminuarea anumitor venituri, în detrimentul autorilor. Nu este vorba despre o prezumţie de rea-credinţă a organismelor de televiziune, ci de o clauză cu rol preventiv, care nu va avea efect decât în condiţiile unui eventual abuz. Dacă organismele de televiziune nu vor acţiona conform uzanţelor cinstite în relaţiile comerciale şi în scopul îndeplinirii cu corectitudine a obligaţiilor faţă de autori, atunci o astfel de clauză nu va produce efecte şi, prin urmare, nu le va afecta în niciun fel.

In ceea ce priveşte termenii acestei clauze, Curtea constată că, în principal, apelanta solicită să fie considerate venituri ce fac parte din baza de calcul şi acele venituri ale „societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate".

In subsidiar, apelanta propune ca astfel de venituri să fie incluse în baza de calcul „în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv".

Curtea consideră că a doua variantă propusă poate fi inclusă în metodologie pentru următoarele considerente:

Este un fapt cert că, în general, orice organism de televiziune urmăreşte să obţină venituri cât mai multe, iar cele din difuzarea de publicitate ocupă un rol principal în politica de atragere a resurselor financiare.

In ceea ce priveşte însă modalităţile concrete în care organismele de televiziune aleg să încheie contractele pentru difuzarea de publicitate, Curtea constată că nu poate reţine existenţa unei practici constante şi uzuale.

Astfel, în funcţie de resursele şi politica managerială specifică fiecărui organism de televiziune, aceasta poate proceda la încheierea de contracte directe cu clienţii care doresc difuzarea unor spoturi publicitare pentru promovarea produselor sau serviciilor lor sau poate apela la societăţi care au ca obiect intermedierea încheierii unor astfel de contracte (societăţi de producţie sau/şi achiziţie de publicitate), în schimbul unui comision sau altor avantaje.

In opinia Curţii, niciuna dintre cele două variante nu poate fi considerată ca fiind contrară uzanţelor corecte în relaţiile comerciale. La o analiză superficială s-ar părea că, în prima variantă, veniturile organismului de televiziune ar fi mai mari (deoarece nu ar fi obligat să plătească vreun comision intermediarilor), însă concluzia nu este ştiinţific corectă. Există posibilitatea ca organismul de televiziune să nu aibă resurse ori să considere că va cheltui mult mai mult în modalitatea căutării directe a clienţilor, decât dacă ar apela la alte societăţi specializate în acest domeniu. In orice caz, este deplina libertate a comerciantului să decidă care este modalitatea cea mai bună pentru el pentru a-şi spori veniturile din difuzarea unor spoturi publicitare.

Din aceste motive, Curtea consideră că prima variantă de clauză propusă de apelantă nu poate fi agreată, căci, în această formă propusă de apelantă, ar trebui ca în baza de calcul a remuneraţiei să intre şi comisionul societăţilor de producţie sau achiziţie de publicitate, venituri care, în mod evident, nu sunt obţinute de organismul de televiziune.

Curtea apreciază însă că, atunci când prin contractele încheiate cu societăţile de producţie şi achiziţie de publicitate organismul de televiziune, din diverse motive, nu urmăreşte obţinerea unor venituri rezonabile pentru el, ci urmăreşte diminuarea veniturilor proprii în favoarea creşterii veniturilor cocontractantului, nu se mai poate vorbi despre o conduită corectă a organismului de televiziune, căci efectul unei astfel de manifestări constă în diminuarea veniturilor proprii, inclusiv a veniturilor autorilor de muzică, lucru neacceptabil în considerarea unei uzanţe cinstite a comerciantului.

Curtea reţine că prin inserarea unei astfel de clauze nu înseamnă că societăţile terţe ar fi obligate să plătească remuneraţie autorilor. Obligaţia de plată există şi rămâne în sarcina organismelor de televiziune, însă baza de calcul la care se aplică procentul cuvenit autorilor va fi constituită atât din totalitatea veniturilor sale, cât şi din acele venituri ale societăţilor terţe, în măsura în care depăşesc limitele rezonabile în raporturile comerciale corecte, specifice domeniului respectiv.

Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră întemeiată critica apelantei şi, prin urmare, metodologia se va completa cu un nou punct 31, cu următorul conţinut:

„31. Sunt în aceeaşi măsură considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv."

2. O a doua critică formulată de apelanta UCMR-ADA s-a referit la necesitatea completării metodologiei cu un nou punct, punctul 41, având următorul conţinut: „In cazul în care, prin aplicarea procentului potrivit pct. 4 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remuneraţia trimestrială este mai mică de 3.000 RON, utilizatorul datorează o remuneraţie minimă de 3.000 RON/trimestru, care va fi actualizată anual potrivit indicelui preţurilor de consum."

In justificarea acestui punct de vedere apelanta a arătat că stabilirea unei remuneraţii forfetare minime este absolut legală şi necesară pentru ca, în anumite cazuri, drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale să nu cadă în derizoriu şi pentru ca cheltuielile de autorizare, colectare şi repartizare a remuneraţiilor să nu depăşească practic cuantumul sumelor plătite de utilizator. Stabilirea unei sume fixe minime este în acord şi cu practica europeană în materie.

Curtea consideră nefondată critica.

Astfel, dacă, de principiu, remuneraţia poate fi stabilită atât procentual, cât şi forfetar (bineînţeles, pentru situaţii de fapt diferite), totuşi, în circumstanţele cauzei, nu se justifică stabilirea remuneraţiei şi forfetar pentru cazul în care, prin aplicarea procentului, suma ar fi mai mică de 3.000 lei.

Dacă s-ar introduce o astfel de clauză, atunci, teoretic, în situaţia unei televiziuni care nu ar utiliza opere muzicale din sfera de incidenţă a metodologiei, aceasta ar fi obligată să plătească o sumă de bani fără niciun temei legitim, căci nu utilizează opere pentru care trebuie să plătească remuneraţie.

De asemenea, în cazul unei utilizări minime a unei singure opere muzicale (de exemplu, 5 minute), autorul acestei opere ar fi îndreptăţit la o remuneraţie nejustificat de mare.

Metodologia trebuie să asigure respectarea echitabilă a drepturilor şi obligaţiilor părţilor în oricare dintre situaţiile de fapt posibile, iar într-o astfel de situaţie ipotetică o astfel de clauză ar fi absurdă, căci ar conduce la stabilirea unei obligaţii de plată fără niciun temei legitim sau la plata unei remuneraţii nejustificat de mari.

Din aceste considerente Curtea consideră că stabilirea remuneraţiei forfetare doar prin raportare la criteriul redus al remuneraţiei cuvenite în urma aplicării procentului nu este corectă.

In situaţia în care apelanta ar fi propus şi alte criterii, atunci situaţia ar fi fost cu totul alta, dar instanţa de apel nu poate din oficiu să stabilească ce conţinut ar fi trebuit să aibă clauza.

3. O a treia critică formulată de apelanta UCMR-ADA s-a referit la necesitatea completării metodologiei cu un nou punct având următorul conţinut: „Remuneraţiilor prevăzute de prezenta metodologie li se adaugă şi cota de TVA."

In justificarea acestei solicitări apelanta a arătat că din luna februarie 2007 a devenit plătitoare de TVA, astfel încât are obligaţia de a vira la bugetul de stat şi TVA-ul aferent remuneraţiilor datorate de utilizatori.

Curtea consideră neîntemeiată această critică pentru următoarele considerente:

Prezenta metodologie stabileşte cadrul general şi condiţiile privind utilizarea operelor muzicale de către organismele de televiziune, prin natura sa reglementând drepturi şi obligaţii de natură civilă. Un argument în plus îl constituie faptul că apelul împotriva hotărârii arbitrale se judecă de un „complet civil", astfel cum prevede art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

In aceste condiţii, includerea în metodologie a unor clauze cu privire la eventuale obligaţii fiscale pe care părţile le-ar avea faţă de diferite bugete nu este justificată, eventualele divergenţe dintre părţi cu privire la obligaţii de acest gen putând şi trebuind a fi judecate de o instanţă de contencios administrativ.

4.  O a patra critică a apelantei UCMR-ADA s-a referit la necesitatea modificării pct. 6 din metodologie, în sensul de a se stabili obligaţia utilizatorilor de a transmite lunar către organismul de gestiune colectivă rapoarte privind operele muzicale utilizate, respectiv până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, iar nu trimestrial, astfel cum au stabilit arbitrii.

In justificarea acestei critici apelanta a arătat că raportarea trimestrială a utilizării operelor muzicale face imposibile prelucrarea informaţiilor astfel primite şi repartizarea în timp util către titularii drepturilor de autor a remuneraţiilor ce li se cuvin. De asemenea, efortul uman depus în cazul unei raportări trimestriale este unul deosebit pentru angajaţii UCMR-ADA care vor trebui să prelucreze într-un timp scurt un volum foarte mare de informaţii.

Curtea consideră întemeiată această critică.

Astfel, potrivit pct. 5 din metodologie, organismele de televiziune au obligaţia să plătească remuneraţia până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, dată la care se va transmite şi baza de calcul a sumelor virate.

Arbitrii au mai stabilit la pct. 6 din metodologie că raportul privind lista operelor muzicale utilizate zilnic se va transmite organismului de gestiune colectivă tot până la data la care se plăteşte remuneraţia, adică până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

Or, adoptând o astfel de soluţie, arbitrii au omis să ia în considerare posibilitatea ca o parte sau toate organismele de televiziune să trimită raportul şi să efectueze plata remuneraţiei în ultima zi sau ultimele zile a/ale scadenţei, situaţie în care este evident că prelucrarea datelor pentru stabilirea şi virarea remuneraţiei către fiecare autor îndreptăţit ar necesita o perioadă îndelungată de timp, cu consecinţa întârzierii primirii drepturilor de către aceştia.

Apărarea intimatelor în sensul că stabilirea obligaţiei de transmitere lunară a raportului ar fi excesivă nu este întemeiată. Ori că se transmite lunar sau trimestrial, volumul de muncă depus de organismul de televiziune este aproximativ identic, astfel încât nu se întrevede care ar fi justificarea rezonabilă pentru care nu ar putea transmite lunar acest raport. In plus, în raport cu gradul de dezvoltare a mijloacelor IT, monitorizarea internă a datelor ar putea fi efectuată cu ajutorul unui program informatic fără un efort deosebit. Evident, în condiţiile unei imposibilităţi obiective de transmitere a datelor, o astfel de circumstanţă poate fi invocată de organismul de televiziune ca o scuză legitimă pentru neîndeplinirea obligaţiei în termen. Nimic însă nu împiedică părţile să colaboreze şi să găsească cele mai bune soluţii pentru a depăşi eventuale dificultăţi în aplicarea dispoziţiilor metodologiei.

5.   Ultima critică a apelantei UCMR-ADA s-a referit la necesitatea completării metodologiei cu 61 având următorul conţinut: „Utilizatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 5 zile de la solicitarea acestuia, înregistrările emisiunilor radiodifuzate în ultimele 30 de zile anterioare datei primirii solicitării."

Curtea consideră neîntemeiată această critică.

Atât timp cât legea nu acordă un astfel de drept organismelor de gestiune colectivă, prin Metodologie nu se poate impune o astfel de obligaţie în sarcina organismelor de televiziune.

Evident, organismele de televiziune pot răspunde favorabil unor astfel de solicitări, însă acest aspect ţine de viziunea fiecărui organism în ceea ce priveşte relaţiile cu partenerii săi.

Gradul sau tipul de utilizare a operelor muzicale de către posturile de televiziune va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivă, direct sau prin comandarea de monitorizări ale activităţii acestora, în cazul în care nu are încredere în informaţiile transmise.

V. In ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Curtea reţine că UCMR-ADA a efectuat cheltuieli în cuantum de 5.950 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Având în vedere dubla calitate a acestei părţi şi limitele admiterii apelului său, Curtea apreciază că cheltuielile de judecată ce pot fi considerate ca fiind în sarcina părţilor adverse sunt justificate în cuantum de 1.000 lei, sumă la care vor fi obligate celelalte părţi.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va admite apelurile formulate de toate părţile, urmând a dispune schimbarea în parte a hotărârii arbitrale conform celor arătate mai sus.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECIDE:

Admite apelurile formulate de Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), cu sediul în Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, bd. Iuliu Maniu nr. 1-3, sectorul 6 şi cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 43, sectorul 1 la S.C. Muşat & Asociaţii, S.C. TV Antena 1 - Ş.A., cu sediul în Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sectorul 1, S.C. Pro TV - Ş.A., cu sediul în Bucureşti, bd. Pache Protopopescu nr. 109, sectorul 2, Societatea Română de Televiziune, cu sediul în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 191, sectorul 1, şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, împotriva Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007, în baza Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al ORDA.

Schimbă în parte Hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2007, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României ca urmare a Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al ORDA, în sensul că:

După pct. 3 din metodologie se va introduce punctul 31 având următorul conţinut:

„31. Sunt în aceeaşi măsură considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv."

Pct. 4 din metodologie se va modifica şi va avea următorul conţinut:

„4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale şi va fi de 3% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. In cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai mică, procentul de 3% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizării operelor muzicale ca durată din totalul timpului de emisie al utilizatorului, după formula:

x = 3y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, x = 3y/100, unde x reprezintă remuneraţia cuvenită autorilor, calculată procentual, iar y este ponderea radiodifuzării operelor muzicale de către fiecare utilizator, stabilită tot procentual."

Pct. 6 din metodologie se va modifica şi va avea următorul conţinut:

„6. Utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivă, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv operele muzicale utilizate în spoturile publicitare, cu menţionarea: denumirii fiecărei opere muzicale utilizate, autorului acesteia (compozitor, textier, aranjor), orei, datei, duratei şi numărului de difuzări zilnice ale fiecărei opere muzicale. Raportul va fi transmis în format scris şi electronic şi va fi însoţit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia şi ştampila utilizatorului. Informaţiile cuprinse în raportul astfel comunicat vor constitui baza de repartizare către titularii de drepturi de autor de opere muzicale a remuneraţiilor încasate de organismul de gestiune colectivă."

Obligă SRTV, ARCA, S.C. Pro TV - S.A., S.C. Antena 1 - S.A., S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L, la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către UCMR-ADA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2007.

Preşedinte,

Viorel Voineag

Judecător,

Mihaela Ciocea

Grefier,

Mihaela Lăcătuşu

ROMÂNIA

Dosar nr. 3.731/2/2007

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală

ÎNCHEIERE

Şedinţa din Camera de consiliu din data de 26 februarie 2008

Curtea este compusă din:

Preşedinte       - Antonela Cătălina Brătuianu

Judecător        - Viorel Voineag

Grefier            - Marina Ungureanu

Pe rol se află soluţionarea din oficiu a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 217Adin 2 noiembrie 2007 în cauza având ca obiect soluţionarea cererilor de apel formulate de către apelantele Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor - UCMR-ADA, Societatea Română de Televiziune, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale -ARCA, S.C. TV ANTENA 1 - SA, S.C. SBS BROADCASTING MEDIA- S.R.L, şi S.C. PRO TV - Ş.A. împotriva Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Cauza se soluţionează fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul de către grefierul de şedinţă, după care,

Curtea reţine cauza în pronunţare asupra îndreptării din oficiu a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 271A din 2 noiembrie 2007.

CURTEA

constată că, din eroare, la momentul redactării minutei întocmite după deliberare asupra apelurilor de faţă, s-a omis a se indica cifra corespunzătoare punctului din metodologie, după care s-a introdus pct. 31,în speţă, acest nou punct fiind introdus după pct. 3 al metodologiei.

In consecinţă, în temeiul art. 282 din Codul de procedură civilă, va dispune din oficiu îndreptarea acestei erori materiale strecurate prin omisiune.