DECIZIE Nr.
401 din 10 aprilie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 363 din 12 mai 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, preluate în art. 26 alin.
(1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România,
excepţie ridicată de Li Youying în Dosarul nr. 21.318/3/2007 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă
personal autoarea excepţiei, însoţită de domnul Ioan Budura, interpret
autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru
Imigrări, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul
şi în Dosarul nr. 1.645D/2007, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de
Chen Mei în Dosarul nr. 7.547/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei,
care este însoţit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.
Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura
de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că ambele
dosare se află la al doilea termen de judecată, iar partea Oficiul Român pentru
Imigrări a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei ca
neîntemeiată.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Autorii excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public
sunt de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea
Dosarului nr. 1.645D/2007 la Dosarul nr. 1.532D/2007,
care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul autorilor excepţiei. Aceştia solicită admiterea excepţiei aşa cum au
formulat-o în faţa instanţei de judecată. Arată că întoarcerea lor în China ar
avea drept consecinţă, în cazul primei autoare, destrămarea familiei sale, iar
în cazul celei de-a doua, supunerea sa la tratamente inumane şi degradante.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, dar că soluţia legislativă conţinută de textul criticat a
fost preluată, ca principiu, de noua reglementare la art. 26. Arată că instanţa
de contencios constituţional are deja o bogată jurisprudenţă în materie, care
nu se impune a fi modificată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 9 august 2007 si 6 noiembrie 2007,
pronunţate în dosarele nr. 21.318/3/2007 şi nr.
7.547/302/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct.
2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România, respectiv ale art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de
Li Youying şi, respectiv, Chen Mei în cauze civile în materia acordării
statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare.
In motivările excepţiei de neconsituţionalitate, având un conţinut similar, se susţine că textul de lege criticat
contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi art. 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Autorul excepţiei arată că prevederile criticate permit, pe de o parte,
interpretări eronate cu privire la natura şi conţinutul pedepselor inumane ori
degradante, iar, pe de altă parte, limitarea arbitrară a condiţiilor de
acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul
de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o
temere bine întemeiată de persecuţie pentru unul dintre cele 5 motive ale
definiţiei Convenţiei de la Geneva: rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice,
apartenenţa la un anumit grup social. Precizează că sancţiunile prevăzute de
legea pentru planificare familială din China „au un evident caracter de pedepse
şi tratamente inumane şi degradante, întrucât pun victimele în pericole de
natură să aducă atingere integrităţii corporale ori libertăţii lor, iar anumite
situaţii pot leza chiar dreptul la viaţă".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece argumentele invocate nu relevă un real conflict între textul de lege
criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. Arată că
instanţa învestită cu soluţionarea litigiului urmează să stabilească dacă valoarea
protejată poate fi considerată, în circumstanţele concrete ale speţei, motiv de
acordare a protecţiei umanitare condiţionate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul precizează că,
în prezent, obiect al excepţiei îl constituie art. 26 alin. (1) şi alin. (2)
pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Consideră că excepţia
este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat instituie tocmai o măsură
de protecţie suplimentară a străinilor care, neîndeplinind condiţiile pentru
acordarea statutului de refugiat, solicită protecţie subsidiară. Invocă şi
jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului precizează
că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 122/2006
privind azilul în România,
iar soluţia legislativă conţinută în textul criticat a fost preluată, de
principiu, de art. 26 din legea amintită. Consideră că stabilirea, prin
dispoziţiile de lege criticate, a condiţiilor în care se poate acorda protecţia
subsidiară este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care
se consfinţeşte dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică. Apreciază că
determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, aplicarea şi
interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte care excedează controlului
de constituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
susţinerile autorilor excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1
decembrie 2004 (devenit, ca urmare a renumerotării şi republicării, art. 5 pct.
2), în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Aceasta,
deoarece prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 au fost abrogate prin
efectul dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006, dar
prevederile art. 5 pct. 2 din Ordonanţă au fost preluate, în esenţă, de textele amintite din Legea nr. 122/2006,
care instituie o formă de protecţie a străinilor şi apatrizilor, denumită
protecţie subsidiară, şi care au următorul conţinut:
- Art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 - „Protecţia
subsidiară:
„(1) Protecţia subsidiară se poate acorda
cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru
recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive
temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în
ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în
sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu
doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [... ]
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;". In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de
lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi
celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a
pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că a mai exercitat controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor
art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, prin prisma
aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezenta
cauză şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale.
Astfel, prin mai multe decizii, printre cele mai recente fiind Decizia nr. 978
din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 26 noiembrie 2007, sau
Decizia nr. 4 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 92 din 6
februarie 2008, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, pentru
considerentele acolo reţinute. Intrucât nu au intervenit elemente noi, de
natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate
cu acele prilejuri şi motivele pe care acestea s-au întemeiat îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Li Youying şi Chen Mei în
Dosarul nr. 21.318/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal şi, respectiv, în Dosarul nr. 7.547/302/2007 al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu