DECIZIE   Nr. 40 din 29 ianuarie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 229 din 16 martie 2004

    Costica Bulai         - presedinte
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Lucian Stangu         - judecator
    Ioan Vida             - judecator
    Aurelia Popa          - procuror
    Mihai Paul Cotta      - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicata, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "T.A. Caravan" - S.A. Falticeni in Dosarul nr. 2.521/2003 al Judecatoriei Falticeni.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 22 ianuarie 2004, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 29 ianuarie 2004.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 10 septembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 2.521/2003, Judecatoria Falticeni a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "T.A. Caravan" - S.A. Falticeni.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca textul criticat, in baza caruia este obligat la plata unei cautiuni prohibitive de peste 2 miliarde lei, contravine principiului accesului liber la justitie prevazut de art. 21 din Constitutie. Totodata, instituind un tratament inegal pentru persoanele juridice debitoare, in raport cu administratia financiara si cu persoanele fizice, incalca si principiul constitutional al egalitatii in fata legii.
    Judecatoria Falticeni considera ca exceptia este intemeiata, intrucat prevederile criticate "sunt de natura a aduce atingere liberului acces la justitie al persoanelor juridice, datorita sanctiunii la care sunt supuse in cazul neachitarii cautiunii egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, constand in neinregistrarea cererii, constituind astfel un obstacol in calea supunerii cererii acestora controlului judecatoresc".
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul apreciaza ca exceptia este neintemeiata, facand trimitere si la jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie. Se arata ca "accesul liber la justitie nu este obstructionat prin instituirea cautiunii de 20% din cuantumul sumei datorate, cautiunea constituind o garantie in vederea evitarii abuzului de drept, exercitarea cu rea-credinta a contestatiei la executare determinand tergiversarea solutionarii cauzelor si, implicit, amanarea realizarii creantelor bugetare". De asemenea, Guvernul, referindu-se la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in legatura cu aplicarea art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, arata ca aceasta a stabilit ca "dreptul la acces la o instanta nu este absolut, statul bucurandu-se de o anumita marja de apreciere, astfel incat limitele aduse sa nu atinga acest drept in insasi substanta sa, sa urmareasca un scop legitim si sa pastreze un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scop".
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 79/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003, ordonanta republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003 si ulterior modificata.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, ulterior sesizarii, Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost abrogata, cu exceptia art. 152, prin art. 200 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, la data intrarii in vigoare a noii reglementari (1 ianuarie 2004). Dispozitiile art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 au fost preluate, cu un continut identic, in art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
    In jurisprudenta sa Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca, atunci cand dispozitia legala criticata pentru neconstitutionalitate a fost abrogata, exceptia este admisibila numai in masura in care noua reglementare mentine in substanta sa reglementarea anterioara. Avand in vedere ca in cauza aceasta cerinta este indeplinita, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu urmatorul continut:
    "(1) Contestatia la executare se face cu conditia depunerii numai de catre persoanele juridice a unei cautiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului.
    (2) Dovada privind plata cautiunii prevazute la alin. (1) va insoti in mod obligatoriu contestatia debitorului, fara de care aceasta nu va putea fi inregistrata.
    (3) Verificarea cuantumului cautiunii se va efectua de judecatorul de serviciu la data inregistrarii cererii."
    In opinia autorului exceptiei, aceste prevederi ingradesc liberul acces la justitie prevazut de art. 21 din Constitutie, precum si principiul egalitatii inscris in art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    Dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei au urmatorul cuprins:
    - Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
    - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
    (3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.
    (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite."
    Curtea a mai fost sesizata cu aceasta exceptie, pe care a respins-o ca neintemeiata (de exemplu, prin Decizia nr. 276/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 556 din 1 august 2003). In motivarea solutiei s-a retinut, printre altele, ca si contestatia la executare constituie, prin ea insasi, o cale de acces la justitie, iar "conditionarea acesteia de plata unei cautiuni reprezinta - ca si termenul de introducere a contestatiei si celelalte conditii prevazute de lege - o masura de asigurare a celeritatii procedurii si de descurajare a abuzului de drept, admisibila si rezonabila", considerente in raport cu care nu se poate retine pretinsa incalcare a prevederilor art. 21 din Constitutie.
    In practica insa obligativitatea platii cautiunii, ca o conditie de acces la calea de atac a contestatiei la executare, s-a relevat a fi un impediment de multe ori insurmontabil, cu atat mai dificil de calificat ca rezonabil cu cat, potrivit legii, o asemenea cale de atac este deschisa oricarei persoane lezate in drepturile si interesele sale legitime. Este motivul pentru care reglementarea in cauza a facut obiectul a repetate sesizari de neconstitutionalitate, acestea constituindu-se - in opinia Curtii - intr-un element de noutate, de natura sa impuna reexaminarea atat a solutiei adoptate in precedent, cat si a considerentelor pe care se intemeiaza si, pe cale de consecinta, reconsiderarea jurisprudentei in materie, in sensul celor ce urmeaza.
    Este de principiu ca impunerea, prin lege, a unor exigente cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca constituie ingradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si indiscutabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigura climatul de ordine, indispensabil pentru valorificarea plenara a drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire.
    Este, totodata, de principiu ca legiuitorul este competent sa adopte asemenea reglementari, in virtutea art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicata, potrivit caruia "competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege".
    Avand dezlegarea constitutionala sa procedeze ca atare, legiuitorul este tinut insa sa o faca orientandu-se dupa principiul "est modus in rebus". Altfel spus, acesta trebuie sa fie preocupat ca exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze, in considerarea prevenirii unor eventuale abuzuri, o restrangere excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta acestuia.
    Independent de finalitatea urmarita de legiuitor prin adoptarea reglementarii deduse controlului de constitutionalitate, Curtea considera ca aceasta contravine imperativelor principiale enuntate, in masura in care conditioneaza insasi inregistrarea contestatiei la executare, in materie, de plata unei cautiuni. Instituirea unei cai de atac ca modalitate de acces la justitie implica in mod necesar asigurarea posibilitatii de a o utiliza pentru toti cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala. Or, adaugarea la acestea a unei conditii suplimentare, a carei neindeplinire are semnificatia drastica a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instantei cu respectiva cale de atac, constituie o ingradire a accesului liber la justitie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie.
    Ingradirea este cu atat mai evidenta cu cat efectele neplatii cautiunii nu sunt subsecvente unui act de judecata exercitat de instanta in limitele investirii si potrivit competentei sale jurisdictionale, ci sunt constatate si dobandesc eficienta pe calea unei operatii tehnico-administrative derulate de judecatorul de serviciu care, luand act ca obligatia de plata a cautiunii nu a fost indeplinita, urmeaza sa refuze inregistrarea contestatiei, impiedicand astfel sesizarea instantei si, prin aceasta, accesul liber la justitie.
    Drept urmare, desi ratiunile in considerarea carora legiuitorul a instituit exigenta platii unei cautiuni, constand in preocuparea de a restrange posibilitatea exercitarii cu rea-credinta a contestatiei la executare, in scop exclusiv dilatoriu, nu pot fi minimalizate si, cu atat mai putin, negate, determinarea apriorica si imperativa a cuantumului cautiunii, stabilirea acestuia la 20% din cuantumul sumei datorate, cat si, mai ales, convertirea neplatii sale intr-un fine de neprimire a contestatiei la executare sunt excesive si, prin aceasta, ingradesc in mod nepermis accesul liber la justitie. Astfel, in masura in care cuantumul sumei datorate este deosebit de important, ceea ce il pune pe debitor in imposibilitate de a achita cautiunea impusa de lege, acesta este lipsit de dreptul de a formula contestatie la executare si de a repune in discutie respectivul cuantum, chiar daca, prin ipoteza, nu datoreaza in realitate suma la care a fost impus.
    Curtea apreciaza ca ratiunile care au impus adoptarea, in aceasta materie, a reglementarii criticate pot fi satisfacute pe deplin - si intr-o maniera mai putin transanta, apta sa asigure echilibrul de interese si egalitatea de arme intre creditor si debitor - de reglementarea de drept comun (art. 399 - 404 din Codul de procedura civila), in ai carei termeni cautiunea - al carei cuantum este stabilit de judecator - constituie o conditie numai pentru a putea solicita si obtine suspendarea executarii pana la solutionarea contestatiei. Intrucat, potrivit acestei reglementari, contestatia nu este suspensiva de executare prin ea insasi, creditorul are posibilitatea sa-si valorifice creanta chiar daca s-a formulat contestatie la executare, cata vreme nu s-a platit cautiunea, iar daca, urmare a platii acesteia, s-a dispus suspendarea, in masura in care contestatia este respinsa, are garantia repararii eventualului prejudiciu ce i-a fost astfel cauzat. La randul sau, debitorul, al carui acces liber la justitie nu este ingradit prin obligarea sa la plata unei cautiuni, ca o conditie pentru inregistrarea contestatiei, chiar daca nu are posibilitatea de a achita cautiunea si a obtine suspendarea executarii, care isi urmeaza cursul, are dreptul, in situatia in care contestatia sa este admisa, la intoarcerea executarii.
    Asa fiind, Curtea considera ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, care, pentru motivele infatisate, se impune, nu nesocoteste catusi de putin ratiunile majore avute in vedere de legiuitor la adoptarea reglementarii in cauza.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Societatea Comerciala "T.A. Caravan" - S.A. Falticeni in Dosarul nr. 2.521/2003 al Judecatoriei Falticeni si constata ca dispozitiile art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale.
    Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 29 ianuarie 2004.

                      PRESEDINTE,
              prof. univ. dr. COSTICA BULAI

                              Magistrat-asistent,
                              Mihai Paul Cotta

                              OPINIE SEPARATA

    Consideram ca solutia care se impunea a fi adoptata, in speta, era cea de respingere ca nefondata a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, raportata la prevederile art. 16 si art. 21 din Constitutie, conform jurisprudentei anterioare a Curtii Constitutionale care, prin numeroase decizii, a respins ca nefondate exceptiile de neconstitutionalitate, avand ca obiect dispozitiile, cu acelasi continut, ale art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicata, in prezent abrogata.
    In opinia pe care o sustinem, dispozitiile textului criticat, care instituie obligativitatea depunerii unei cautiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate cu titlu de obligatie fiscala, la introducerea contestatiei la executare silita de catre persoanele juridice, nu reprezinta discriminare intre persoanele juridice si cele fizice si nici nu constituie un impediment in exercitarea dreptului la acces liber la justitie.
    Asa cum s-a stabilit prin mai multe decizii ale Curtii Constitutionale prin care au fost respinse ca nefondate exceptiile de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, avand un continut identic cu cel al art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Codul de procedura fiscala, "situatia juridica a persoanelor colective este diferita de cea a persoanelor fizice, astfel incat tratamentul juridic diferit aplicabil - si anume obligatia persoanelor juridice, in cazul contestatiei la executare, de a plati o cautiune egala cu 20% din cuantumul sumei datorate, spre deosebire de persoanele fizice care nu au asemenea obligatie - este justificat in mod obiectiv si rational". (A se vedea Decizia nr. 276 din 26 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 556 din 1 august 2003.) In acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala si prin Decizia nr. 419 din 11 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 861 din 4 decembrie 2003, in care, in plus, s-a argumentat referitor la obligatia instituita pentru persoanele juridice de a plati o cautiune de 20% din cuantumul sumei datorate bugetului la introducerea contestatiei la executarea silita, ca "aceasta modalitate de reglementare a fost necesara numai pentru persoanele juridice, atat in considerarea numarului sporit de cauze care au avut ca obiect executarea creantelor bugetare, cat si din motive de natura economica". Totodata, prin aceasta decizie, a fost mentionat principiul stabilit de Curtea Constitutionala, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit caruia "egalitatea in drepturi nu inseamna uniformitate, fapt pentru care principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii juridice care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite". De asemenea, prin Decizia nr. 474 din 9 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 109 din 5 februarie 2004, Curtea Constitutionala a retinut ca "In raport cu volumul surselor de venit supuse impunerii si cu amploarea activitatilor supuse taxelor prevazute de lege - valoarea contributiilor persoanelor juridice la bugetul de stat este incomparabil mai importanta decat aceea a persoanelor fizice, iar contestatiile la executare introduse de catre persoanele juridice in scopul intarzierii obligatiilor lor financiare catre stat pot avea efecte cu mult mai pagubitoare decat eventualele contestatii formulate in acelasi scop de catre persoanele fizice".
    In legatura cu invocarea incalcarii dreptului la liber acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, in repetate decizii ale Curtii Constitutionale s-a retinut ca "depunerea cautiunii stabilite prin art. 127 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 are rolul de a frana actiunile dilatorii ale persoanelor juridice in cadrul procedurii de executare silita, fara ca prin aceasta sa fie incalcate prevederile art. 21 din Constitutie. Contestatia la executare constituie prin ea insasi o cale de acces la justitie, iar conditionarea acesteia de plata unei cautiuni constituie o masura de asigurare a celeritatii procedurii si de descurajare a abuzului de drept, admisibila si rezonabila" (Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003). In acelasi sens s-a pronuntat Curtea, de exemplu si prin deciziile: nr. 229 din 3 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 454 din 26 iunie 2003; nr. 419 din 11 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 861 din 4 decembrie 2003; nr. 440 din 20 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 21 ianuarie 2004; nr. 474 din 9 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 109 din 5 februarie 2004.
    In opinia noastra, considerentele pe care s-au intemeiat deciziile pronuntate in trecut de Curte cu privire la respingerea ca nefondata a exceptiilor de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 isi pastreaza valabilitatea in cazul dispozitiilor cu continut identic ale art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
    Faptul ca reglementarea in cauza [art. 127 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002] a facut, in trecut, obiect al unor repetate sesizari de neconstitutionalitate nu constituie eo ipso o justificare pentru reconsiderarea jurisprudentei si admiterea, prin Decizia nr. 40/2004 a Curtii Constitutionale, a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Codul de procedura fiscala, asa cum se sustine in decizia adoptata.
    In decizia la care se refera prezenta opinie separata, desi se accepta principiul afirmat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, cat si in cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca "impunerea, prin lege, a unor exigente cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca constituie ingradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si indiscutabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept [...]", se considera excesiva conditionarea "insasi a inregistrarii contestatiei la executare, in materie, de plata unei cautiuni".
    Se considera, in esenta, ca "determinarea apriorica si imperativa a cuantumului cautiunii, stabilirea acestuia la 20% din cuantumul sumei datorate, cat si, mai ales, convertirea neplatii sale intr-un fine de neprimire a contestatiei la executare sunt excesive si, prin aceasta, ingradesc in mod nepermis accesul liber la justitie".
    Consideram, in dezacord cu opinia majoritatii membrilor Curtii, ca dispozitiile legale criticate nu incalca dreptul la liber acces la justitie.
    Cautiunea, prin insasi natura sa, reprezinta nu numai o conditie de admisibilitate a contestatiei, ci si o garantie a bunei-credinte a debitorului obligatiei fiscale inscrise intr-un titlu executoriu ca nu formuleaza contestatia in scopul de a tergiversa realizarea creantei fiscale pentru care este urmarit.
    In cazul prevazut de textul criticat, debitorul, conform art. 164 din Codul de procedura fiscala, contesta, in realitate, masuri procedurale - orice act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor Codului de procedura fiscala de catre organele de executare sau insusi titlul executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea (cand acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege). In consecinta, este evident ca prin introducerea contestatiei la executare se poate ajunge la intarzierea realizarii creantei fiscale, cautiunea fiind instituita tocmai pentru descurajarea exercitarii cu rea-credinta a dreptului de a contesta executarea silita. Este, pe de alta parte, esential de retinut ca de natura cautiunii, care reprezinta o garantie, este restituirea ei celui care a platit-o, in cazul admiterii contestatiei, asa cum, de altfel, prevede art. 164 alin. (4) din Codul de procedura fiscala.
    In legatura cu cuantumul cautiunii fixat prin textul criticat la o cincime din suma datorata bugetului cu titlu de impozite sau taxe, consideram, in acord cu jurisprudenta de pana acum a Curtii Constitutionale, sa subliniem ca acesta nu este exagerat si nu constituie un impediment pentru exercitarea dreptului la acces la justitie. De altfel, in cadrul procedurii obisnuite, in cazul cererii de suspendare a executarii, instanta este cea care fixeaza cuantumul cautiunii, avand astfel posibilitatea, cel putin teoretic, sa stabileasca un cuantum mai mare decat 20% din valoarea bunului urmarit. (A se vedea art. 403 din Codul de procedura civila, text considerat a fi constitutional, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale.)
    De altfel, pentru a reprezenta o garantie reala a exercitarii cu buna-credinta a dreptului de a contesta executarea, cautiunea trebuie sa aiba un caracter serios, sa nu fie derizorie in raport cu valoarea datoriei fiscale, in cazul prevazut de textul criticat.
    In ceea ce priveste aprecierea asupra cuantumului cautiunii, consideram ca in cauza este necesar sa fie avuta in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, care, intr-un alt context, referindu-se la aprecierea cuantumului taxei de timbru, a stabilit, pe buna dreptate, consideram noi, ca, "daca cuantumul acesteia ar parea ridicat, aprecierea nu este de resortul contenciosului constitutional. Curtea Constitutionala nu este in masura sa cenzureze optiunile legiuitorului si sa inlocuiasca aprecierea acestuia - suverana si deplina - cu propria sa apreciere, caci in felul acesta s-ar transforma, practic, intr-un legislator pozitiv, subsecvent". (A se vedea Decizia nr. 75 din 17 aprilie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 29 septembrie 1997.) Mutatis mutandis, acest argument este valabil si in ceea ce priveste aprecierea cuantumului cautiunii stabilit prin textul criticat pentru neconstitutionalitate.
    Esential este in opinia noastra ca materia fiscala are un caracter special prin insasi natura sa, in care prevaleaza elementele de drept public, ceea ce impune o anumita celeritate in executarea obligatiilor fiscale, ceruta de necesitatea asigurarii ritmice a veniturilor bugetului de stat si ale bugetelor locale, in vederea finantarii integrale si la timp a cheltuielilor bugetare.
    De asemenea, este necesar sa fie avut in vedere faptul ca, separat de faza executarii silite in care se pune problema contestatiei la executare, contribuabilii au posibilitatea de a formula contestatii impotriva actelor administrative fiscale - decizii de impunere, acte asimilate deciziilor de impunere, titluri de creanta privind datoria vamala (a se vedea titlul IX al Codului de procedura fiscala), pentru care nu se prevad cautiuni si taxe de timbru [art. 170 alin. (2) din acelasi cod].
    In acelasi timp, contrar punctului de vedere exprimat in decizia la care se refera prezenta opinie separata, consideram ca in temeiul dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia procedura de judecata este prevazuta de lege, legiuitorul delegat avea dreptul ca, in materia procedurii fiscale, sa instituie plata cautiunii la introducerea contestatiei la executare, tocmai avand in vedere necesitatile impuse de urgenta si ritmicitatea cu care trebuie indeplinite obligatiile fiscale.
    In consecinta, procedura speciala instituita de Codul de procedura fiscala are deplina legitimitate constitutionala in dispozitiile mentionate ale Legii fundamentale, asa cum au avut-o si dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare.
    De altfel, de mult timp s-a statuat, de principiu, in sensul ca "chiar in domeniul dreptului procesual civil este general admis ca actiunea in justitie este subordonata unor conditii de admisibilitate, care limiteaza liberul acces la justitie, iar, in dreptul administrativ, sub denumirea de <<fine de neprimire>>, ele apar si mai numeroase" (Prof. dr. Tudor Draganu, Liberul acces la justitie, Lumina Lex, Bucuresti, 2003).
    De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca "dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Conventia l-a recunoscut fara sa-l defineasca in sensul restrans al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept" [Hotararea din 21 februarie 1975 (plenul Curtii) seria A nr. 18, publicata de V. Berger - Jurisprudenta CEDO, editia a 4-a, IRDO, 2003, pag. 156].
    In acest sens, Curtea Constitutionala a stabilit, in trecut, ca "legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege" (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

                                 Judecator,
                               Costica Bulai

                                Judecator,
                             Constantin Doldur