DECIZIE Nr.
396 din 25 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11, art. 241 alin. (1) si art. 247
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 316 din 22 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „TCF Imex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.367/113/2007 al Tribunalului
Brăila - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca
neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10
decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.367/113/2007, Tribunalul Brăila
- Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11,
art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „TCF Imex" - S.R.L. în cauza ce are ca
obiect judecarea plângerii autorului excepţiei împotriva deciziei emise de
Inspecţia Muncii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 11, art. 241 alin. (1)
şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituţionale în
raport cu dispoziţiile art. 9 şi art. 41 alin. (2) din Constituţie. In opinia
sa, clauzele contractelor colective de muncă nu pot produce efecte decât pentru
părţile contractante, iar extinderea efectelor unor clauze contractuale şi în
privinţa altor persoane, menţionate de textele legale criticate, contravine
prevederilor constituţionale invocate.
Tribunalul Brăila - Secţia comercială şi contencios
administrativ apreciază că excepţia este
neîntemeiată. Se arată că textele legale la care se referă autorul excepţiei nu
contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece au rolul de a proteja
salariaţii care nu au aderat la o organizaţie sindicală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că aspectele
invocate de autorul excepţiei nu sunt contrare prevederilor constituţionale
invocate, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare a dispoziţiilor Legii
fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 11, art. 241 alin. (1) şi art. 247 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au
următorul conţinut:
- Art. 11: „Clauzele
contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi
sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de
muncă.";
- Art. 241: „(1) Clauzele
contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toţi salariaţii angajatorului, în cazul
contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii
care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul
colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi
angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul
colectiv de muncă la acest nivel;
d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi
angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel
naţional.";
- Art. 247: „In cazul în
care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract
colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel
superior."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate sunt neconstituţionale în raport cu următoarele texte din
Constituţie: art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile
profesionale şi art. 41 alin. (2) referitor la munca şi protecţia socială a
muncii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Dispoziţiile legale criticate nu contravin sub nicio
formă prevederilor art. 9 din Constituţie. Dimpotrivă, ele stabilesc condiţiile
în care îşi pot desfăşura activitatea sindicatele, patronatele şi asociaţiile
profesionale, în conformitate cu textul constituţional. Prevederea că pentru
salariaţii care nu au încheiat contract colectiv de muncă se aplică contractul
colectiv de muncă încheiat la nivel superior corespunde dispoziţiilor art. 41
alin. (2) din Constituţie care consfinţesc că toţi salariaţii au dreptul la
măsuri de protecţie socială, iar nu numai cei care au încheiat contracte
colective de muncă. Totodată, potrivit art. 135 alin. (2) din Legea
fundamentală, statul este obligat să protejeze interesele naţionale, iar în
baza lit. f) a aceluiaşi alineat, să creeze condiţiile necesare pentru
creşterea calităţii vieţii, de care să poată beneficia inclusiv angajaţii care
nu au încheiat contractul colectiv de muncă.
In consecinţă, obligaţia
prevăzută de lege în sarcina angajatorilor de a asigura tuturor salariaţilor,
inclusiv celor care nu au încheiat contracte colective de muncă, un nivel minim
privind salarizarea şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de
muncă rezultă tocmai din prevederile constituţionale menţionate referitoare la
atribuţiile statului.
Prin Decizia nr. 96 din 5 februarie 2008 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. d)
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 154 din 28 februarie 2008, Curtea Constituţională a
statuat că „raţiunea reglementării încheierii contractelor colective de muncă
atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de ramură şi la nivel naţional,
constă în aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie, care
garantează atât dreptul la negocieri colective în materie de muncă, cât şi
caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. Totodată, una dintre
obligaţiile statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii
vieţii, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, constă tocmai
în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din
întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei.
Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de
muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor
colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile
minimale ale angajaţilor."
De altfel, Curtea a statuat şi în Decizia nr. 511 din
15 iunie 2006 referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. (1) din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, că „dispoziţiile contractului colectiv de
muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de
drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de
unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile
minimale". Prin aceeaşi decizie însă instanţa de contencios constituţional
a arătat că „părţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată
libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare".
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi
păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 11, art. 241 alin. (1)şi art. 247 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TCF Imex" -
S.R.L. în Dosarul nr. 2.367/113/2007 al Tribunalului Brăila - Secţia comercială
şi contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta