Decizia Nr.39 din 20.01.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marius-Emanuel Busuioc în Dosarul nr. 2.094/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Viorel Ciolacu în Dosarul nr. 2.765/338/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi de Bogdan-Mihai Sonohat în Dosarul nr. 3.992/330/2009 al Judecătoriei Urziceni.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.255D/2010, nr. 1.407D/2010 şi nr. 1.567D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.407D/2010 şi nr. 1.567D/2010 la Dosarul nr. 1.255D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.094/303/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Marius-Emanuel Busuioc cu ocazia soluţionării recursului într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.Prin Încheierea din 30 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.765/338/2009, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Viorel Ciolacu cu ocazia soluţionării recursului formulat într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.Prin Încheierea din 17 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.992/330/2009, Judecătoria Urziceni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Bogdan-Mihai Sonohat cu ocazia soluţionării unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care stabilesc competenţa teritorială a judecătoriei în circumscripţia căreia a fost săvârşită fapta în vederea soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile constituţionale privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ şi a organizării şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. Astfel, consideră că stabilirea instanţei pe criteriul locului săvârşirii faptei determină o inegalitate de mijloace între simplii cetăţeni şi autorităţile publice, prin crearea unui obstacol considerabil pentru petenţii care nu locuiesc în raza teritorială a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, care sunt expuşi la efectuarea unor cheltuieli nerezonabile legate de deplasarea la instanţă, şi, totodată, prelungeşte nejustificat durata procesului, petenţii fiind nevoiţi să solicite amânări pentru a-şi asigura apărarea. Mai arată că locul săvârşirii faptei, de care depinde stabilirea instanţei competente, poate fi indicat greşit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, cu sau fără intenţie. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate se abat de la principiul care guvernează legislaţia contenciosului administrativ privind posibilitatea alegerii instanţei competente de către persoana contestatoare şi contravin şi prevederilor art. 12 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente. Totodată, autorul excepţiei Viorel Ciolacu susţine că utilizarea sintagmei „în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia“ instituie o prezumţie de vinovăţie în sarcina persoanei care formulează plângere contravenţională, aceasta recunoscând implicit săvârşirea faptei imputate.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.Judecătoria Urziceni consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu aduc nicio atingere prevederilor invocate din Legea fundamentală.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“;– Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) cu privire la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 73 pct. 3 lit. k) şi l) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ şi a organizării şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, şi Decizia nr. 528 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate, statuând că aceste dispoziţii de lege, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea, nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. În plus, această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. De asemenea, prin Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, şi prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea Constituţională a statuat că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite legiuitorului de art. 126 alin. (2) din Constituţie, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată. Or, în cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 357 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, şi Decizia nr. 1.089 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a reţinut că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În plus, în cauza de faţă, autorii excepţiei invocă contradicţia dintre dispoziţiile de lege criticate şi prevederile din materia contenciosului administrativ, respectiv din procedura civilă. O asemenea critică nu poate fi însă reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marius-Emanuel Busuioc în Dosarul nr. 2.094/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Viorel Ciolacu în Dosarul nr. 2.765/338/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi de Bogdan-Mihai Sonohat în Dosarul nr. 3.992/330/2009 al Judecătoriei Urziceni. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică