DECIZIE Nr.
386 din 13 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47, art. 278 1 alin. 7 si art. 222
alin. 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 309 din 12 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă -
procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47, art. 2781
alin. 7 şi art. 222 alin. 1 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Doru Traian Vânt în Dosarul nr. 838/1/2009 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca inadmisibilă pentru art. 47 din Codul de
procedură penală, deoarece critica autorului excepţiei
îmbracă forma unei veritabile probleme ce ţine de modul de
interpretare şi de aplicare a legii. De asemenea, consideră că
excepţia privitoare la celelalte dispoziţii din Codul de
procedură penală este nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 360 din 3 februarie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 838/1/2009, Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47, art. 2781
alin. 7 şi art. 222 alin. 1 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Doru Traian Vânt în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că prevederile art. 2781 alin. 7 din Codul de
procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi şi ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa
la dreptul intern al tratatelor ratificate de Parlament raportat la art. 6
paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu permit
administrarea probei cu martori sau a unei expertize grafologice.
Prevederile art. 222 alin. 1 din Codul de
procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale
ale art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1)
şi (2), deoarece partea vătămată nu poate face plângere
penală împotriva procurorului pentru rezoluţiile sau ordonanţele
de netrimitere în judecată.
Prevederile art. 47 din Codul de procedură
penală sunt, în opinia autorului, neconstituţionale, sens în care
solicită Curţii Constituţionale să arate prin decizie
că prin termenul soluţionare a unei cauze se înţelege nu
numai soluţionarea pe fond, putând intra în accepţiunea textului
şi situaţia desfiinţării prin recurs cu trimitere a
încheierilor de nesesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, în
situaţia în care se dă un alt înţeles dispoziţiilor legale
criticate sunt afectate prevederile constituţionale ale art. 21 alin.
(1)-(3), ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 47 cu denumirea marginală Judecător
care s-a pronunţat anterior, art. 2781 alin. 7 cu denumirea
marginală Plângerea în faţa judecătorului împotriva
rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în
judecată şi art. 222 alin. 1 cu denumirea marginală Plângerea,
toate din Codul de procedură penală, care au următorul
conţinut:
-Art. 47: „Judecătorul care a luat parte la
soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi
cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea
hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în
recurs.
De asemenea, nu mai poate participa la judecarea
cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu
privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.";
- Art. 2781 alin. 7: „Judecătorul,
soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa
atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei
şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.";
-Art. 222 alin. 1: „Plângerea este
încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau
de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a
cauzat prin infracţiune."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 7 din
Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din
perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării
Deciziei nr. 440 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2005, Curtea Constituţională
a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2781 alin. 7 din Codul de procedură
penală, statuând că prin acestea s-a prevăzut posibilitatea
atacării rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în
judecată dispuse de procuror, pe calea sesizării instanţei de
judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să
judece cauza în primă instanţă.
Fiind vorba de dispoziţii de procedură
judiciară, pe care legiuitorul are competenţa să le adopte
potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia
ridicată în cauză nu ar putea fi admisă decât în cazul în care
aceste dispoziţii ar contraveni normelor şi principiilor consacrate
prin Legea fundamentală.
De asemenea, dispoziţiile contestate nu contravin
dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, sunt menite tocmai
să asigure accesul la justiţie în cauzele în care procurorul a emis
acte de netrimitere în judecată, iar pe de altă parte, în plângerea
formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului
nu se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi
legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor
administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe
scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces.
In limitele obiectului acestei categorii de cauze,
părţile care se plâng împotriva ordonanţei sau rezoluţiei
de netrimitere în judecată au posibilitatea să demonstreze atât
caracterul incomplet al urmăririi penale, cât şi aprecierea eronată
a probelor pe care s-a întemeiat soluţia emisă de procuror. In prima
ipoteză, instanţa admite plângerea, prin sentinţă,
desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi
trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi
penale, iar în cea de-a doua ipoteză, când probele existente la dosar sunt
insuficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre
judecare.
Nicio dispoziţie legală nu împiedică
partea interesată ca, atunci când apreciază că este
posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului,
să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată
sau procurorului superior ierarhic să dispună, în condiţiile
prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente
noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe,
considerentele deciziei de mai sus îşi păstrează valabilitatea
şi în cauza de faţă.
Cât priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Codul de
procedură penală, Curtea constată că aspectele relevate de
autorul excepţiei vizează modul de aplicare şi de interpretare a
normelor criticate care însă ţin de fondul soluţionării
litigiului în faţa instanţei de drept comun şi nu pot fi convertite
în vicii de constituţionalitate menite să justifice contrarietatea
acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate. Aşa
fiind, în conformitate cu art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit
cărora „Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură
interpretarea şi aplicare unitară a legii de către celelalte
instanţe judecătoreşti [...]", excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Codul de
procedură penală urmează a fi respinsă ca
inadmisibilă, Curtea Constituţională neavând o astfel de
competenţă.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 222 alin. 1 din Codul de procedură penală,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile
legale criticate nu conţin, aşa cum în mod eronat susţine autorul
excepţiei, interdicţia de a formula plângere penală împotriva
procurorului care a dispus o soluţie de netrimitere în judecată.
Dimpotrivă, orice persoană care se consideră
vătămată printr-o infracţiune într-un drept al său, se
poate adresa cu plângere penală în condiţiile textului legal
criticat. A extinde însă această posibilitate în mod
necondiţionat de existenţa unor indicii care să justifice
comiterea unei fapte penale, echivalează cu exercitarea în mod abuziv a
drepturilor şi libertăţilor care, potrivit art. 57 din
Constituţie, se face cu bună-credinţă, fără
să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
Aceasta, deoarece o soluţie de netrimitere în judecată, chiar
dacă este nelegală şi netemeinică, nu poate fi
apreciată ipso facto ca fiind rezultatul unei infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Doru Traian Vânt în
Dosarul nr. 838/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 7
şi art. 222 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru