Decizia Nr.372 din 22.03.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liliana Popat în Dosarul nr. 18.901/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 18.901/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liliana Popat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece organul constatator este liber să constate contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile potrivit unor competenţe foarte largi, fiind scutit de orice sarcină a probării acuzaţiilor şi sancţiunilor. Aşadar, din dispoziţiile de lege criticate rezultă că îi revine contravenientului sarcina de a-şi proba nevinovăţia în faţa instanţei de judecată, fiind astfel încălcat principiul constituţional al respectării prezumţiei de nevinovăţie.Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat „Constatarea contravenţiei“, şi din cap. III „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale“, şi reglementează aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie şi la modalitatea de aplicare a sancţiunii de către agentul constatator.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra constituţionalităţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.Astfel, prin Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că pe tot parcursul soluţionării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate să îşi exercite fără nicio restricţie dreptul la apărare. Totodată, instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.De asemenea, cu referire la susţinerea autorului excepţiei în sensul că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovăţia în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa de către organul constatator, Curtea a statuat - prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009 - că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, a statuat că, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţională, şi nu pe cale penală, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală. O asemenea poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, sar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liliana Popat în Dosarul nr. 18.901/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta