DECIZIE Nr.
371 din 17 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 321 din 14 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion
Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Maria Blaj în
Dosarul nr. 4.795/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate.
C U R T E A,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 11 decembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 4.795/45/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14
alin. (1) şi (4) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost
ridicată de Maria Blaj într-o cauză avand ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei sentinţe prin
care s-a dispus suspendarea executării unui ordin al prefectului judeţului laşL
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile
art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, referitoare la procedura
suspendării executării actului administrativ, contravin dispoziţiilor constituţionale
ale art. 16 şi ale art. 21. In acest sens, autorul excepţiei afirmă că
recunoaşterea dreptului autorităţii administrative de a declara recurs
împotriva sentinţei prin care s-a dispus suspendarea executării actului nelegal
pe care l-a emis creează condiţiile menţinerii unui tratament preferenţial al
autorităţii publice ca parte în proces, fiind înfrante principiul egalităţii în drepturi, dreptul la un proces
echitabil şi liberul acces la justiţie. Autoritatea publică nu poate justifica
un interes legitim de natura celui înscris în art. 1 din Legea nr. 554/2004, avand în vedere că raţiunea legii
contenciosului administrativ este protecţia persoanelor faţă de actele emise de
autorităţile administrative, şi nu invers. In opinia autorului excepţiei, actul
administrativ considerat nelegal ar trebui să fie suspendat de drept prin
simpla exercitare a căilor de atac, iar sentinţa prin care s-a dispus
suspendarea executării actului să nu fie supusă niciunei căi de atac, aşa cum
se procedează, potrivit art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în
cazul suspendării executării silite.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt
constituţionale, acestea asigurand părţilor un
tratament egal, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. De
altfel, în acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 177 din 2 martie 2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, indicand, în sensul acestei opinii,
considerentele pe baza cărora Curtea Constituţională a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin deciziile nr. 177/2006, nr.
673/2005 şi nr. 257/2006. In esenţă, se reţine că procedura prealabilă a
recursului graţios sau ierarhic, reglementată de art. 7 din lege, urmăreşte atat protecţia persoanei vătămate, cat şi degrevarea instanţelor judecătoreşti
de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale
administrativă, dandu-se
expresie principiului ceierităţii. Totodată, în paralel cu această procedură
prealabilă, dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege reprezintă o garanţie pentru
persoana vătămată în ceea ce priveşte evitarea eventualelor pagube ce ar putea
surveni prin executarea actului administrativ pretins a fi nelegal, dar, prin
condiţiile de admisibilitate impuse, se asigură prevenirea şi limitarea
eventualelor abuzuri în valorificarea unui atare drept de către persoanele
vătămate. In consecinţă, se apreciază că textele legale criticate nu îngrădesc
accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la apărare al
părţilor şi nu aduc atingere nici prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129
din Constituţie.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004 nu contravin
prevederilor art. 21 din Constituţie. Dimpotrivă, acestea asigură posibilitatea
persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a
solicita şi de a obţine suspendarea executării actului administrativ pană la pronunţarea instanţei de fond. In
plus, textele supuse controlului sunt norme de procedură, stabilite de
legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din
Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
C U R T E A,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi
(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Din examinarea motivării excepţiei
rezultă, însă, că autorul acesteia vizează doar prevederile alin. (4) teza a
doua al art. 14 din legea menţionată, astfel că doar acestea constituie, în
realitate, obiectul excepţiei
de neconstituţionalitate. Textul de lege criticat are următorul conţinut:
- Art. 14 - Suspendarea executării actului: „(4)
Incheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţă suspendarea este
executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la
pronunţare."
In motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - „Egalitatea
în drepturi" şi ale art. 21 - „Accesul
liber la justiţie"
Analizand excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică reglementarea,
prin art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, a dreptului de
recurs împotriva sentinţei prin care instanţa a dispus suspendarea executării
actului administrativ contestat. Susţine, în acest sens, că exercitarea căii de
atac împotriva respectivei sentinţe situează autoritatea administrativă pe o
poziţie preferenţială faţă de persoana vătămată prin acel act administrativ,
ceea ce contravine principiului egalităţii, dreptului la un proces echitabil şi
iiberului acces la justiţie. Reglementarea suspendării de drept prin simpla
exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ considerat nelegal
sau înlăturarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a dispus suspendarea
executării actului ar fi, în opinia sa, soluţii care să corecteze pretinsele
vicii de neconstituţionalitate.
Faţă de aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională consideră că excepţia este neîntemeiată, pentru următoarele
argumente:
Normele constituţionale ale art. 16 şi 21, pretins a fi
încălcate, consacră principiul egalităţii în drepturi şi, respectiv, dreptul de
acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ca garanţii
fundamentale ale exercitării depline a acestor drepturi, cu natură predominant
procesuală, în cadrul unui stat de drept. Or, din motivarea autorului excepţiei
rezultă pretenţia acestuia ca mijlocul procesual reglementat de art. 14 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constă în posibilitatea
atacării cu recurs a încheierii sau sentinţei prin care instanţa a dispus
suspendarea executării actului administrativ contestat, să profite doar
persoanei vătămate prin acel act, nu şi autorităţii administrative emitente,
argumentand că lipseşte de
efecte juridice suspendarea obţinută în prealabil.
Curtea observă însă că tocmai principiile şi drepturile
constituţionale invocate de autorul excepţiei sunt cele care pretind şi
justifică instituirea măsurii criticate în cauză. Principiul egalităţii de arme
şi al unui proces echitabil obligă ca în cadrul unui litigiu părţile să
beneficieze de aceleaşi mijloace prin care să-şi apere dreptul sau interesul
legitim pretins. In opinia autorului excepţiei, partea adversă în proces,
respectiv autoritatea administrativă care a emis actul administrativ contestat,
ar trebui să nu beneficieze de posibilitatea exercitării recursului împotriva
încheierii sau sentinţei prin care persoana vătămată a obţinut suspendarea
acelui act, în timp ce aceasta din urmă a exercitat dreptul său de a solicita
suspendarea pană la
pronunţarea instanţei de fond, încheierea sau sentinţa fiind executorie de
drept. Or, tocmai o astfel de perspectivă a exercitării drepturilor procesuale
este contrară exigenţelor şi principiilor constituţionale. In plus, textul de
lege criticat nu distinge şi nici nu limitează categoriile de subiecte de drept
titulare ale dreptului la acţiune, astfel că nu se poate susţine favorizarea
unuia sau a altuia dintre aceştia. Autoritatea administrativă, ca şi persoana
vătămată, beneficiază în egală măsură de dreptul de a contesta soluţia instanţei
de judecată, aceasta fiind, însă, cea care va hotărî asupra cererii formulate.
Totodată, se observă că textul de lege contestat
conţine norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie,
sunt stabilite de legiuitor, în considerarea unor situaţii speciale, fără a înfrange drepturile şi principiile
fundamentale.
Mai mult, autorul excepţiei pretinde o anumită
modalitate de reglementare, care, în opinia sa, ar fi în acord cu exigenţele
constituţionale ale art. 16 şi ale art. 21, luand ca exemplu dispoziţiile art. 403 alin. 4
din Codul de procedură civilă, potrivit cărora
încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite nu este supusă
niciunei căi de atac.
Or, astfel de susţineri nu pot fi reţinute de Curtea
Constituţională, întrucat aceasta nu are competenţa de a modifica textele legale supuse controlului într-un sens
sau altul dorit de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în caz contrar
transformandu-se în legislator
pozitiv şi încălcand, astfel, Constitutia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Maria Blaj în Dosarul nr.
4.795/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi