Decizia Nr.366 din 26.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. în Dosarul nr. 23.359/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 293D/2011.La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei avocatul Cristi Secrieru, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 şi art. 23. Dispoziţiile criticate impun instituţiilor bancare să facă dovada nevinovăţiei, această sarcină apărând ca fiind neconstituţională şi contravenind prezumţiei de nevinovăţie. În continuare, face referire la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Anghel împotriva României şi Öztürk împotriva Germaniei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate nefiind de natură a contraveni prevederilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 23.359/325/2009, Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. într-o cauză ce are ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că legea instituie o prezumţie de culpă în sarcina comercianţilor supuşi controlului ANPC cu privire la posibile practici incorecte, sens în care comercianţii ar avea obligaţia juridică de a-şi proba nevinovăţia. Or, această interpretare contravine principiului prezumţiei de nevinovăţie. Întocmirea procesului-verbal de constatare/ sancţionare a contravenţiei reprezintă în acelaşi timp un act de acuzare şi un act de sancţionare, iar, din punctul de vedere al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 6 din Convenţie, prin procesul-verbal atacat persoana este expusă unei sancţiuni penale. Jurisprudenţa europeană consideră că prezumţia de nevinovăţie, ca garanţie fundamentală pentru dreptul la un proces echitabil în materie penală, este încălcată prin obligaţia impusă persoanei acuzate de a face dovada nevinovăţiei sale. Totodată, norma criticată, care obligă comerciantul să facă dovada propriilor afirmaţii privind corectitudinea practicilor comerciale aplicate în relaţia cu consumatorii, sub sancţiunea considerării acestor afirmaţii ca inexacte, încalcă principiul constituţional al dreptului la un proces echitabil în materie civilă prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În continuare, se arată că noţiunea de proces echitabil utilizată de art. 21 alin. (3) din Constituţie include garantarea tuturor principiilor recunoscute în mod tradiţional drept fundamentale în procesul civil, printre acestea fiind şi cel exprimat prin adagiul ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat, principiu potrivit căruia sarcina procesuală a probei incumbă părţii care face o afirmaţie.Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala neîngrădit de toate garanţiile pe care le presupune dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, mai ales că, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 363/2007, ordinul sau decizia emisă de ANPC pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prevederile legale criticate nu instituie o răsturnare a sarcinii probei, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea dreptului la apărare pentru comercianţii care, prin prezentarea dovezilor privind exactitatea informaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă, au posibilitatea de a combate temeinicia susţinerilor părţii adverse.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, cu următorul cuprins:– Art. 11: „(1) Comercianţii trebuie să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a instanţelor judecătoreşti, să le pună acestora la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate.
(2) În cazul în care documentele nu sunt furnizate în termenul stabilit de solicitanţi sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmaţiile în cauză se consideră inexacte.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.093 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2011, a reţinut că scopul declarat al Legii nr. 363/2007 este acela de a asigura o mai bună funcţionare a pieţei şi un nivel înalt de protecţie a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor. Astfel, reglementarea în cuprinsul acesteia a măsurilor necesare combaterii practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii determină responsabilizarea operatorilor economici implicaţi în comercializarea produselor şi serviciilor şi, drept consecinţă, se asigură un nivel superior de protecţie a consumatorului. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu pot fi privite în mod singular, ci ele trebuie coroborate cu prevederile art. 10 din acelaşi act normativ. Astfel, dispoziţiile art. 10 pun la dispoziţia persoanelor sau organizaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim, precum şi a operatorilor economici concurenţi căile necesare pentru a întreprinde o acţiune împotriva practicilor comerciale incorecte ale unui operator economic, fie în faţa instanţei judecătoreşti, fie în faţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după caz. În acest context, prevederile criticate de autorul excepţiei dispun în sensul că instanţa judecătorească sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, după caz, pot solicita comercianţilor care uzează de dispoziţiile art. 10 să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi să pună la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate. Astfel, cel care face o afirmaţie este chemat, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, să facă dovada celor afirmate, potrivit principiului actori incumbit onus probandi. Totodată, comercianţii împotriva cărora au fost înregistrate sesizări au posibilitatea de a aduce toate dovezile pe care le consideră necesare pentru a arăta că cele afirmate nu sunt corecte. În ceea ce priveşte ordinul sau decizia emise de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru a se dispune măsuri conform Legii nr. 363/2007, Curtea constată că acestea pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei actelor respective. Astfel, revine instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului şi de a manifesta un rol activ pentru aflarea adevărului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. în Dosarul nr. 23.359/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu