Decizia Nr.366 din 03.06.2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Tarsin Com - S.R.L. din Vicovu de Sus, în Dosarul nr. 2.232/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.276D/2020.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin avocat, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că noul Cod de procedură civilă are o diferenţă esenţială faţă de Codul de procedură civilă din 1865 cu privire la acest motiv de revizuire. Astfel, în art. 430 din noul Cod de procedură civilă este reglementată expres autoritatea de lucru judecat nu doar a dispozitivului, ci şi a considerentelor. În aceste condiţii, textul de lege criticat se aplică şi atunci când există hotărâri definitive potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive şi decizorii ale primei hotărâri judecătoreşti. Arată că în acelaşi sens este şi opinia instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 4. Se mai susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, dat fiind faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile limitării accesului la justiţie. Astfel, de vreme ce legiuitorul a instituit posibilitatea formulării unei cereri de revizuire atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, atât a dispozitivului, cât şi a considerentelor, este evident că termenul de exercitare a revizuirii nu poate fi decât cel de la data comunicării hotărârii atacate. În ceea ce priveşte încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, se arată că termenul de o lună, pentru exercitarea revizuirii, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri sau de la data la care hotărârea rămâne definitivă prin neatacare instituie o diferenţă nejustificată între partea care poate să cunoască considerentele hotărârii, dacă aceasta rămâne definitivă prin neatacare, şi partea care nu poate să cunoască considerentele hotărârii, dacă hotărârea rămâne definitivă în termen de o lună de la pronunţare. De asemenea, există o diferenţă între aceeaşi persoană care invocă autoritatea de lucru judecat a considerentelor, pe de o parte, sau a dispozitivului, pe de altă parte.5. Se mai invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 524 din 5 iulie 2016, prin care s-a reţinut că formularea unei cereri de revizuire nu depinde direct de cunoaşterea argumentării instanţei, însă aceste considerente nu mai sunt valabile în condiţiile noului Cod de procedură civilă.6. Reprezentanta autoarei excepţiei de neconstituţionalitate depune copii ale unor hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-au admis cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018.8. Având cuvântul în replică, reprezentanta autoarei excepţiei arată că în anul 2018 a fost modificat Codul de procedură civilă cu privire la cazul de revizuire reglementat de textul de lege criticat, fiind instituite două soluţii diferite pe care le poate pronunţa instanţa judecătorească atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat a considerentelor şi, respectiv, a dispozitivului, astfel încât cererile de revizuire întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat sunt admisibile.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.232/1/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Societatea Tarsin Com - S.R.L. din Vicovu de Sus într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate limitează exercitarea revizuirii în raport cu data pronunţării ultimei decizii, în condiţiile în care nu se cunosc considerentele ultimei decizii decât de la data comunicării acesteia. În acest sens se arată că, în speţă, hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de apel, împotriva căreia a fost formulată calea de atac a revizuirii, a rămas definitivă de la data pronunţării, în condiţiile art. 624 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel încât, în temeiul textului de lege criticat, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă trebuie introdusă în termen de o lună de la data pronunţării ultimei decizii. Or, se arată că, în condiţiile noilor reglementări procesuale, în care autoritatea de lucru judecat vizează nu numai dispozitivul, ci şi considerentele hotărârii, inclusiv cele prin care se tranşează o chestiune litigioasă, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie întrucât instituie un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte momentul de la care poate fi exercitată de justiţiabili cererea de revizuire, în funcţie de motivul de revizuire. Se arată, în acest sens, că nu există niciun criteriu obiectiv şi rezonabil pentru justificarea socotirii termenului de o lună de exercitare a revizuirii, pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, de la un alt moment decât cel instituit pentru celelalte motive de revizuire, respectiv de la momentul cunoaşterii ultimei decizii, ceea ce presupune comunicarea ultimei decizii. Astfel, se va crea un tratament juridic discriminatoriu chiar între categoriile de persoane care vor exercita revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, pentru care se va aplica art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă în mod diferit, în funcţie de invocarea, în calea de atac a revizuirii, a autorităţii de lucru judecat a dispozitivului (cunoscut de la momentul pronunţării), respectiv, a considerentelor.11. Se mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, dat fiind faptul că nu există niciun motiv obiectiv care să justifice momentul diferit de la care să curgă termenul de o lună, pentru motivele de revizuire reglementate de art. 509 din Codul de procedură civilă. În acest sens, se arată că formularea unei revizuiri întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când ultima decizie pronunţată a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri, nu poate fi formulată în termenul de o lună de la data pronunţării ultimei decizii, de vreme ce nu se cunosc chiar considerentele pe care şi-a fundamentat ultima instanţă decizia prin care s-au încălcat considerentele primei hotărâri. În acest mod se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al celui care doreşte să formuleze revizuire raportat la încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor, căruia i se opune respingerea revizuirii sale ca tardivă, întrucât termenul de o lună curge de la momentul pronunţării ultimei decizii.12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul procedură civilă limitează dreptul de exercitare a cererii de revizuire, în măsura în care se invocă prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, respectiv contrarietatea de hotărâri, prin raportare la considerentele decisive ori decizorii, întrucât doar după data redactării hotărârii partea poate constata că aceasta cuprinde chestiuni contrare celor ce fuseseră stabilite cu autoritate de lucru judecat într-o altă hotărâre. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."17. Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede unul dintre cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, şi anume atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la o motivare identică celei formulate în prezenta cauză şi prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 (paragrafele 17-19), Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020 (paragrafele 19-22) şi Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020 (paragrafele 16-20), Curtea a reţinut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. 20. În prezent, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, legiuitorul a modificat art. 513 alin. (4) din cod şi a consacrat în mod expres soluţia potrivit căreia, în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa de revizuire va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Aşadar, aşa cum sa reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale anterior citată, şi înainte de modificarea art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018, efectul admiterii revizuirii îl constituiau anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. 21. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. 22. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.23. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Întro asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse întro altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui deal doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată privind aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.24. În consecinţă, s-a arătat în deciziile menţionate, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.25. Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tarsin Com - S.R.L. din Vicovu de Sus în Dosarul nr. 2.232/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie