Decizia Nr.362 din 24.09.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 şi art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 706 din 18 noiembrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 129 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Hrestic în Dosarul nr. 29.715/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.604D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 29.715/245/2012, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 129 alin. 2 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Vasile Hrestic cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 64 alin. 1 din Codul de procedură penală, care enumeră fotografiile printre mijloacele de probă, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale alin. (2) potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege“, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, întrucât reglementarea posibilităţii ca o persoană să fie recunoscută după fotografii şi ca organul de urmărire penală să întocmească un proces-verbal de recunoaştere după fotografii, în baza căruia să se dispună arestarea, inculparea sau condamnarea acelei persoane, reprezintă un amestec nepermis al autorităţilor, în speţă al organelor de urmărire penală, şi duce la discriminări şi la abuz de drept. Mai arată că, referitor la fotografii, Codul de procedură penală nu mai cuprinde alte dispoziţii, aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte mijloace de probă reglementate de textul de lege criticat, fotografiile nefiind în corelaţie cu nicio altă prevedere în materie de mijloace de probă.De asemenea, autorul excepţiei susţine că sintagma „afară de cazul când aceasta nu este posibil“ din cuprinsul art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, care reglementează prezenţa martorilor asistenţi la efectuarea cercetării la faţa locului, aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, deoarece condiţionează activitatea de cercetare penală de un paradox şi modifică percepţia organelor de urmărire penală, făcând ca acestea să fie mai presus de lege şi să încalce flagrant libertatea individuală şi siguranţa persoanei. În acest sens arată că, potrivit art. 92 din Codul de procedură penală, când legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenţa unor martori asistenţi, numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi. Or, art. 129 alin. 2 din Codul de procedură penală nu explică care sunt cazurile în care nu este posibilă prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi, nesocotind, astfel, o prevedere imperativă a legii. Totodată, susţine că procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organul de urmărire penală în prezenţa unui singur martor asistent nu poate fi atacat ca fiind nelegal, chiar dacă produce o vătămare unei persoane, întrucât atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată consideră actul perfect legal, conform art. 129 alin. 2 din Codul de procedură penală.Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că reglementarea mijloacelor de probă şi a regimului juridic aplicabil acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Consideră că fotografiile - de exemplu, cele făcute cu ocazia încarcerării persoanei arestate sau condamnate, fotografiile pentru cărţile de identitate sau prin care se poate face o legătură între persoana cercetată şi alte persoane, fotografiile care există sau care sunt efectuate în activitatea operativă a organelor de urmărire penală - pot contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală, la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o sau la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, deoarece imaginile realizate prin fotografii sunt mult mai exacte şi mai concludente decât orice descriere care s-ar putea face despre o persoană, obiect sau cadru spaţial. Astfel, nu se aduce, în niciun mod, atingere dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât, atunci când veridicitatea fotografiilor este contestată, acestea pot fi supuse unei expertize tehnice, care să confirme sau să infirme realitatea imaginii, concluzie de natură să formeze sau nu convingerea că aceasta reflectă adevărul, în acord cu dispoziţiile art. 1 şi 3 din Codul de procedură penală. Totodată, instanţa opinează în sensul că nici sintagma „afară de cazul când aceasta nu este posibil“ din art. 129 alin. 2 din Codul de procedură penală nu este contrară dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât se pot ivi diverse situaţii practice, când, din cauze obiective, nu pot fi prezenţi martori care să asiste la cercetarea la faţa locului efectuată de organul de urmărire penală.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Totodată, arată că autorul nu critică textele de lege supuse controlului pentru conţinutul acestora, ci pentru ceea ce, în opinia sa, lipseşte din aceste texte, problemă ce ţine de procesul de legiferare, şi nu de controlul de constituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 şi art. 129 alin. 2 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 64 alin. 1 şi ale art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins:

– Art. 64 alin. 1: „Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.“;

– Art. 129 alin. 2 teza întâi: „Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale alin. (2) potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege“ , ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 şi ale art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, autorul excepţiei solicită completarea dispoziţiilor art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, în sensul prevederii cazurilor în care este permisă lipsa martorilor asistenţi de la efectuarea cercetării la faţa locului. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În fine, autorul excepţiei invocă contradicţia dintre dispoziţiile art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală şi cele ale art. 92 din acelaşi cod. O asemenea critică nu poate fi, însă, nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 şi art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 şi ale art. 129 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Hrestic în Dosarul nr. 29.715/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică