Decizia Nr.351 din 22.03.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Media Mall“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.890/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.890/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Media Mall“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect o somaţie de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 instituie o procedură extrem de rapidă, care nu asigură garanţiile procesuale constituţionale şi convenţionale privind dreptul la apărare, obiectivitatea, imparţialitatea şi previzibilitatea, precum şi obligativitatea instanţei de judecată de aflare a adevărului, „tratamentul“ procesual aplicabil eventualului debitor fiind - în mod evident şi nejustificat, cu încălcarea limitelor prevăzute de art. 53 din Constituţie - „total defavorabil prin comparaţie cu partea adversă, pretinsul creditor“.Punctual, autorul excepţiei arată că dispoziţiile pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002, care abrogă art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, „fac inexistentă egalitatea în drepturi dintre creditor şi debitor, imposibilă exercitarea dreptului la apărare al debitorului şi restrângerea exerciţiului drepturilor acestuia, fără nicio justificare constituţională“.În continuare, arată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, „întrucât posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi executarea acestuia încalcă reglementarea constituţională a dreptului la proprietate“. De asemenea, textele criticate contravin art. 20 alin. (2) din Constituţie, fiind în neconcordanţă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate părţile. Totodată, art. 1 alin. (2) încalcă art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, „deoarece prevăd actualizarea majorărilor şi penalităţilor cu rata inflaţiei, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru“; art. 6 alin. (4) este contrar art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, „având în vedere că înmânarea de îndată a ordonanţei echivalează cu pronunţarea judecătorului înainte de a se administra orice probe“; art. 8 alin. (1) contravine art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, „întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acţiuni în justiţie de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă“, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte numai competenţa, iar nu şi conţinutul cererii în anulare, precum şi limitele în care poate fi atacată ordonanţa emisă de judecător; art. 10 contravine art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, „deoarece nu exclude posibilitatea formulării contestaţiei la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii de anulare“. Mai arată că executarea silită în temeiul titlului executoriu emis potrivit ordonanţei „poate fi privită ca o atingere adusă patrimoniului debitorului şi ca o măsură nelegală constând în diminuarea acestui patrimoniu pentru realizarea abuzivă a creditorului“.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti opinează că excepţia este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. În realitate, astfel cum reiese din considerentele încheierii de sesizare şi din motivarea autorului excepţiei, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, ale Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 din această ordonanţă. Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001 şi a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 1: „(1) Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
(2) Suma ce reprezintă obligaţia prevăzută la alin. (1), precum şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.“;– Art. 4 alin. (2): „(2) În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.“; – Art. 6 alin. (1), (2) şi (4): „(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4. (2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată.[...] (4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.“;– Art. 8 alin. (1) şi (2): „(1)Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. (2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.“;– Art. 10: „(1) Cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. (2) Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime; art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare; art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi; art. 126 alin. (2) potrivit căruia competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege; art. 136 alin. (1) şi (5) conform cărora proprietatea este publică şi privată, cea privată fiind inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea, este invocată încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile considerate a fi neconstituţionale au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici identice, Curtea statuând că aceasta este neîntemeiată, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 448 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, sau prin Decizia nr. 1.201 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială şi accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii contractuale de plată a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Modul în care instanţele judecătoreşti admit sau resping cererile de probaţiune reprezintă o problemă de aplicare, iar nu de constituţionalitate a textului de lege. Împotriva hotărârii de respingere a cererii în anulare debitorul poate declara recurs, care se judecă conform normelor dreptului comun, iar împotriva titlului executoriu poate formula contestaţie la executare, potrivit normelor Codului de procedură civilă. De asemenea, referitor la critica de neconstituţionalitate îndreptată împotriva dispoziţiilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit art. 721 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile codului alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială, aplicându-se în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice. Totodată, Curtea a constatat că, în urma modificărilor aduse prin legea de aprobare, Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 conţine reglementări în sensul aplicării regulilor procedurale de drept comun doar în cazuri exprese, acolo unde legiuitorul a considerat necesară trimiterea directă la prevederile aplicabile din Codul de procedură civilă, astfel că, din acest punct de vedere, caracterul superfluu al reglementării abrogate este evident. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, ale Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 din această ordonanţă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Media Mall“ - SRL din Bucureşti în Dosarul nr. 12.890/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu