DECIZIE Nr.
350 din 2 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) si ale art. 82 alin. (1)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor
in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 461 din 29 mai 2006
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art.
82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, excepţie ridicată de Swas Said în Dosarul nr. 2.837/2005
al Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 29 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 2.837/2005, Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Swas Said
într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea
contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului
României, emisă de Autoritatea pentru străini, şi obligarea acestei instituţii
la prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 contravin prevederilor art. 21 şi 129 din
Constituţie, precum şi celor ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la
un proces efectiv, şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la
Convenţie. Aceasta, deoarece textul de lege criticat nu prevede decât o singură cale de atac, fiind exclus
dublul grad de jurisdicţie. In ceea ce priveşte art. 64 alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, autorul excepţiei arată că dispoziţiile
acestuia nesocotesc prevederile art. 48 din Constituţie, potrivit cărora
familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. Consideră că
acest din urmă text criticat este contrar şi dispoziţiilor art. 8 paragraful 2
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
întrucât refuzul prelungirii vizei persoanelor care şi-au întemeiat o viaţă de
familie şi care au obţinut viză legală de intrare, însoţit de măsura de a
părăsi teritoriul României, reprezintă o ingerinţă a autorităţii publice în
viaţa de familie. Se invocă, în acest sens, Decizia Curţii Europene a
Drepturilor Omului pronunţată în cauza Amrollahi
împotriva Danemarcei, din 11 iulie 2002.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 fiind
conforme prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul
excepţiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. Precizează că prevederile
art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reflectă
preocuparea legiuitorului de a ocroti familia, sancţionând cazurile în care
încheierea căsătoriei a fost determinată de atingerea altor scopuri decât cele
specifice. Referitor la art. 82 alin. (1) din ordonanţă, arată că acesta nu
contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie şi nici celor ale art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
ori celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, deoarece
instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor
judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa
exclusivă a legiuitorului. Prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale se impune statelor semnatare obligaţia de a conferi
persoanelor dreptul la dublul grad de jurisdicţie doar în materie penală, or în
speţă este o cauză civilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 64 alin. (1) şi
ale art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. In
realitate, deşi atât încheierea instanţei, cât şi motivarea scrisă a excepţiei
fac referire la prevederile art. 82 alin. (2), se observă că este vorba despre
o eroare materială, întrucât din cuprinsul încheierii şi din cel al motivării excepţiei se deduce că autorul
excepţiei critică dispoziţiile art. 82 alin. (1) din ordonanţă.
In consecinţă, Curtea va analiza, ca obiect al
excepţiei, dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi ale art. 82 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate au
următorul conţinut:
- Art. 64 alin. (1): „Când dreptul de şedere este solicitat în baza căsătoriei, va fi refuzată
prelungirea acestuia în cazul căsătoriilor de convenienţă.";
- Art. 82 alin. (1): „Dispoziţia de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen
de 10 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, în
cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea
de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a
emis dispoziţia de părăsire a teritoriului. Instanţa soluţionează cererea în
termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Sentinţa instanţei este
definitivă şi irevocabilă."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi din Constituţie: art.
21, care consacră accesul liber la justiţie, art. 48 alin. (1) teza întâi din
Constituţie, care stabileşte că familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, şi art. 129, privind folosirea căilor de atac.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
textul de lege criticat contravine şi următoarelor dispoziţii din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 8
paragraful 2, care statuează principiul neamestecului autorităţii publice în
exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, stabilind în
acelaşi timp şi excepţiile de la acest principiu, şi art. 13 privind dreptul la
un recurs efectiv. De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 2 din Protocolul
nr. 7 adiţional la Convenţie, care garantează dreptul la două grade de
jurisdicţie în materie penală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 194/2002 instituie o prezumţie relativă care poate fi
răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de şedere
are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul
efectiv şi neechivoc al căsătoriei a cărei existenţă a invocat-o în
fundamentarea cererii sale. Dispoziţia legală criticată nu afectează în nici un
fel dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, fără vreo eventuală
imixtiune a autorităţii, drept garantat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci are
menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au
urmărit alte scopuri decât cele fireşti şi legale. Din aceleaşi motive, nu se
poate reţine nici critica prin raportare la prevederile constituţionale ale
art. 48 alin. (1), referitor la principiul întemeierii familiei pe căsătoria
liber consimţită între soţi.
In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002, Curtea constată că aceasta a fost ridicată în cadrul unui litigiu de
contencios administrativ, iar prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional
la Convenţie, invocate ca fiind încălcate, garantează dreptul la două grade de
jurisdicţie în materie penală. Aşadar, aceste dispoziţii convenţionale nu sunt
incidente în cauză.Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa
încălcare a prevederilor art. 21 şi 129 din Constituţie. In jurisprudenţa
constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat, cu valoare de principiu, că
accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin
care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului
în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este
de competenţa exclusivă a legiuitorului.
Nu este întemeiată nici critica prin raportare la
dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Aceasta, întrucât dreptul la un recurs efectiv este
asigurat prin înseşi dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002, care oferă, celui fată de care Autoritatea pentru
străini a dispus măsura părăsirii teritoriului României, posibilitatea să o
conteste în faţa unei instanţe judecătoreşti, fiind, astfel, pe deplin
respectate prevederile convenţionale invocate.
De altfel, asupra
constituţionalităţii prevederilor art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin
Decizia nr. 171 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 388 din 9 mai
2005. Cu acel prilej, excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege
menţionat a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru argumentele acolo arătate. Pe
aceleaşi considerente urmează să fie respinsă critica de neconstituţionalitate
şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice
schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
excepţie ridicată de Swas Said în Dosarul nr. 2.837/2005 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu