Decizia Nr.35 din 24.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Tudorel Nicolau în Dosarul nr. 5.616/121/2010 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 253D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 şi Decizia nr. 335 din 10 martie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.616/121/2010, Tribunalul Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Tudorel Nicolau într-o cauză având ca obiect obligarea Casei Judeţene de Pensii Galaţi la restituirea sumelor de bani plătite din cuantumul pensiei cu titlu de impozit şi contribuţii de asigurări de sănătate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 69 din Legea nr. 571/2003 şi art. 257 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea nr. 95/2006 retroactivează, întrucât prevăd impozitarea, respectiv obligaţia plăţii unor contribuţii de asigurări de sănătate cu privire la pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a prevederilor legale criticate. Se mai arată că prin efectul celor două texte legale pensiile sunt diminuate cu caracter permanent, ceea ce încalcă atât dreptul de proprietate privată, cât şi dreptul la pensie.Totodată, autorul excepţiei apreciază că atât timp cât cuantumul pensiei este stabilit pe baza principiului contributivităţii, legiuitorul nu are dreptul să îl modifice, în mod unilateral, prin impunerea unor impozite sau contribuţii.Tribunalul Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituţionale. Se arată că reţinerea impozitului şi a contribuţiilor de asigurări de sănătate din veniturile realizate din pensii nu încalcă art. 44 şi art. 47 din Constituţie; mai mult, se apreciază că dreptul de proprietate privată şi cel la pensie trebuie analizate în coroborare cu dreptul la ocrotirea sănătăţii. Se mai invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul solidarităţii care stă la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi ale art. 257 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. În realitate, Curtea constată că, în privinţa Legii nr. 95/2006, autorul excepţiei critică obligativitatea plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate, prevăzută iniţial la art. 257 alin. (2) lit. f) şi, ulterior, la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006. Totodată, se observă că prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, au fost abrogate dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, însă soluţia legislativă de principiu a fost preluată în art. 257 alin. (2²) din aceeaşi lege. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 571/2003 şi art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006, care au următorul cuprins:– Art. 69 din Legea nr. 571/2003: „Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică“. – Art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006: „(2²) Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)“.Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legilor, ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie. Totodată, sunt încălcate dispoziţiile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele: I. Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea a stabilit că nicio dispoziţie constituţională nu statuează în sensul că veniturile din pensii nu ar fi impozabile (a se vedea Decizia nr. 147 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 10 august 2001) şi că prevederile art. 41 şi ale art. 47 alin. (2) din Constituţie, referindu-se la dreptul la protecţie socială şi, respectiv, la dreptul la pensie, nu au semnificaţia interzicerii posibilităţii impozitării pensiilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 173 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001). Mai mult, întrucât determinarea categoriilor de venituri supuse impozitării, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 190 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 14 septembrie 2001) şi având în vedere art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, rezultă, fără echivoc, că impozitarea pensiilor pentru partea care depăşeşte o anumită sumă pe lună nu poate fi considerată o confiscare parţială a pensiei (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 10 august 2001). Dimpotrivă, această impozitare constituie o măsură socială prin care se majorează bugetul public naţional, care, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie, cuprinde, printre altele, şi bugetul asigurărilor sociale de stat şi, prin urmare, creează posibilităţile bugetare pentru majorarea corespunzătoare a pensiilor, precum şi pentru asigurarea unui minim nivel de trai decent pentru toţi cetăţenii ţării (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001). Curtea a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate, care instituie impozitarea pensiilor, nu contravin nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la neretroactivitatea legii civile, atât timp cât acestea se aplică ulterior momentului în care au intrat în vigoare, şi nici celor ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin impozitarea unor categorii de venituri, în speţă pensii peste un anumit cuantum, nu se aduce atingere dreptului de proprietate privată, drept garantat prin acest text constituţional. De altfel, Curtea a observat că însăşi proprietatea este supusă impozitării, iar una dintre îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, este să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Impozitarea pensiilor nu încalcă dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Constituţie, referitor la obligaţia statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Impozitarea doar a acelei părţi a venitului din pensie care depăşeşte o anumită valoare, modificabilă în timp în funcţie de rata inflaţiei sau de alţi factori luaţi în considerare de legiuitor, constituie o opţiune a acestuia şi depinde de posibilităţile financiare ale statului, într-o anumită perioadă, pentru dimensionarea măsurilor de protecţie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002). Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că această jurisprudenţă a sa este aplicabilă mutatis mutandis şi în privinţa dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003, având în vedere conţinutul său normativ, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate ridicată ce vizează acest text de lege este neîntemeiată. 2. În privinţa obligaţiei plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile obţinute din pensii, Curtea observă că sistemul public de asigurări sociale de sănătate, datorită faptului că este guvernat de principiul solidarităţii, îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011). Curtea a mai arătat că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi. Acelaşi principiu presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să se ţină seama de necesitatea de protecţie a păturilor sociale cele mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză (a se vedea Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010). Toate acestea demonstrează faptul că pentru a dobândi calitatea de asigurat persoana în cauză trebuie să contribuie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar această contribuţie se exprimă prin aplicarea unor cote asupra veniturilor pe care persoana le realizează. Numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate, iar pensia, în mod indubitabil, este un astfel de venit; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel de contribuţii reprezintă o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţă de ordin constituţional. Ceea ce Constituţia impune este ca prin astfel de măsuri să nu se aducă atingere nivelului de trai decent - de altfel un concept constituţional relativ (a se vedea Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011) - al pensionarilor, fapt de care statul este îndeobşte preocupat, întrucât a prevăzut atât calitatea de asigurat pensionarilor care au o pensie sub 740 lei, fără plata contribuţiei corespunzătoare, cât şi scutirea parţială de la plata contribuţiei, în sensul că prin aplicarea cotei corespunzătoare pensia netă nu poate fi mai mică de 740 lei. Toate acestea demonstrează netemeinicia celor susţinute de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Tudorel Nicolau în Dosarul nr. 5.616/121/2010 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly