Decizia Nr.345 din 17.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 606 din 14 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Finanţelor „Samfisc“ Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Maria Daniela Roşca, în Dosarul nr. 4.928/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 270D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 271D/2014-278D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice „Samfisc“ din Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Ioan Marius Petrean, Traian Paul Săliştean, Monica Pop, Mara Marilena Băbuţ, Carol Vaida şi Cristina Mariana Tincu, respectiv de Gheorghe Sas şi Adrian Mocan Firu în dosarele nr. 4.929/83/2013, 4.935/83/2013, 4.943/83/2013, 4.917/83/2013, 4.924/83/2013, 4.941/83/2013, 4.931/83/2013 şi 4.932/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 270D/2014-278D/2014, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 271D/2014-278D/2014 la Dosarul nr. 270D/2014, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, aminteşte că, prin Decizia nr. 260 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională a analizat o critică de neconstituţionalitate identică, respingând-o ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin încheierile din 26 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 4.928/83/2013, 4.929/83/2013, 4.931/83/2013, 4.935/83/2013 şi 4.943/83/2013, şi încheierile din 19 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 4.917/83/2013, 4.924/83/2013, 4.932/83/2013 şi 4.941/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.10. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice „Samfisc“ din Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat Maria Daniela Roşca, Ioan Marius Petrean, Traian Paul Săliştean, Monica Pop, Mara Marilena Băbuţ, Carol Vaida şi Cristina Mariana Tincu, precum şi de Gheorghe Sas şi Adrian Mocan Firu, cu prilejul soluţionării unor acţiuni în contencios administrativ privind funcţionari publici.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât disting între cetăţeni în funcţie de sectorul de activitate în care sunt angajaţi. Astfel, dacă pentru cetăţenii angajaţi în sistem privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Codul muncii, aceste beneficii sunt excluse pentru cetăţenii angajaţi în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, această din urmă categorie de cetăţeni este lipsită de măsurile de protecţie socială vizând atenuarea consecinţelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi şi compensaţii băneşti. În acest mod sunt încălcate prevederile art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie.12. Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora „(5) Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice.“18. Autorii excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii constituţionale: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat, în jurisprudenţa sa, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.20. Sesizată pe calea controlului de constituţionalitate a priori asupra unor dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi a legii în ansamblul său, Curtea Constituţională a analizat conformitatea prevederilor legale criticate cu exigenţele principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată „creează, într-adevăr, un tratament juridic diferit pentru salariaţii din instituţiile publice şi autorităţile publice în raport cu ceilalţi salariaţi, în sensul în care acestora nu le sunt aplicabile dispoziţiile codului referitoare la concedierea colectivă şi garanţiile care însoţesc o asemenea măsură.“ Analizând, însă, dacă cele două categorii de salariaţi se află în situaţii identice ori comparabile prin prisma normei legale avute în vedere, Curtea a constatat că angajaţii din sectorul public nu se află în aceeaşi situaţie cu cei din sfera privată pentru a se pretinde egalitatea în drepturi între aceştia. S-a arătat, în acest sens, făcându-se referire şi la jurisprudenţa anterioară a Curţii în materie (Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011), că elementul ce diferenţiază în mod obiectiv cele două categorii de salariaţi constă în sursa de alimentare a cheltuielilor de personal, care, în cazul angajaţilor publici, se identifică cu bugetul naţional, astfel că este nevoie de o atentă administrare a acestora pentru a nu crea dezechilibre la nivelul bugetului public naţional. Cele reţinute mai sus nu au semnificaţia faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice şi nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voinţe şi a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privinţa personalului din instituţiile şi autorităţile publice al cărui raport de muncă izvorăşte în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariaţi faţă de salariaţii din mediul privat.21. Curtea constată că cele reţinute prin decizia amintită, cu privire la pretinsa nerespectare a principiului egalităţii în drepturi şi a principiului nediscriminării, îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.22. În plus, în legătură cu justificarea tratamentului diferit de care cele două categorii de angajaţi beneficiază, este de menţionat că, în cazul angajatului din sectorul public, angajatorul este o instituţie sau o autoritate publică, deci nu o întreprindere sau unitate economică. O astfel de instituţie sau autoritate publică este organizată şi funcţionează în baza unui act normativ, iar schema numărului necesar de posturi pentru buna sa funcţionare este prevăzută printr-un ordin al ministrului de resort sau într-un act normativ cu forţă juridică superioară. Măsurile de concediere colectivă sunt dispuse prin acte juridice de aceeaşi natură, fiind o consecinţă a reorganizării administrative conform unui plan de guvernare ce urmăreşte anumite obiective. Aşa fiind, decizia de concediere nu ţine de aprecierea directă şi personală a angajatorului, aşa cum se întâmplă în mediul de afaceri privat, ci aparţine legiuitorului/executivului, în calitatea sa de exponent al puterii legislative sau executive, după caz.23. Referitor la critica vizând restrângerea neconstituţională a exerciţiului dreptului salariaţilor la măsuri de protecţie socială, Curtea reţine că art. 41 alin. (2) din Constituţie precizează că acest drept priveşte „securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională“, fără a face referire expresă la dreptul de informare şi consultare prealabilă concedierii colective. Este adevărat că enumerarea măsurilor de protecţie socială nu este exhaustivă, legiuitorul constituant utilizând expresia „precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege“, ceea ce înseamnă că revine competenţei exclusive a legiuitorului stabilirea lor, precum şi a condiţiilor în care se acordă aceste măsuri de protecţie, în funcţie de împrejurările concrete şi obiectivele vizate, putând institui, aşa cum s-a arătat mai sus, tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii obiectiv diferite. Sub acest aspect, Curtea remarcă voinţa clară a legiuitorului de a nu exclude total salariaţii din sectorul bugetar de la aplicarea prevederilor dreptului comun în materie - dreptul muncii. Astfel, art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 prevede că doar dispoziţiile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice, rezultând, per a contrario, că celelalte norme juridice ale legii îi vizează şi pe aceştia. Pe de altă parte, în situaţia unor categorii speciale de salariaţi ai instituţiilor sau autorităţilor publice - cum ar fi funcţionarii publici, al căror statut este reglementat de Legea nr. 188/1999 - legiuitorul a prevăzut, prin lege specială, statutul acestora, incluzând, deci, drepturi şi obligaţii relative la desfăşurarea raporturilor de serviciu specifice.24. În privinţa invocării art. 1 alin. (5), a art. 20 şi a art. 53 din Constituţie, Curtea constată că aceste norme nu au incidenţă în planul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, deoarece în cauză nu se poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii infraconstituţionale, a exerciţiului vreunui drept sau al unei libertăţi fundamentale şi nici a vreunei reglementări internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului mai favorabile.25. De altfel, Curtea observă că Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii - actul normativ prin care a fost introdusă reglementarea criticată - face referire, în expunerea de motive ce o însoţeşte, la Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria L nr. 225 din 12 august 1998, care reglementează măsuri de protecţie sporită a lucrătorilor în cazul concedierilor colective. Art. 1 alin. (2) lit. b) din aceasta precizează: „Prezenta directivă nu se aplică în cazul: (...) (b) lucrătorilor din administraţia publică sau din instituţiile de drept public (sau, în statele membre în care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente).“ Prin urmare, Curtea constată că textul legal criticat transpune în planul legislaţiei interne o normă de drept unional, ca efect al obligaţiei generale a statelor membre de armonizare a cadrului normativ naţional cu cel al Uniunii Europene. Desigur, această prevedere nu exclude adoptarea de către legiuitorul naţional a unor măsuri speciale care să vizeze în mod distinct categoria salariaţilor din sectorul public, aspect la care s-a făcut anterior referire.26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice „Samfisc“ din Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat Maria Daniela Roşca, Ioan Marius Petrean, Traian Paul Săliştean, Monica Pop, Mara Marilena Băbuţ, Carol Vaida şi Cristina Mariana Tincu, precum şi de Gheorghe Sas şi Adrian Mocan Firu în dosarele nr. 4.928/83/2013, 4.929/83/2013, 4.931/83/2013, 4.935/83/2013, 4.943/83/2013, 4.917/83/2013, 4.924/83/2013, 4.932/83/2013 şi 4.941/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea