DECIZIE Nr.
344 din 18 aprilie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 421 din 16 mai 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Mihaela Cârstea - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
excepţie ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 16.963/302/2005 (număr în format vechi 16.285/2005)
al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă
interpretul autorizat de limbă arabă, domnul Dalati Bassam, desemnat pentru a
asigura traducerea în cauză.
Magistratul-asistent referă Curţii faptul că partea
Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis la dosarul cauzei note scrise prin
care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că
dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi
convenţionale pretins a fi încălcate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 16.963/302/2005 (număr în format vechi 16.285/2005), Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia
a fost ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa într-o cauză având ca obiect
soluţionarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi
de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat, potrivit căruia numai
instanţa de la sediul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi este competentă să
soluţioneze plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a cererii
de acordare a statutului de refugiat, este contrar art. 16 alin. 1 din
Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea
nr. 46/1991, prin raportare la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi
art. 18 alin. (2) din Constituţie. Articolul 16 alin. 1 din Convenţie prevede
dreptul de acces liber şi facil al refugiaţilor la instanţele de judecată
naţionale, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, presupune ca regulile de
procedură să permită cu uşurinţă susţinerea propriului caz în faţa instanţei de
judecată, iar prezenţa fizică în instanţă să fie simplu de realizat. Or, în
situaţia în care solicitanţii de azil nu au reşedinţa în unul dintre oraşele în
care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are sedii, nu există acces facil la
instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât art. 14 lit. I) din ordonanţa criticată prevede
obligaţia solicitantului de azil de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără
acordul oficiului. In plus, cheltuielile necesare transportului depăşesc cu
mult suma maximă pe care, potrivit prevederilor ordonanţei, statul român o
asigură, la cerere, solicitanţilor de azil.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată, întrucât atribuţia stabilirii competenţei instanţei care
soluţionează o cerere revine în exclusivitate legiuitorului, fără ca prin
aceasta să fie încălcat accesul liber la justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, în esenţă,
arată că acestea nu contravin dreptului oricărui refugiat de a sta în justiţie,
ci reprezintă tocmai o concretizare a acestei reguli stabilite prin Convenţie.
Accesul liber la justiţie înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces la structurile
judecătoreşti şi mijloacele prin care se înfăptuieşte justiţia, potrivit legii,
iar instituirea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată este un drept
ce aparţine exclusiv legiuitorului, fără ca prin aceasta să se poată susţine
încălcarea dreptului de acces liber la justiţie. Cu privire la critica
referitoare la nerespectarea art. 18 alin. (2) din Constituţie, consideră că
dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea
tratatelor şi a convenţiilor internaţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având următorul cuprins: „Plângerea
se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află
structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis
hotărârea."
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege
contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul
refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, care se referă
la accesul liber şi facil al oricărui refugiat în faţa tribunalelor de pe
teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constituţionale ale
art. 11 alin. (1) şi (2) - „Dreptul internaţional şi dreptul intern" şi ale art. 20 alin. (2) - „Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate
reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau
legile interne conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi la art. 18 alin. (2) care prevede: „Dreptul de azil se
acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi
convenţiilor internaţionale la care România este
parte."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată următoarele:
Dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin
raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi din actele internaţionale
invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară.
Prin Decizia nr. 145 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 219
din 10 martie 2006, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut că
textul de lege criticat nu contravine exigenţelor privind dreptul de acces la
justiţie, statuate atât în Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva,
1951, cât si în Constituţia României.
Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi
care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii în materie, atât
considerentele, cât şi soluţia reţinute în decizia amintită se impun a fi
menţinute.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
excepţie ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr.
16.963/302/2005 (număr în format vechi 16.285/2005) al Judecătoriei Sectorului
5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta
Niţă