Decizia Nr.342 din 23.05.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 1.420/109/2017/a2 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.256D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de autorul excepţiei prin care a solicitat conexarea Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.256D/2017 cu dosarele nr. 253D/2018 şi nr. 345D/2018. Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de conexare, deoarece dosarele arătate de autorul excepţiei nu au acelaşi obiect. Curtea, având în vedere obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 2.256D/2017, nr. 253D/2018 şi nr. 345D/2018, respinge cererea de conexare.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât apreciază că autorul excepţiei invocă neconcordanţa dintre două legi, aspect ce ţine de interpretarea legii, ce nu revine competenţei instanţei de contencios constituţional. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Decizia civilă nr. 137 din 20 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.420/109/2017/a2, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Adrian Arvunescu în cadrul unei cauze în care a solicitat repunerea în termenul de contestare a deciziei de modificare a contractului individual de muncă, precum şi a deciziei de concediere. Instanţa de fond, respectiv Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins prin Sentinţa nr. 1.477 din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.420/109/2017, excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, considerând că textul de lege criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 21, art. 41 şi art. 53, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Critica sa are în vedere faptul că dispoziţiile de lege criticate instituie o reglementare paralelă şi diferită faţă de cea stabilită prin art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sub aspectul stabilirii termenelor în care pot fi adresate instanţelor de judecată cererile privind conflicte de muncă în legătură cu decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Astfel, arată că, în timp ce dispoziţiile criticate ale Legii nr. 53/2003 stabilesc un termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, prevederile Legii nr. 62/2011, în aceeaşi materie, prevăd un termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă. Prin urmare, consideră că norma de lege este neclară şi lipsită de previzibilitate, afectând dreptul de acces la justiţie.7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, apreciind că dispoziţiile de lege criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, admite, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recursul formulat de autorul excepţiei împotriva Sentinţei nr. 1.477 din 24 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1.420/109/2017/a2.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Aminteşte că, prin Decizia nr. 1.154 din 13 septembrie 2011, Curtea Constituţională a examinat dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 şi a constatat că acestea sunt constituţionale. Referitor la existenţa unei reglementări paralele între dispoziţiile Legii nr. 53/2003 şi Legea nr. 62/2011 în ceea ce priveşte termenele în care părţile se pot adresa instanţei de judecată pentru soluţionarea unui conflict de muncă, Avocatul Poporului arată că aceasta reprezintă o problemă ce ţine de aplicarea legii, care revine competenţei instanţelor de judecată, iar eventualele divergenţe de interpretare şi aplicare a legii pot fi clarificate pe calea recursului în interesul legii.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora „(1)Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:a)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;".13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiţie, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea invocă încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind procesul echitabil.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepţiei se referă, în esenţă, la existenţa unor reglementări paralele în aceeaşi materie. În mod concret, autorul excepţiei compară dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 cu cele ale art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, potrivit cărora „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: a) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;".15. Faţă de această critică, Curtea reţine că dispoziţiile art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011 reprezintă, în raport cu prevederile Legii nr. 53/2003, o reglementare nouă în materia termenelor în care pot fi formulate în faţa instanţelor de judecată măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, relevând o nouă concepţie legislativă. 16. Este adevărat că, instituind această nouă reglementare, legiuitorul nu a abrogat dispoziţiile referitoare la aceeaşi materie din Legea nr. 53/2003. Această opţiune legislativă este justificată însă de faptul că între materia reglementată de art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 şi cea reglementată de art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011 nu există o suprapunere perfectă, ultimul text de lege nereferindu-se la litigiile ce privesc încheierea contractului individual de muncă. 17. Prin urmare, având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că, în realitate, aspectele invocate de autorul excepţiei privesc probleme de aplicare a legii, a căror soluţionare revine competenţei instanţei de judecată, şi nu competenţei instanţei de contencios constituţional.18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 1.420/109/2017/a2 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea