DECIZIE Nr. 34
din 13 ianuarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 111 din 24 februarie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Werland
Estate" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.202/3/2008 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest
sens Decizia nr. 425/2008 a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 17 iunie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.202/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Societatea Comercială „Werland Estate" - S.R.L., cu sediul în Bucureşti,
într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect
anularea unui act administrativ.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004,
astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 5 din
Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege
criticat are următorul cuprins:
- Art. 4 alin. (1) - Excepţia de nelegalitate: „(1)
Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,
indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui
proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In
acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea
litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios
administrativ competentă şi suspendă cauza. Incheierea de sesizare a instanţei
de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea
prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.
Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a
ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ
competentă să o soluţioneze."
In opinia autorului excepţiei, textul de lege menţionat
contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale
mai favorabile, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa la dreptul
intern a tratatelor ratificate de Parlament, potrivit legii şi art. 21 alin.
(3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6
privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art.
4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin sintagma
„indiferent de data emiterii lor", afectează stabilitatea raporturilor
juridice, încalcă principiul neretroactivităţii legii civile şi aduc atingere
garanţiilor dreptului la un proces echitabil, deoarece excepţia de nelegalitate
promovată în temeiul acestui text de lege poate desfiinţa chiar şi un act
administrativ care a generat un raport juridic ale cărui efecte s-au produs şi
s-au consumat sub imperiul reglementărilor anterioare ale Legii nr. 554/2004.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile
de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate, deoarece
excepţia de nelegalitate nu duce la anularea actului administrativ atacat, ci
îl lipseşte pe acesta de efecte juridice între părţile din litigiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 au mai constituit obiect al
controlului de constituţionalitate, exercitat prin raportare la aceleaşi norme
constituţionale invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 404 din
10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, şi prin
deciziile nr. 425 şi 426 din 10 aprilie 2008, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 354
din 8 mai 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate pentru motivele acolo reţinute.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi
considerentele deciziilor amintite îşi menţin valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Werland Estate" -
S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.202/3/2008 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 ianuarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi