Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.324 din 11.06.2020

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale lit. B din capitolul I al anexei nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1270 din 21 decembrie 2020



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Varga Attila - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale pct. B din capitolul I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Tiberiu Cozma şi Marius Cătălin Strîmbei în Dosarul nr. 2.665/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.632D/2019.2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 48D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. B din capitolul I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi art. 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Marius Cătălin Strîmbei în Dosarul nr. 1.433/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 48D/2020 la Dosarul nr. 1.632D/2019.6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 48D/2020 la Dosarul nr. 1.632D/2019, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 4 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.665/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale pct. B din capitolul I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Tiberiu Cozma şi Marius Cătălin Strîmbei într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti, respectiv obligarea la emiterea unor acte administrative şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.632D/2019.9. Prin Sentinţa civilă nr. 467 din 19 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.433/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. B din capitolul I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Marius Cătălin Strîmbei într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti, respectiv anularea unui act administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 48D/2020.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prin prevederile legale criticate se înlătură, în fapt, măsurile legale adoptate prin Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd o majorare salarială pentru personalul plătit din fonduri publice, rezultând, în fapt, o scădere a drepturilor salariale faţă de nivelul stabilit prin art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi faţă de nivelul lunii decembrie 2017.11. Opţiunea legiuitorului de a reglementa salarii mai mici pentru procurori comparativ cu judecătorii încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind nejustificată, în condiţiile în care interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor sunt identice. De asemenea, trebuie observat că legiuitorul nu a creat aceeaşi diferenţă salarială în privinţa personalului auxiliar de specialitate din cadrul Ministerului Public comparativ cu cel de la instanţele de judecată.12. Totodată, având în vedere că lit. B a capitolului I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu reglementează niciun nivel de salarizare pentru procurorii militari (la pct. 3 din tabel fiind menţionat: „procuror cu grad de tribunal, judecător militar cu grad de tribunal militar") se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.13. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se arată că acest text introduce o veritabilă scădere a indemnizaţiei de încadrare brute lunare. Se arată că judecătorii şi procurorii militari sunt singura categorie de personal din sistemul bugetar care este retrogradată în funcţie (cu caracter permanent) prin efectul aplicării dispoziţiilor criticate şi căreia i se reduce semnificativ nivelul venitului net (cu peste 40%).14. Aplicarea normelor a căror constituţionalitate este contestată aduce atingere însuşi dreptului la salariu, constituind o afectare substanţială a drepturilor legitime şi a aşteptărilor legitime ale reclamantului, pe care tot legiuitorul le-a creat prin recunoaşterea unui nivel al salariului mai mare. Revenirea legiuitorului asupra măsurii pe care tot el a instituit-o, dar în sens invers, nejustificată de niciun motiv obiectiv, impietează asupra dreptului la un nivel de trai decent, nivel care s-a raportat la cuantumul veniturilor salariale obţinute până la data de 31 decembrie 2017.15. Modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 69 şi art. 70 din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu dispoziţiile anexei nr. V la aceeaşi lege, în special tabelul „B - Indemnizaţia de încadrare pentru procurori", lipseşte destinatarul legii (ordonatorii principali de credite) de posibilitatea stabilirii drepturilor salariale ale procurorilor militari în condiţii de legalitate, deoarece legea nu stabileşte care sunt drepturile salariale ale procurorilor militari de care beneficiază în calitate de magistraţi şi care sunt drepturile salariale de care ar trebui să beneficieze în calitate de militari activi.16. De asemenea, în această modalitate de reglementare se ajunge la situaţii de aplicare a legii într-un mod cu totul absurd. În acest sens, se arată că art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că „personalul militar (...) care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%." Astfel s-a ajuns la situaţia în care personalul militar (care nu are calitatea de ofiţer de cercetare penală) din cadrul Direcţiei de prevenire şi combatere a corupţiei şi fraudelor (subunitate în structura Ministerului Apărării Naţionale) să beneficieze de un astfel de spor, în schimb, procurorii militari care au atribuţii legale de combatere a corupţiei nu beneficiază de un astfel de spor.17. Prin urmare art. 69 şi art. 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă principiul legalităţii şi principiul nediscriminării, reglementate prin art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.18. Cu privire la neconstituţionalitatea art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, se arată că, anterior acestor modificări, Codul fiscal reglementa o partajare a cotelor de contribuţie de asigurări sociale şi a cotelor de contribuţie de asigurări sociale de sănătate între angajat şi angajator. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, cotele de contribuţii de asigurări sociale şi cotele de contribuţie de asigurări sociale de sănătate din sarcina angajatorului au fost transferate în sarcina exclusivă a angajatului. Orice majorare a contribuţiilor sociale, respectiv a taxelor şi impozitelor în general, are drept consecinţă o reducere a salariului net al angajatului. Trebuie precizat că aceste dispoziţii legale au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, odată cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, care au operat alte scăderi salariale.19. În expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 se precizează că „promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de guvernare, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 496 din 29 iunie 2017." Or, în conţinutul Programului de guvernare la care se face trimitere nu se precizează nicăieri că urmează a fi transferate contribuţiile de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate din sarcina angajatorilor în sarcina angajaţilor. Această neconcordanţă încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 139 din Constituţie.20. De asemenea, faptul că angajatul este singurul susţinător al bugetului asigurărilor sociale, respectiv al bugetului asigurărilor sociale de sănătate încalcă dispoziţiile art. 56 din Constituţie.21. Stabilirea acestor contribuţii exclusiv în sarcina angajaţilor este de natură să creeze dezechilibre între obligaţiile sociale ale părţilor raporturilor juridice de muncă. Pe de o parte, angajatorii sunt favorizaţi, iar, pe de altă parte, angajaţii sunt suprataxaţi. Caracterul just al sarcinilor fiscale reglementat de art. 56 alin. (2) din Constituţie se referă la faptul că legiuitorul trebuie să instituie măsuri adecvate şi necesare într-o societate democratică prin stabilirea unor măsuri fiscale partajate între angajat şi angajator în mod echitabil şi proporţional cu beneficiile fiecărei părţi. Caracterul echitabil al măsurilor fiscale este pur şi simplu inexistent în situaţia în care sarcinile bugetelor asigurărilor sociale şi asigurările sociale de sănătate revin exclusiv angajaţilor.22. Se menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008.23. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.24. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a arătat că respectivele critici referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare nu pot fi analizate, întrucât nu ar putea stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuţiile puterii legislative.25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale lit. B din capitolul I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare apărare, ordine publică şi securitate naţională la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul conţinut:Art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017:42. Articolul 138 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 138: Cotele de contribuţii de asigurări sociale Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele: a)25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi; b)4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; c)8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.» [...]69. Articolul 156 se modifică şi va avea următorul cuprins: Art. 156: Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate este de 10% şi se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi. Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.";Art. 69 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „(1) Pentru judecătorii şi procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
(2) Pentru procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate şi pentru personalul conex militar şi civil de la instanţele judecătoreşti şi parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
(4) Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naţionale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei."Art. 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 69 mai beneficiază de solda de grad."29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 privind contribuţiile financiare şi în art. 139 privind impozitele, taxele şi alte contribuţii. 30. În ceea ce priveşte prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea constată că s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, respingând excepţia ca neîntemeiată.*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 4 februarie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020. 31. Analizând criticile intrinseci de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut faptul că aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. În concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor. 32. Principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele (contribuţiile sociale) pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, şi Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010). 33. Prin conduita sa legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuţii financiare are un scop legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului asigurărilor sociale, precum şi eficientizarea colectării şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de recuperarea sumelor datorate cu titlu de contribuţii sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente. 34. În acest context, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă extinsă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49). 35. Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţate cu acele prilejuri îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 36. Prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragrafele 28-52, Curtea a analizat prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a reţinut că normele legale evocate instituie reguli privind aplicarea în timp a legii-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice, stabilind că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. 37. Analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reţinut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. 38. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. 39. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38". 40. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporare sunt enunţate în alin. (2)-(6). 41. Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 42. A doua etapă, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din legea-cadru, priveşte anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an, se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Excepţiile de la această regulă sunt expres enunţate de art. 38 alin. (3) lit. b)-j) din Legea-cadru nr. 153/2017. 43. A treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru această perioadă, salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022 se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa rezultată dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. 44. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora, care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017. 45. În acest context normativ, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 46. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede, în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii şi „instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 47. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 48. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 49. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dreptul fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 50. Referitor la invocarea dreptului la respectarea unui „bun", prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate. 51. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, în cazul autorilor excepţiilor care au calitatea de funcţionari publici, angajaţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene sau ai caselor judeţene de asigurări de sănătate, invocate prin prisma art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017". 52. De asemenea, reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 53. În acelaşi timp, Curtea a reiterat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel sar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că întro astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 54. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 55. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege." În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege". 56. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia". 57. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 58. Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţate cu acele prilejuri îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 59. În ceea ce priveşte criticile referitoare la prevederile lit. B a capitolului I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare apărare, ordine publică şi securitate naţională la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că şi acestea sunt neîntemeiate. 60. Potrivit jurisprudenţei constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii justifică dreptul la diferenţiere, tocmai pentru că egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar situaţiile diferite sub aspect obiectiv şi rezonabil impun diferenţe de tratament juridic (a se vedea, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013, sau jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, paragraful 72, sau Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 38 şi 40). 61. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În aceste condiţii, nu poate fi reţinută o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă, în componenta sa privind dreptul la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie şi, în consecinţă, dispoziţiile art. 41 şi ale art. 53 din Legea fundamentală invocate nu sunt încălcate. 62. Referitor la critica potrivit căreia lit. B a capitolului 1 din anexa nr. V la Legea-cadru 153/2017 nu reglementează niciun nivel de salarizare pentru procurorii militari, aceasta este neîntemeiată, întrucât regimul salarizării acestora poate fi dedus cu uşurinţă din punctul 3 al anexei nr. V coroborat cu art. 69 alin. (1) al anexei nr. VI la aceeaşi lege care prevede că pentru judecătorii şi procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei. 63. Astfel, art. 69 alin. (1) din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede clar: „(1) Pentru judecătorii şi procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei." Aşadar, procurorii militari nu beneficiază de un regim dublu de salarizare, respectiv de personal din sistemul justiţiei şi de personal din domeniul apărării, ci numai de cel care îi priveşte pe procurori ca parte a sistemului justiţiei. 64. În ceea ce priveşte compararea cu personalul care are calitatea de ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei de prevenire şi combatere a corupţiei şi fraudelor (subunitate în structura Ministerului Apărării Naţionale), Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 65. Referitor la critica potrivit căreia există o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 139 din Constituţie având în vedere Programul de guvernare care nu precizează nicăieri că urmează a fi transferate contribuţiile de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate din sarcina angajatorilor în sarcina angajaţilor, Curtea reţine că aceasta excedează controlului de constituţionalitate. 66. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tiberiu Cozma şi Marius Cătălin Strîmbei în Dosarul nr. 2.665/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Marius Cătălin Strîmbei în Dosarul nr. 1.433/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale lit. B a capitolului I din anexa nr. V, precum şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 324/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 324 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    O zi buna Ai nevoie de un împrumut în toate scopurile? Aveți o problemă financiară? Bridge Finance este garantat prin furnizarea de servicii financiare clienților la o rată a dobânzii favorabilă. Împrumuturile noastre sunt simple și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem egala orice buget cu o rată a dobânzii de 2% față de bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați acum (adrianbay0008@gmail.com)
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Vreau să apreciez împrumuturile Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000 EUR. dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861 ..
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Căutați o afacere, o companie sau un împrumut personal? Oferim toate tipurile de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Decizia 1 2020
    Căutați un împrumut de afaceri, companie sau personal? Oferim tot felul de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail cu detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Hotărârea 965 2002
    BUNA ZIUA, VA ROG SA IMI TRIMITETI SI MIE ANEXELE LA HG NR. 965/2002 LA ADRESA DE E-MAIL avocat.elenagrecu@yahoo.com Multumesc anticpat!
ANONIM a comentat Hotărârea 153 2018
    articolul 4 interzice acordarea a doua sporuri cumulate anexa 1-6 si 8 ,cum ramine cu personalul care lucreaza cu aparate de electoterapie in sectiile de recuperare,medicina fizica ?la care spor se incadreaza?
ANONIM a comentat Legea 149 2018
    Cine face propunerea conform art.10,alin 2,este ambigu
ANONIM a comentat Decretul 721 2015
    Buna ziua,acest decret prezidential nu a fost pus in aplicare niciodata,cetatenii romani care traiesc si muncesc in aceasta regiune a Germaniei sunt nevoiti sa parcurga intre 300 km si 600 km pana la München unde este Consulatul General al Romaniei si sa piarda zile intregi pentru rezolvarea unor probleme care ar fi foarte usor sa le rezolve la Stuttgart daca Ministerul Afacerilor Externe si-ar face treaba. La Munchen sediul Consulatului are un spatiu foarte mic unde isi desfasoara activitatea iar cetatenii sunt nevoiti sa stea afara in strada sa astepte formandu-se cozi de peste 100 de persoane pe zi.Ultima data cand am fost la Consulat am stat 10 ore acolo iar toaleta nu functiona,cetatenii fiind obligati sa mearga la cafenele si restaurante daca aveau nevoi fiziologice.Cel mai grav lucru este faptul ca femeili cu ,copii mici nu au un loc unde sa stea cu ei,sa-i schimbe sau sa le dea mancare.S-au adus obiceiurile din Romania si aici si acest lucru este foarte grav.Personalul in schimb este destul de amabil dar lipsa spatiului si a personalului duce la aceste situatii neplacute. De aceea este urgent neesar deschiderea Consulatului la Stuttgart !!!! Prioritatile MAE se pare ca sunt altele cum ar fi mutarea Ambasadei Romaniei in Israel. Cetatenii sunt ultima lor prioritate.Probabil pana in noiembrie 2019 se va deschide totusi consulatul pentru a crea cadru legal pentru alegerile prezidentiale.In zona Baden Württemberg traiesc peste 250.000 romani si aceste voturi vor conta pentru viitorul presedinte,asa ca poate se indura cineva si de acest cetateni uitati de autoritatile din tara !!!
ANONIM a comentat Hotărârea 757 2008
    In aceasta hotarare de guvern intra si asistentii medicali care lucreaza in sectiile de radioterapie,care fac iradierea bolnavilor oncologici???
ANONIM a comentat Legea 58 1974
    in1990 mai era in vigoare intreb
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 324/2020
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu