Decizia Nr.321 din 25.06.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 441 din 19 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Volksbank România“ - S.A. în Dosarul nr. 36.231/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 28D/2013.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocatul Mihai Kehaiyan, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece consumatorul, personal, poate constata caracterul abuziv al unor clauze din contract, ajungându-se, astfel, la o încălcare a drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contract.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că măsura dispusă de textul de lege criticat apare ca o sancţiune aplicabilă profesioniştilor care profită de consumatorii aflaţi într-o situaţie inferioară. În susţinerea concluziilor, invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 11 din 17 ianuarie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Sentinţa civilă din 26 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 36.231/300/2011, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Volksbank România“ - S.A. cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect „anulare act clauze abuzive, pretenţii“.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile criticate conferă doar consumatorului, deci unei singure părţi a contractului sinalagmatic, posibilitatea constatării caracterului abuziv al contractului. Astfel, ca urmare a acestei dispoziţii legale, banca, deşi figurează ca parte în convenţia de credit, nu va putea modifica sub niciun aspect clauzele contractuale, mai mult decât atât va trebui să le accepte pe cele impuse de consumator, fără a avea posibilitatea rezilierii contractului.De asemenea, un alt aspect care determină neconstituţionalitatea textului este reprezentat de limita intereselor consumatorului, textul de lege permiţând consumatorului să stabilească când interesele sale sunt încălcate. Apreciază că, dacă o clauză contractuală afectează interesul consumatorului, aceasta nu trebuie eliminată din contract, ci ar trebui modificată în aşa fel încât să nu afecteze interesele consumatorului, rămânând în competenţa judecătorului să aprecieze limita intereselor consumatorului.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat nu îngrădeşte în niciun mod libertatea contractuală, întrucât situaţia ipoteză care a determinat incidenţa prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 este aceea a inserării de către o parte contractantă a unei clauze, definită ca fiind abuzivă potrivit acestui act normativ. Acest text de lege consacră efectele specifice de sancţionare a unei clauze abuzive cuprinse în cadrul unei convenţii, nefiind în niciun fel îngrădită sau limitată libertatea contractuală, fiind pe deplin legal şi constituţional ca acestea să se producă în limitele cadrului determinat de textul de lege menţionat anterior. Astfel, modificarea acordului de voinţă iniţial se realizează ca urmare a nerespectării de către o parte contractantă a dispoziţiilor legale referitoare la interdicţia de a insera clauze abuzive, consumatorul fiind acela care, în acord cu interesele sale, îşi poate manifesta acordul după eliminarea clauzelor abuzive. Susţinerea potrivit căreia eliminarea respectivei clauze înlătură libertatea contractuală nu poate fi acceptată în contextul în care intervenţia în raportul iniţial contractual a fost realizată pentru a sancţiona conduita abuzivă a unei părţi contractante (alta decât consumatorul), aceasta având obligaţia de a suporta consecinţele prevăzute de lege ca urmare a conduitei sale ilicite de utilizare a clauzelor abuzive în contractul realizat de aceasta.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 sunt constituţionale. Prevederile supuse controlului de constituţionalitate sancţionează clauzele abuzive cuprinse în contract, care creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Motivele invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate, ci evidenţiază probleme legate de modul de aplicare a normelor legale criticate. Principalele argumente aduse se referă la lipsa reglementării de către legiuitor a posibilităţii de modificare de către unitatea bancară a clauzelor contractuale constatate abuzive, or, clarificarea acestor aspecte nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional. În plus, apreciază că o astfel de reglementare ar crea un beneficiu unităţii bancare, care deţine deja un control asupra clauzelor ce pot fi inserate în contract, fiind normală sancţionarea utilizării unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, prin rezilierea acestora.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, cu următorul conţinut: „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, răspunzând unor critici identice, a statuat că dispoziţiile referitoare la clauzele abuzive cuprinse în contracte reprezintă opţiunea legiuitorului, care a adoptat aceste măsuri ca urmare a constatării faptului că foarte multe dintre contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt contracte de adeziune, în care consumatorii nu au, în realitate, decât posibilitatea de a accepta sau nu semnarea unui contract (din cauze care ţin, în general, de poziţia pe piaţă a respectivilor profesionişti), fără o negociere a clauzelor contractuale care sunt impuse de către profesionişti.Legea nr. 193/2000 conţine în anexa sa şi o listă a clauzelor considerate ca fiind abuzive. Aşadar, profesioniştii au la dispoziţie un instrument legal care le oferă posibilitatea să îşi adapteze în timp util conduita în cazul în care furnizează bunuri şi servicii consumatorilor. Articolul 135 alin(2) lit. a) din Constituţie prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului, însă acest drept se realizează într-un cadru normativ adecvat care să reglementeze exercitarea activităţilor specifice în condiţii care să asigure funcţionarea unei economii de piaţă viabile în care consumatorii să fie protejaţi în faţa unor abuzuri ale operatorilor economici aflaţi, din diferite motive, pe poziţii de forţă.Măsurile dispuse prin dispoziţiile referitoare la clauzele abuzive cuprinse în contracte reprezintă atât o sancţiune la adresa acelor profesionişti care înţeleg să profite de situaţia unor consumatori aflaţi, de multe ori, pe poziţii de inegalitate faţă de aceştia, cât şi o măsură de protecţie a debitorilor (în ipoteza din dosarul de faţă) care, altfel, ar fi puşi în situaţia de a suporta o sarcină disproporţionată. Aceste prevederi stabilesc cadrul legal în care aceşti profesionişti îşi pot desfăşura activitatea, având drept scop restabilirea unui just echilibru între interesele profesioniştilor care furnizează bunuri şi servicii şi cele ale consumatorilor. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Volksbank România“ - S.A. în Dosarul nr. 36.231/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu