DECIZIE Nr.
312 din 13 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 301 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Anton Ciobanu în Dosarul nr. 5.920/245/2007
al Judecătoriei Iaşi.
La apelul nominal se prezintă personal partea Neculai
Andrieş. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de
judecată.
Partea Neculai Andrieş solicită să se soluţioneze cu
celeritate litigiul.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 21 august 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 5.920/245/2007, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171
alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton
Ciobanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea
cetăţenilor în faţa legii, ale art. 24 alin. (2) referitoare la dreptul
părţilor de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat, precum şi ale
art. 6 paragraful 3 pct. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la anumite drepturi speciale
ale acuzatului, deoarece prin instituirea unor situaţii diferite care consacră
regula asistenţei juridice obligatorii în faza de urmărire penală faţă de cele
existente în faza de cercetare judecătorească se încalcă dreptul la apărare şi
egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
De asemenea, din interpretarea prevederilor legale
criticate raportate la dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură
penală, se contrage ideea că inculpatul nu are dreptul de a participa la
audierea martorilor şi de a le pune întrebări în mod direct, sens în care se
aduce atingere dreptului consacrat de art. 6 lit. c) din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Judecătoria Iaşi opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea
diferită a dreptului la asistenţă juridică este o problemă de legiferare care
intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, art. 24 din Constituţie privitor
la dreptul la apărare, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de
procedură penală, care prevede că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie
asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale sau al judecăţii, iar
organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept. Aşa
fiind, Constituţia şi Codul de procedură penală consacră dreptul la asistenţă
juridică, drept care poate fi folosit sau nu.
De asemenea, dreptul la apărare include dreptul la
asistenţă juridică, dar nu presupune, în mod automat, dreptul la asistenţă
juridică obligatorie care reprezintă o excepţie de la caracterul facultativ şi
care a fost instituită de legiuitor pentru anumite
cazuri speciale.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate prin care sunt enumerate limitativ un număr de situaţii
speciale în care învinuitul sau inculpatul beneficiază de asistenţă juridică
obligatorie, respectiv într-un număr de opt cazuri în faza urmăririi penale şi
a judecăţii, şi într-un număr de două cazuri numai pentru faza judecăţii, nu
instituie privilegii sau discriminări între persoanele prevăzute în ipoteza
normei. In plus, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât,
dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii
diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
Cât priveşte critica faţă de art. 24 alin. (2) din
Constituţie şi de art. 6 paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului
arată că aceasta nu poate fi primită, întrucât dreptul la apărare nu poate fi
confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind în toate
cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi
cazurile în care se consideră că este necesar.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, cu
denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau inculpatului, care au
următorul conţinut:
„Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul
sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta
a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la
tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau
instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur
apărare, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
In cursul judecăţii, asistenţa juridică este
obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii de 5 ani sau mai mare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală au
mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin
raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta
cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25
februarie 2008, şi Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, Curtea a
reţinut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă
juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al
doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se
consideră că este necesar. Intrucât Legea fundamentală garantează dreptul la
apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, Curtea a statuat
că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie
atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine că
dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică
este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la
asistenţă juridică este garantată.
Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din
Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la
această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. In cazurile în
care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau
inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social,
care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în
vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea
unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de
lege.
De asemenea, dispoziţiile de lege criticate nu
îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a se prevala, în
tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o
societate democratică, procesul echitabil şi nu contravin sub niciun aspect
dispoziţiilor constituţionale privind înfăptuirea justiţiei, ele aplicându-se
în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără
discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, principiul egalităţii
presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie
juridică şi nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziilor mai sus
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Anton Ciobanu în Dosarul nr.5.920/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru