DECIZIE Nr.
308 din 13 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (1) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 324 din 24 aprilie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Mihaela Senia Costinescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate
a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată de
Dimitrie Muscă în Dosarul nr. 17.141/299/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstitutionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 17.141/299/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale
statului, excepţie ridicată de Dimitrie Muscă.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că, în sensul principiului constituţional
consacrat de art. 21, se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se
adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea
drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Or, în condiţiile
în care art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998
prevede obligativitatea comunicării cererii de chemare în judecată persoanei împotriva căreia va fi
pornită ulterior acţiunea civilă şi depunerea cererii în instanţă numai însoţită
de dovada comunicării ei prin scrisoare recomandată, reglementarea criticată
restrânge în mod nejustificat accesul persoanei la justiţie, contravenind
prevederilor constituţionale invocate. Spre exemplu, autorul excepţiei arată
că, în cazul contestaţiei la executare, condiţiile impuse de lege au
semnificaţia drastică a unui fine de neprimire, întrucât persoana care contestă
actul de executare nu le poate îndeplini în termenul de 15 zile prevăzut de
lege. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea
unei căi de atac ca modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar
asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept sau interes legitim.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
comercială apreciază excepţia de
neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciază că
dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
51/1998 nu relevă prin ele însele vicii de neconstitutionalitate, însă oferă
premisele existenţei unor asemenea vicii, în raport cu prevederile art. 21
alin. (1) şi art. 53 din Constituţie. Cu toate că posibilitatea instituirii
unor condiţii administrative minime pentru a accede la justiţie este de
necontestat, situaţia în care poate ajunge reclamantul care nu are dovada
comunicării actelor de procedură către partea adversă, nu respectă exigenţele
normelor constituţionale. Astfel, respingerea cererii de chemare în judecată,
pe motiv că dreptul subiectiv civil trebuia exercitat într-un anumit termen,
calificat ca fiind de decădere, pune reclamantul în imposibilitatea de a-şi
apăra acest drept din cauza faptului că a fost obligat de lege să
îndeplinească, în prealabil, o formalitate administrativă. Obligaţia
reglementată prin lege limitează accesul liber la justiţie, nerespectând
condiţia prevăzută de
dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie referitoare la necesitatea ca
măsura restrictivă să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să
nu aducă atingere dreptului însuşi.
Avocatul Poporului arată
că dispoziţiile legale criticate instituie o procedură specială, derogatorie de
la dreptul comun, a cărei reglementare este de competenţa exclusivă a
legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite,
reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, texte
de lege care au următorul conţinut: „Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se
întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă. Judecătorul
nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare.
Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei,
cu excepţia cererilor formulate în timpul judecăţii sau a celor prin care se
exercită o cale de atac."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind
supremaţia Constituţiei, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacră liberul acces la justiţie şi
dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 referitor la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt considerate
a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 10 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se
constată că dispoziţiile art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
51/1998 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în acest sens
fiind deciziile nr. 128/2007, 85/2006 şi 323/2004, publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 14 martie 2007, nr. 236 din 16
martie 2006 şi, respectiv, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004. Cu acele prilejuri,
Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului sunt în
deplină conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie.
In esenţă, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate
reglementează o procedură specială de soluţionare a litigiilor privind
creanţele neperformante preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului, având în vedere natura deosebită a acestor creanţe şi strânsa lor
legătură cu datoria publică, cu bugetul statului şi ocrotirea interesului
public.
Intrucât raţiunile care au stat la baza adoptării
soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea, aceasta se impune a fi
menţinută.
In plus, analizând criticile autorului excepţiei,
Curtea constată că, potrivit art. 46 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, prevederile referitoare la obligaţia
comunicării cererilor înainte de depunerea acestora în instanţă se aplică
oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în
timpul judecăţii sau a celor prin care se exercită o cale de atac, pentru care
sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, şi anume Codul de procedură
civilă. Or, această dispoziţie anihilează critica de neconstituţionalitate,
conform căreia, în cazul contestaţiei la executare, condiţiile impuse de lege
au semnificaţia drastică a unui fine de neprimire, întrucât persoana care
contestă actul de executare nu le poate îndeplini în termenul de 15 zile
prevăzut de lege. Astfel, în condiţiile în care contestaţia la executare are
natura juridică a unei căi de atac specifice executării silite, prin care se
declanşează controlul instanţei cu privire la actele de urmărire silită,
comunicarea acesteia intimatului, potrivit dispoziţiilor de lege
sus-menţionate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu este
necesară înainte de depunerea în instanţă.
De altfel, Curtea reţine că exceptarea, prevăzută de
teza a doua a textului de lege criticat, de la regula comunicării cererilor
înainte de depunerea acestora în instanţă, reglementată în teza întâi,
exceptare referitoare la cererile formulate în timpul judecăţii sau la cele
prin care se exercită o cale de atac, garantează drepturile procesuale ale
părţilor şi constituie expresia aplicării, în plan legislativ, a principiilor
constituţionale care consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată de
Dimitrie Muscă în Dosarul nr. 17.141/299/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu