DECIZIE Nr. 30
din 14 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 80 si art. 81 din Legea nr. 168/1999
privind solutionarea conflictelor de munca, ale art. 3 pct. 3 din Codul de
procedura civila, ale art. 2 alin. (3) si art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si ale art. V din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri
pentru solutionarea unor aspecte financiare în sistemul justitiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 156 din 11 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 şi art. 81 din
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, ale
art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. 2 alin. (3)
şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. V din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea
de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul
justiţiei, excepţie ridicată de Simina Verginia Avram în Dosarul
nr. 1.342/102/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia
civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori
şi familie.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
arătând că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate
gradele de jurisdicţie existente, fiind justificată excluderea unora
dintre acestea în scopul asigurării celerităţii procedurii de
judecată. In ceea ce priveşte critica referitoare la
dispoziţiile Legii nr. 47/1992, invocă jurisprudenţa în materie
a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 28 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 1.342/102/2008, Curtea de Apel Târgu
Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări
sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 80 şi art. 81 din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă, ale art. 3 pct. 3 din Codul de
procedură civilă, ale art. 2 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale şi ale art. V din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru
soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei. Excepţia
a fost ridicată de Simina Verginia Avram cu prilejul
soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr.
1.263 din 17 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş în
Dosarul nr. 1.342/102/2008.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că art. 80 şi art. 81 din Legea
nr. 168/1999 şi art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt
neconstituţionale, întrucât nu prevăd dreptul la calea de atac a
apelului. Astfel, sunt încălcate prevederile constituţionale care
prevăd dreptul la o justiţie unică şi egală pentru
toţi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a accede la o cale
de atac garantată de lege celorlalţi cetăţeni. In ceea ce
priveşte textele criticate din Legea nr. 47/1992, susţine că, în
mai multe decizii ale sale, Curtea Constituţională a interpretat
legea depăşindu-şi atribuţiile. Astfel, arată că
interpretarea legii este un atribut exclusiv al Parlamentului, al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al instanţelor
judecătoreşti. Referitor la art. V din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, arată că acesta
stabileşte o discriminare în materie salarială.
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia
civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori
şi familie consideră că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest
sens, arată că, excepţie făcând dreptul la un dublu grad de
jurisdicţie în materie penală, nici Constituţia şi nicio
altă normă cuprinsă într-o convenţie sau într-un tratat
internaţional nu prevăd câte grade de jurisdicţie trebuie
asigurate pentru soluţionarea diferitelor litigii. De asemenea, arată
că natura specifică a litigiilor de muncă, ce impune o
soluţionare cu celeritate a acestora, a determinat stabilirea unei singure
căi de atac. Această cale de atac este deschisă oricărei
persoane aflate în ipoteza normei juridice, astfel că justiţia este
unică şi egală pentru toţi. In continuare, arată
că argumentele invocate de autor în susţinerea
neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 2 alin. (3)
şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 se referă la modul în care
a soluţionat instanţa de contencios constituţional anumite
cauze, iar nu la neconstituţionalitatea textelor de lege însele. In fine,
arată că prevederile art. V din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2008 au fost abrogate prin articolul unic pct. 3 din Legea
nr. 76/2009, astfel că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Curtea nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii
acestor prevederi.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens,
arată că accesul liber la justiţie nu presupune în toate
cazurile posibilitatea de a recurge la toate structurile judecătoreşti
şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece
competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de
legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor
situaţii diferite. In ceea ce priveşte prevederile art. 2 alin. (3) şi
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, arată că instanţa de
contencios constituţional este o autoritate
politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei
puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său
fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei. In plus,
legiuitorul este îndreptăţit să reglementeze competenţa
şi atribuţiile Curţii Constituţionale în mod diferit de
acelea ale instanţelor de judecată, fiind vorba de instituţii cu
natură juridică şi funcţii diferite, în deplin acord cu
prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie. In acest context
aminteşte şi jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale. In sfârşit, în ceea ce priveşte prevederile
art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008,
arată că acestea au fost abrogate, astfel că excepţia de
neconstituţionalitate referitoare la acest articol de lege este
inadmisibilă.
Până la data întocmirii prezentului raport, preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 80 şi art. 81 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999,
dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 80: „Termenul de recurs este de 10 zile de la
data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de
fond.";
- Art. 81: „(1) In caz de admitere a recursului,
instanţa va judeca în fond cauza.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în
următoarele situaţii:
a) soluţionarea cauzei de instanţa de
fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la
competenţă;
b) judecata în fond a avut loc în lipsa
părţii care nu a fost legal citată."
De asemenea, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 3 pct.
3 din Codul de procedură civilă, dispoziţii potrivit cărora
„Curţile de apel judecă [...] 3. ca instanţe de recurs,
recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale
în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului,
precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;".
Excepţia de neconstituţionalitate are ca
obiect şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 643 din 16 iulie 2004, dispoziţii potrivit cărora:
-Art. 2 alin. (3): „Curtea Constituţională
se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor
cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau
completa prevederile supuse controlului.";
- Art. 3 alin. (2): „In exercitarea
atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţională este singura
în drept să hotărască asupra competenţei sale."
In sfârşit, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. V din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea
de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul
justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
462 din 20 iunie 2008, dispoziţii potrivit cărora: „In
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, după
alineatul (2) al articolului 19 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu
următorul cuprins: «(3) Sesizările având ca obiect măsurile
legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a
personalului din sistemul bugetar nu intră în competenţa de
soluţionare a Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării.»"
Autorul excepţiei consideră că aceste
prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie:
art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) referitor
la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind
dreptul la un proces echitabil, art. 61 alin. (1) referitor la rolul şi
structura Parlamentului, art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la
înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (3) privind rolul Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea
şi aplicarea unitară a legii, art. 129 privind folosirea căilor
de atac, art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (1) referitoare la
atribuţiile şi deciziile Curţii Constituţionale. De
asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art.
11 şi art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 14
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea
discriminării, şi ale Protocolului nr. 12 la Convenţie, privind,
de asemenea, interzicerea discriminării, ale art. 2 alin. (1), art. 7
şi art. 23 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului referitoare la interzicerea discriminării şi dreptul la un
salariu egal pentru muncă egală, ale Directivei Consiliului nr.
2000/43/CE cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între
persoane, indiferent de originea rasială şi etnică şi ale
Directivei nr. 78/2000/CE de creare a unui cadru general în favoarea
tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi
condiţiile de muncă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că, înainte de sesizarea Curţii cu prezenta
excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. V din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 au fost abrogate
prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind
stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în
sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009.
Aşa fiind, având în vedere prevederile art. 29
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea
Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa
instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind
neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare", excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 este inadmisibilă.
In ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 şi 81 din Legea nr.
168/1999 şi art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea
constată că aceste texte de lege reglementează calea de atac ce
poate fi exercitată în conflictele de muncă şi termenul de
declarare a acesteia. Aceste texte sunt în perfect acord cu prevederile art. 126
alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora
competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin
lege, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti
se exercită în condiţiile legii.
După cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională
în jurisprudenţa sa, cu excepţia dreptului la un dublu grad de
jurisdicţie în materie penală, nici Constituţia şi nici
vreun instrument juridic internaţional nu prevăd câte grade de jurisdicţie
trebuie asigurate pentru soluţionarea diferitelor litigii, căile de
atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti
ori condiţiile procedurale de exercitare a acestora.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia
reglementarea unei proceduri diferite de cea prevăzută de dreptul
comun în materie civilă ar avea semnificaţia unei încălcări
a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea
reţine că acest principiu reclamă un tratament egal pentru
situaţii egale. In cazul existenţei unor situaţii obiectiv
diferite însă instituirea unui tratament diferenţiat este
justificată şi, uneori, chiar necesară.
In situaţia textelor de lege criticate, Curtea
constată că prevederea unei singure căi de atac, cea a
recursului, este justificată de necesitatea asigurării
celerităţii în soluţionarea conflictelor de muncă.
De altfel, în sensul celor arătate mai sus, Curtea
s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24
octombrie 2007.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 2 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
Curtea reţine că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la
art. 146 lit. d) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional
procedează la analizarea conformităţii textelor din legi sau
ordonanţe cu prevederile Constituţiei. O astfel de analiză a
textelor de lege presupune, în primul rând, stabilirea conţinutului
acestora, fără de care este imposibilă aprecierea
conformităţii cu dispoziţiile Legii fundamentale. Aceasta nu
presupune însă stabilirea de către Curtea Constituţională a
normelor aplicabile în diferitele litigii în cadrul cărora s-a ridicat
excepţia de neconstituţionalitate şi nici pronunţarea asupra
aspectelor de fapt ce sunt puse în discuţie în litigiile în cadrul
cărora se invocă excepţia de neconstituţionalitate. In
acest sens, pot fi invocate şi cele reţinute în Decizia nr. 1.016 din
7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567
din 14 august 2009, în care s-a arătat că problemele ce ţin de
aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză
a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit
dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede
că „Justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege", iar nu instanţei de
contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea
care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile
puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de
interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi
atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica
judiciară vădeşte o interpretare neunitară,
Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale
competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a
legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. De
asemenea, relevante sunt şi considerentele Deciziei nr. 342 din 18 martie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7
aprilie 2008, prin care Curtea a arătat că aspectele de fapt invocate
de autorul excepţiei nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate,
ci aspecte de fapt, ce revin competenţei instanţei de judecată.
Aşa fiind, nu se poate susţine că,
procedând la interpretarea legii în sensul şi limitele arătate mai
sus, Curtea Constituţională îşi depăşeşte
atribuţiile stabilite prin Constituţie ori intervine în atribuţiile
exclusive ale legiuitorului sau cu cele ale instanţelor de judecată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei,
excepţie ridicată de Simina Verginia Avram în Dosarul nr.
1.342/102/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia
civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi
familie.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 şi art. 81 din
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, ale
art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. 2 alin.
(3) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată
de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 14 ianuarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea