DECIZIE   Nr. 29 din 2 iunie 2008

în legatura cu solutionarea în cadrul procesului penal a actiunii civile exercitate de proprietarul autoturismului avariat de catre inculpatul trimis în judecata numai pentru infractiunea de conducere fara permis

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 230 din 8 aprilie 2009

Dosar nr. 12/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legatura cu solutionarea în cadrul procesului penal a actiunii civile exercitate de proprietarul autoturismului avariat de catre inculpatul trimis în judecata numai pentru infractiunea de conducere fara permis.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în asemenea cazuri, acţiunea civilă nu este admisibilă în faţa instanţei penale, deoarece infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere este o infracţiune de pericol, iar nu de prejudiciu cu efecte complexe.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In legătură cu soluţionarea acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal de către proprietarul sau deţinătorul autoturismului avariat de către inculpatul trimis în judecată numai pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanţe au considerat că în astfel de situaţii acţiunea civilă poate fi alăturată celei penale, deoarece ambele acţiuni au la bază aceeaşi faptă penală a inculpatului care, neposedând permis de conducere, a produs accidentul urmat de avarierea autoturismului.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că acţiunea civilă nu este admisibilă în faţa instanţei penale, deoarece infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere este o infracţiune de pericol, iar nu de prejudiciu cu efecte complexe.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Aşa cum s-a statuat prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 14 martie 1968, atunci când persoana care, conducând pe drumurile publice un autovehicul, fără a avea permis de conducere, săvârşeşte şi alte acte comisive sau omisive, producând pagube materiale prin degradarea sau distrugerea bunurilor din culpă, poate fi obligată de către instanţa penală la plata despăgubirilor civile pentru repararea daunelor numai dacă acele fapte, distincte de infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, cad sub prevederile legii penale si făptuitorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea lor.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. I din 23 februarie 2004, dată în interesul legii, Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că instanţa penală sesizată cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă, săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse sau deteriorate, ca urmare a aceleiaşi fapte.

S-a considerat că această interpretare este conformă prevederilor art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 998 şi 999 din Codul civil, din care rezultă că legiuitorul nu a urmărit să limiteze posibilitatea persoanei vătămate, constituită ca parte civilă, de a obţine în cadrul procesului penal o justă şi integrală reparare a pagubei.

In acest context, imperativul bunei administrări a justiţiei şi dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, în condiţiile în care atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă se referă la aceeaşi faptă, impun ca instanţa învestită să hotărască asupra temeiniciei acuzaţiei penale să se pronunţe şi cu privire la obligaţiile cu caracter civil ce decurg din fapta respectivă.

Dar, aşa cum s-a stabilit de Secţiile Unite prin Decizia nr. I din 23 februarie 2004, acţiunea civilă poate fi alăturată celei penale numai atunci când fapta de conducere culpabilă pe drumurile publice întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de rezultat, ce a generat efecte complexe, determinând prejudicii multiple, cum ar fi în cazul producerii decesului victimei sau al vătămării integrităţii sale corporale.

Când însă acţiunea penală priveşte infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere [prevăzută la art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006], nu mai există temei pentru exercitarea acţiunii civile alături de cea penală.

Din moment ce, în raport cu prevederile art. 14 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă ce poate fi alăturată celei penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, răspundere care, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 şi 999 din Codul civil, nu poate fi antrenată decât dacă fapta a cauzat altuia prejudiciu, se impune ca numai o atare faptă să poată constitui temei pentru alăturarea acţiunii civile celei penale.

Or, câtă vreme sesizarea instanţei penale este făcută doar cu judecarea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, infracţiune care prin natura ei nu este generatoare de prejudiciu, persoana vătămată prin efectele altor acte ale inculpatului, comise cu aceeaşi ocazie, nu este îndreptăţită să se constituie parte civilă în cauza respectivă şi să alăture acţiunea sa civilă celei penale.

A considera altfel ar însemna să se admită posibilitatea exercitării şi alăturării oricărei acţiuni civile la acţiunea penală, fără să decurgă din aceasta, ceea ce ar fi contrar principiilor ce guvernează procesul penal.

Intr-adevăr, trebuie observat sub acest aspect că infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a avea permis de conducere nu este cauzatoare de pagube materiale prin ea însăşi, întrucât, pentru producerea acestora, cel care conduce autovehiculul trebuie să mai săvârşească cel puţin un act comisiv sau omisiv care să aibă drept urmare producerea prejudiciului.

De aceea, într-o astfel de situaţie, în care conducătorul auto a săvârşit şi un act comisiv sau omisiv generator de daune, cererea de despăgubiri nu poate fi admisă de instanţa penală dacă fapta prin care au fost produse pagubele nu este incriminată de legea penală.

Aşa fiind, instanţa penală sesizată cu judecarea infracţiunii prevăzute de art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, nu poate acorda despăgubirile civile ce derivă dintr-un alt act, distinct de cele incriminate prin textul menţionat.

In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, se interpretează în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii penale, în cazul infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere, nu va soluţiona şi acţiunea civilă exercitată de proprietarul sau deţinătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârşirii infracţiunii rutiere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In interpretarea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 49/2006, stabilesc că:

Instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere nu va soluţiona şi acţiunea civilă exercitată de proprietarul sau deţinătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârşirii infracţiunii rutiere.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei