DECIZIE Nr.
285 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 332 alin. 4 si art. 385 1 alin. 2
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 271 din 7 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
maqistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură
penală, excepţie invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al
Tribunalului Hunedoara -Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei
a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării şi
angajarea unui apărător.
Având cuvântul, Ministerul Public solicită respingerea
cererii de amânare a cauzei.
Curtea, având în vedere data la care a fost sesizată cu
excepţia de neconstitutionalitate invocată în cauză şi apreciind că a existat
un interval de timp rezonabil pentru pregătirea apărării şi angajarea unui
apărător, respinge cererea de amânare a cauzei.
Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca
neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă normele
constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Decizia penală nr. 706 din
1 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.147/221/2007, Curtea de Apel Alba Iulia -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului
Hunedoara - Secţia penală.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă
principiul simetriei şi principiul egalităţii de arme, prin aceea că prevăd
posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii prin care instanţa se
desesizează, nu şi împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de
desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea asupra
fondului cauzei. Or, dacă „procurorul poate face recurs împotriva hotărârii
care nu îi convine (de desesizare), partea interesată nu poate exercita această
cale de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii". Se susţine că
această procedură încalcă şi principiul contradictorialităţii, invocându-se în
acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie -
cauzele Toth împotriva Austriei, 1991 şi Sanchez - Reisse împotriva Elveţiei, 1986, precum şi cerinţa termenului
rezonabil, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. In sfârşit, se
susţine că normele criticate încalcă dreptul la un recurs efectiv.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată,
întrucât textele de lege criticate nu încalcă normele constituţionale şi din
actele internaţionale invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, referindu-se
şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate nu reprezintă impedimente de natură a afecta
posibilitatea persoanelor
interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala, neîngrădit, de toate
garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, precum şi de soluţionarea
cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, acestea nu îngrădesc dreptul
părţilor de a beneficia, în tot cursul procesului, de asistenţa unui avocat,
ales sau numit din oficiu, aşa încât excepţia de neconstitu-ţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 332 alin. 4 şi art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură
penală, având următorul cuprins:
-Art. 332 alin. 4: „Impotriva
hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice
persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare,
pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă." '
-Art. 3851 alin. 2: „Incheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau
decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu recurs."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie,
ale art. 24 privind garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 129
referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De
asemenea, autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi
prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege
criticate în prezenta cauză, în raport de aceleaşi texte din Constituţie şi din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, si
în raport de critici similare.
Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 591 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.062 din 28 noiembrie 2005, respingând excepţia
invocată, Curtea a statuat că dispoziţiile criticate nu sunt contrare
prevederilor art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. Curtea a reţinut că, potrivit
art. 126 şi 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă
să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul
procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. In virtutea
acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva
cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării
căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se
asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţă
recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât
şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane „la
judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei
sale".
De asemenea, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici
prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigură accesul persoanelor
interesate la justiţie, prin reglementarea posibilităţii exercitării recursului
împotriva încheierilor pronunţate de instanţă, odată cu exercitarea recursului
împotriva sentinţei sau a deciziei atacate. Totodată, nu sunt încălcate
prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât persoana interesată îşi poate
formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită
împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
In ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei,
a încălcării dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs
efectiv, s-a reţinut că textele legale criticate nu opresc părţile interesate
de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi
intereselor lor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care
condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată anterior, ca şi
considerentele pe care aceasta se întemeiază, îşi menţin valabilitatea şi în
cauza de faţă, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 332 alin. 4 din
Codul de procedură penală, care au preluat soluţia legislativă de principiu
reglementată, la momentul pronunţării deciziei mai sus menţionate, de art. 332
alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de
Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara - Secţia
penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta