DECIZIE   Nr. 284 din 28 martie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 346 din 17 aprilie 2006

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Constantin Doldur                 - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Şerban Viorel Stănoiu          - judecător

Marilena Mincă                     - procuror

Florentina Geangu                - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Schein în Dosarul nr. 5.460/P/2005 al Tribunalului Timiş.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii  de  respingere  a excepţiei  ca  neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 19 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.460/P/2005, Tribunalul Timiş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Ion Schein în dosarul menţionat.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Se apreciază că, „prin formularea sa şi consecinţele pe care le atrage, art. 37 lit. b) din Codul penal tinde să determine incidenţa unor sancţiuni pentru fapte anterioare, în raport de care s-au aplicat anumite pedepse. Pe de altă parte, art. 37 lit. b) din Codul penal contravine şi art. 16 din Constituţie prin faptul că în situaţii similare, privind săvârşirea unei fapte de către o persoană, i se poate agrava regimul sancţionator în comparaţie cu sancţiunea care s-ar aplica altor persoane aflate în aceeaşi situaţie, motivat de faptul că ar fi incidente aspecte şi împrejurări legate de o altă faptă anterioară, pentru care deja s-a aplicat o sancţiune".

Tribunalul Timiş apreciază că excepţia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Recidiva există în următoarele cazuri: [...] b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an."

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), conform cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", precum şi celor ale art. 16 alin. (1) şi (2), potrivit cărora: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."

Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.  Recidiva fiind o formă a pluralităţii de infracţiuni presupune săvârşirea de către aceeaşi persoană a uneia sau a mai multor infracţiuni după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracţiune. Existenţa unei condamnări penale în dispreţul căreia făptuitorul perseverează pe calea infracţiunii sau executarea unei pedepse de o anumită gravitate, care s-a dovedit ineficientă faţă de el, creează prezumţia unui ridicat grad de pericol social al infractorului recidivist. Starea de pericol care rezultă din dovada ineficientei avertismentului primit prin condamnarea definitivă şi mai ales din dovada ineficientei executării pedepsei anterioare face ca infractorul recidivist să se individualizeze criminologie ca o figură aparte, care ridică probleme specifice în lupta pentru reeducarea lui şi pentru realizarea scopurilor urmărite prin pedeapsă. Aceste probleme specifice au impus ca necesară reglementarea instituţiei recidivei prin stabilirea cu exactitate a condiţiilor de existenţă a stării de recidivă şi a consecinţelor pe care ea le antrenează.

Codul penal, reglementând instituţia recidivei, a prevăzut în art. 37 alin. 1 lit. b) structura juridică a recidivei după executarea integrală, graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită anterior. De la data executării pedepsei sau de la data apariţiei decretului de graţiere ori de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei, săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie de fostul condamnat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, constituie recidivă după executare.

Drept urmare, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu retroactivează, ci, dimpotrivă, prevăd condiţiile în care condamnatul se va afla în stare de recidivă, care, odată îndeplinite, determină aplicarea pedepsei prevăzute de art. 39 alin. 4 din Codul penal.

De asemenea, Curtea constată că norma juridică conţinută de art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu se referă la drepturi de natura celor reglementate de art. 16 din Constituţie, privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci la conduita condamnatului după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni. Săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, este sancţionată conform prevederilor art. 39 alin. 4 din Codul penal, iar acest tratament penal se aplică tuturor condamnaţilor recidivişti.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Schein în Dosarul nr. 5.460/P/2005 al Tribunalului Timiş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu