Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.281 din 24.02.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 462 din 01 iulie 2011



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1231 lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Blue Music International“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.711/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a Va civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menţionând jurisprudenţa Curţii în această materie, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 14.711/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Blue Music International“ - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind drepturile de autor şi drepturile conexe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât ele prevăd obligativitatea intervenţiei organismului de gestiune colectivă în raporturile dintre titularii drepturilor patrimoniale de autor şi organizatorii spectacolelor, ceea ce are ca efect diminuarea drepturilor băneşti aferente spectacolelor. În mod indirect sunt afectaţi şi spectatorii cu bugete mici, cărora li se încalcă dreptul la cultură garantat de Legea fundamentală.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate mai încalcă şi prevederile art. 44 privind dreptul de proprietate din Constituţie, pentru că se ajunge la o diminuare nejustificată a profitului organizatorilor de spectacole. De asemenea, prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) şi c) din Constituţie sunt încălcate prin interpunerea artificială a organismului de gestiune colectivă între părţile raportului juridic ce vizează drepturi de autor.Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată. Instanţa consideră că gestiunea colectivă a fost adoptată ca modalitate de protecţie a titularilor drepturilor de autor şi conexe în scopul protejărilor intereselor acestora. Astfel, nu se poate susţine că prin această modalitate de administrare a drepturilor se îngrădeşte accesul la cultură sau libertatea comerţului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, prevederi care au următorul conţinut: „Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: [...] e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepţia proiecţiei publice a operelor cinematografice;“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 33 alin. (1) privind accesul la cultură, ale art. 44 privind dreptul de proprietate, ale art. 45 privind libertatea economică, precum şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi c) privind economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1231 lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, Curtea constată că s-a mai pronunţat, prin raportare la critici asemănătoare, statuând că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 300 din 3 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 26 martie 2009, Curtea a reţinut că „Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin Legea nr. 8/1996 în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă“. Potrivit reglementării legale actualmente în vigoare, gestiunea facultativă a acestor drepturi reprezintă regula, prevederile art. 1231 din Legea nr. 8/1996 stabilind, doar pe cale de excepţie, că gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea drepturilor prevăzute expres la lit. a)-g) ale acestui articol, inclusiv pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, aduse anterior la cunoştinţa publică.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 44 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea fundamentală, Curtea reţine că gestiunea colectivă obligatorie pentru exercitarea unor drepturi prevăzute expres de lege se face de către organismele de gestiune colectivă în beneficiul autorilor şi titularilor de drepturi conexe; prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul dă expresie atât principiului constituţional al garantării proprietăţii private, drepturile autorului asupra operei sale beneficiind de aceeaşi protecţie, fiind asimilate dreptului de proprietate, cât şi obligaţiei statului de a asigura protecţia dreptului de autor.Soluţia legiuitorului de a reglementa gestiunea colectivă obligatorie în exercitarea unor drepturi de autor şi drepturi conexe îşi găseşte justificarea în modalitatea de exploatare a acestor drepturi, care face imposibilă autorizarea individuală.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Curtea mai constată că aspectele critice dezvoltate de autorul excepţiei nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în condiţii care să asigure egalitatea de tratament a tuturor celor vizaţi, direct sau indirect, de reglementarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 33 din Constituţie. Dispoziţiile acestui articol nu sunt incidente în cauză, reglementările criticate vizând doar modalităţile concrete de organizare a comunicării publice a operelor muzicale, fără a se pune problema îngrădirii prin aceasta a accesului la cultură.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Societatea Comercială „Blue Music International“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.711/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 281/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 281 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 281/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu