Decizia Nr.281 din 22.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus REI“ - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 628/212/2003 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 516D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 201 din 29 aprilie 2004.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 628/212/2003, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 15 februarie 2012, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus REI“ - S.R.L. din Constanţa, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorul excepţiei împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la art. 40 lit. a) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), întrucât acestea incriminează prin acelaşi text de lege încălcarea obligaţiilor din caietul de sarcini, faptă care prezintă un pericol social redus, şi efectuarea transporturilor rutiere fără licenţă sau cu licenţa suspendată, faptă cu pericol social superior celei dintâi. Astfel, susţine autorul, se ajunge la aplicarea unor amenzi între aceleaşi limite pentru săvârşirea unor contravenţii cu pericol social diferit, fapt ce constituie o discriminare a persoanelor juridice care săvârşesc contravenţii mai puţin grave în raport cu cele care săvârşesc contravenţii din a doua categorie, cu un pericol social sporit.Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că faptele care constituie contravenţii şi sancţiunile aplicabile sunt prevăzute prin lege şi sunt reglementate de legiuitor, în considerarea importanţei valorilor sociale ocrotite şi a atingerilor care le-ar putea fi aduse. Se arată, de asemenea, că legiuitorul poate impune un tratament sancţionator similar pentru situaţii asemănătoare, în funcţie de anumite criterii avute în vedere cu prilejul elaborării actului normativ incriminator.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, întrucât în prezent contravenţiile prevăzute în textul criticat sunt reglementate printr-o hotărâre a Guvernului, care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv prin Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 lit. a) şi art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997.Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 a fost abrogată prin art. 70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, care, la rândul său, a fost abrogată prin art. 93 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, niciunul din cele două acte normative abrogatoare nepăstrând soluţia juridică criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv calificarea drept contravenţie a faptelor de nerespectare a caietelor de sarcini.Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 40: „Constituie contravenţie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează ca atare următoarele fapte:a)efectuarea de transporturi rutiere sau desfăşurarea de activităţi conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licenţe sau cu licenţe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea;“;– Art. 41 liniuţa a 4-a: Se sancţionează cu amendă:[... ] – de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) şi h).“Se susţine, în esenţă, că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 628/212/2003 (număr în format vechi 9.012/2003), Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere. Întrucât Curtea Constituţională a fost sesizată prin considerentele încheierii menţionate, şi nu prin dispozitivul acesteia, excepţia de neconstituţionalitate nu a fost înaintată instanţei constituţionale. Sesizarea Curţii Constituţionale dispusă prin considerentele încheierii a fost calificată ca fiind o eroare materială, astfel încât aceeaşi instanţă, la data de 15 februarie 2012, a pronunţat o încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 2003. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost comunicată Curţii Constituţionale şi înregistrată la registratura jurisdicţională a acesteia cu nr. 1.396 din 23 februarie 2012. II. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că este competentă să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea normelor juridice abrogate, cuprinse în acte normative ce pot face obiectul controlului de constituţionalitate, dacă, pentru părţile litigiului în soluţionarea căruia a fost ridicată excepţia, normele în cauză produc efecte juridice. În cauza de faţă, Curtea constată că, în urma evenimentelor legislative survenite în domeniul transporturilor rutiere de la data suspendării judecării cauzei şi până în prezent, nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini [art. 40 lit. a) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997] nu mai constituie o contravenţie de sine stătătoare. Având în vedere că de la data săvârşirii faptei calificate ca fiind contravenţie potrivit art. 40 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997, respectiv, au fost adoptate mai multe acte normative de reglementare primară şi secundară a căror incidenţă urmează a fi finalizată de instanţa de judecată, revine acesteia din urmă sarcina de a stabili, pe de o parte, dacă fapta concretă săvârşită este în continuare prevăzută ca şi contravenţie, iar, pe de altă parte, dacă ajunge la o concluzie afirmativă, să stabilească care dintre regulile sancţionatoare prevăzute de actele normative în cauză sunt mai favorabile autorului excepţiei. Totodată, în cazul în care ajunge la o concluzie negativă, respectiv că una dintre reglementările succesive nu a mai prevăzut ca şi contravenţie fapta săvârşită, rămâne tot în competenţa instanţei de judecată stabilirea reglementării legale mai favorabile. Desigur, în ambele cazuri, se aplică şi principiul retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile. Aşadar, în aceste condiţii, Curtea observă că revine instanţei de judecată sarcina de a constata dacă fapta concretă săvârşită de autorul excepţiei constituie contravenţie potrivit legislaţiei ulterior adoptate şi de a proceda, în consecinţă, la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile. De principiu, toate actele normative succesiv adoptate au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât instanţa de judecată urmează să aleagă dintre acestea legea aplicabilă litigiului, existând în momentul de faţă un dubiu în privinţa legislaţiei aplicabile şi care poate influenţa soluţia ce va fi pronunţată; or in dubio pro reo. De altfel, Legea nr. 47/1992 prevede ca şi condiţie de admisibilitate a excepţiei faptul ca actul normativ să aibă legătură cu cauza şi nu ca de acesta să depindă soluţionarea cauzei. Este o prevedere mult mai largă, care permite analiza constituţionalităţii textelor legale pretins incidente într-un anumit moment al desfăşurării cauzei, şi nu din perspectiva soluţiei, dezlegării cauzei. Curtea observă că este atribuţia exclusivă a instanţei de judecată stabilirea legii contravenţionale mai favorabile, dar, pentru ca aceasta să îşi poată exercita competenţa, nu poate nega părţilor dreptul de a apela, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, la unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, în privinţa realizării controlului textelor legale care la un anumit moment procesual au legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi urmează a se pronunţa pe fondul acesteia. Prin urmare, Curtea Constituţională urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 40 lit. a) şi art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere. III. Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii prin Decizia nr. 85 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004, Decizia nr. 201 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iunie 2004, şi Decizia nr. 359 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, prilejuri cu care a arătat că textele criticate nu instituie nici privilegii şi nici discriminări între operatorii de transport rutier, fie ei persoane fizice sau persoane juridice. Ele fac deosebiri între diferite încălcări ale reglementărilor legale, între periculozitatea şi gravitatea lor abstractă, prevăzând în raport cu acestea sancţiunile contravenţionale ce urmează a fi aplicate. De asemenea, Curtea a reţinut că legiuitorul (inclusiv cel delegat) a acţionat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a condiţiilor în care anumite fapte să fie sancţionate contravenţional, precum şi la stabilirea sancţiunilor aplicabile, fără să instituie o discriminare. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus REI“ - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 628/212/2003 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 22 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop