DECIZIE Nr.
280 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36 alin. 1 teza intai din Codul
familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul
familiei, excepţie ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al
Judecătoriei Buftea.
La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei,
personal, şi partea Ion Florin Bălu, prin avocat.
Având cuvântul pe fond,
autoarea excepţiei lasă la aprecierea instanţei constituţionale soluţionarea
criticii formulate.
Avocatul părţii prezente susţine netemeinicia excepţiei
de neconstituţionalitate şi apreciază că invocarea acesteia a reprezentat doar
un motiv de tergiversare a cauzei, în condiţiile în care autoarea excepţiei a
mai formulat o critică asemănătoare soluţionată, în prealabil, de Curtea
Constituţională prin Decizia nr. 545/2007.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 11 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
1.535/94/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepţie
ridicată de Gabriela Bălu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin
principiului egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces soluţionat în
termen rezonabil, întrucât dau posibilitatea instanţei de a disjunge cererea
accesorie privind împărţirea bunurilor comune de cererea principală referitoare
la desfacerea căsătoriei. într-o asemenea situaţie, soţii pot dosi o serie de bunuri până la
pronunţarea hotărârii de divorţ, pentru ca, ulterior, să le scoată la lumină ca
bunuri proprii.
Judecătoria Buftea consideră
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că unicul
scop urmărit de autorul excepţiei îl reprezintă tergiversarea judecării
procesului la instanţa de fond.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
critica de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, dispoziţiile art. 36
alin. 1 teza întâi din Codul familiei constituind expresia aplicării în legislaţie
a principiului egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces soluţionat în
termen rezonabil.
Dispoziţiile legale sunt concepute, de regulă, în
considerarea bunei-credinţe a celor cărora li se adresează, împrejurarea că în
unele situaţii este posibilă încercarea de eludare a legii nu poate conduce la
concluzia neconstituţionalităţii ei.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de
lege criticat, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei,
republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte
legale care au următorul conţinut:
„La desfacerea
căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii
acestora."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21
referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 44 alin. (1) privitoare la
garantarea dreptului de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd una dintre modalităţile prin
care încetează starea de devălmăşie în care se află soţii, ca urmare a
desfacerii căsătoriei, şi anume învoiala acestora. Această posibilitate este în
deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 728 alin. 1 teza întâi din Codul
civil, potrivit cărora „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune", şi se impune în
baza principiului disponibilităţii procesuale în materie civilă.
In cazul în care soţii nu se învoiesc asupra împărţirii
bunurilor comune devin aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. 1 teza a doua din
Codul familiei, instanţa judecătorească fiind chemată să decidă cu privire la
partajul acestor bunuri. Cererea de partaj are caracter accesoriu, soluţionarea
ei revenind, în temeiul art. 17 din Codul de procedură civilă, instanţei
competente să judece cererea principală de desfacere a căsătoriei.
Posibilitatea instanţei învestite să judece acţiunea principală şi cererea
accesorie de a hotărî ulterior judecata separată a acesteia din urmă nu produce
efecte juridice asupra competenţei materiale a instanţei. Disjungerea cauzelor
se dispune în vederea unei mai bune administrări a justiţiei, atunci când
soluţionarea cererii principale - acţiunea de divorţ, ar fi întârziată de
judecata cererii de partaj, deoarece părţile nu se înţeleg asupra împărţirii
bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Or, într-o atare situaţie devin
aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă cuprinse în Cartea VI „Proceduri speciale", Cap. VII1 privind „Procedura împărţelii judiciare", prevederi care oferă suficiente garanţii menite să asigure un
proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil.
Imprejurarea că soţii pot dosi o serie de bunuri până
la pronunţarea hotărârii de divorţ, pentru ca, ulterior, să le scoată la lumină
ca bunuri proprii, reprezintă un aspect ce ţine de situaţia de fapt a cauzei,
asupra căreia se poate pronunţa numai instanţa judecătorească, iar nu o
problemă de constituţionalitate de natură a fi cenzurată de Curtea
Constituţională.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepţie ridicată
de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu