Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.279 din 10.05.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 498 din 04 iulie 2016



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ramona Mihaela Viczian, personal şi în calitate de reprezentant legal al minorilor Rareş Patric Viczian, Carla Beatrice Viczian şi Pavel Adrian Viczian, în Dosarul nr. 457/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia I civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.479D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 457/108/2015, Tribunalul Arad - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ramona Mihaela Viczian, personal şi în calitate de reprezentant legal al minorilor Rareş Patric Viczian, Carla Beatrice Viczian şi Pavel Adrian Viczian, într-o cauză având ca obiect o acţiune în răspundere delictuală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că „în orice acţiune în care este vorba despre încălcarea oricărui drept al personalităţii (drept nepatrimonial), drept pentru a cărui apărare/reparare se solicită stabilirea şi acordarea de despăgubiri sub forma unei sume de bani cu titlu de daune morale, nu se datorează taxă judiciară de timbru, sau, in extremis, se va datora o taxă judiciară în sumă fixă de 100 RON." Altfel spus, în opinia acesteia, „nicio acţiune în stabilirea şi acordarea daunelor morale pentru atingeri aduse oricărui drept al personalităţii nu va putea fi supusă incidenţei dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu a sa taxă variabilă, calculată în funcţie de suma solicitată cu titlu de daune morale."6. În acest context, autoarea excepţiei susţine că „atingerea/încălcarea/vătămarea adusă onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se poate realiza printr-o paletă aproape infinită de fapte, nu doar prin proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări." Arată, astfel, că onoarea, demnitatea, reputaţia nu sunt altceva decât drepturi ale personalităţii, sens în care face trimitere la art. 58 din Noul cod civil, care consacră drepturile personalităţii, printre acestea fiind dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine sau la respectarea vieţii private.7. Prin urmare, autoarea excepţiei apreciază că „art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este neconstituţional în măsura în care priveşte/vizează/acoperă exclusiv dreptul la onoare, demnitate sau reputaţie, cu excluderea tuturor celorlalte drepturi ale personalităţii, unele din aceste drepturi infinit mai importante (ca de exemplu, dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică etc.). Susţine, totodată, că art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este neconstituţional în măsura în care impune o taxă judiciară de timbru variabilă, în funcţie de cuantumul daunelor morale solicitate, pentru atingerile tuturor celorlalte drepturi ale personalităţii, altele decât dreptul la onoare, demnitate şi reputaţie.8. Tribunalul Arad - Secţia I civilă opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii. Totodată, arată că legiuitorul a instituit, prin art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în situaţiile în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", a arătat Curtea, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Sa reţinut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.11. De asemenea, referitor la constituţionalitatea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, arată că prin Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014, Curtea a constatat că soluţia legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe şi nu la valoare.12. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este inadmisibilă, având în vedere că întreaga motivare se referă la interpretarea şi determinarea drepturilor personalităţii, aşa cum sunt reglementate de art. 58 din Noul cod civil.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:– Art. 3: „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:a)până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puţin de 20 lei;b)între 501 lei şi 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei;c)între 5.001 lei şi 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;d)între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;e)între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.105 lei +2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;f)peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.";

– Art. 7: „Acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 lei."16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) potrivit cărora, „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate", art. 16 alin. (1) care prevăd egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, la interzicerea discriminării. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. 18. Astfel, în ceea ce priveşte art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, şi a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale. Curtea a subliniat că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru. De asemenea a reţinut faptul că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Astfel, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. 19. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a analizat dacă accesul liber la justiţie este un drept absolut şi dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. În acest context, instanţa europeană a statuat că „dreptul la un tribunal" nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). De asemenea, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, definitivă în 11 martie 2008, pronunţată în Cauza Larco împotriva României, Curtea Europeană a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanţă, care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei.20. De asemenea, referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea s-a pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 29 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 13 august 2014, şi a reţinut, în esenţă, că „soluţia legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe şi nu la valoare." 21. Ca atare, având în vedere aspectele mai sus menţionate, astfel cum au fost reţinute în jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu contravin normelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ramona Mihaela Viczian, personal şi în calitate de reprezentant legal al minorilor Rareş Patric Viczian, Carla Beatrice Viczian şi Pavel Adrian Viczian, în Dosarul nr. 457/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 279/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 279 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 279/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu