Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „toate cazurile" cuprinsă în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Societatea Das Construcţii - S.R.L. din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 1.902/220/2014** al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.089D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.178D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014, excepţie ridicată de Societatea Das Construcţii - S.R.L. din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 4.603/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării cauzelor. 6. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.178D/2016 la Dosarul nr. 2.089D/2016, care este primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin încheierile din 29 şi 30 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 1.902/220/2014** şi nr. 4.603/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, respectiv a sintagmei „toate cazurile" cuprinsă în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014.9. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Das Construcţii - S.R.L. din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri prin care se solicită pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că prin modalitatea de reglementare a condiţiilor de admisibilitate privind acţiunea ce are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, sub aspectul persoanelor care deţin o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, se încalcă prevederile art. 53 din Constituţie. Sintagma „toate" din cuprinsul art. 5 al Legii nr. 17/2014 este de natură să restrângă sau chiar să anihileze drepturile dobândite în mod valabil şi recunoscute în baza legii vechi pentru persoanele fizice sau juridice care beneficiază de o promisiune de vânzare-cumpărare, autentificate sau neautentificate. 11. În acest sens, se arată că un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat sub imperiul legii vechi, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, a generat anumite efecte juridice şi drepturi care trebuie să subziste şi sub imperiul legii noi. Or, prin aplicarea condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, se ajunge la restrângerea/desfiinţarea drepturilor născute în mod valabil în temeiul acestor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate sub imperiul legii vechi. 12. Exercitarea dreptului de preempţiune reglementat prin lege, în detrimentul promitentului-cumpărător, ar duce la golirea de conţinut a dreptului de creanţă născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător ce deţine o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014. 13. În acest context, se susţine că nu mai poate exista nicio executare voluntară, o executare în natură prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract în condiţiile art. 1.669 din Codul civil şi nicio executare silită a antecontractului de vânzare-cumpărare prin echivalent. Pe cale de consecinţă, susţine că sintagma „toate" din cuprinsul art. 5 al Legii nr. 17/2014, fără a se excepta situaţia celor care deţin o promisiune de vânzare-cumpărare anterioară acestei legi, conduce la restrângerea exerciţiului dreptului de creanţă valabil, restrângere care, în cazul de faţă, nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 53 din Constituţie cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.14. De asemenea, se menţionează că, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a analizat prevederile criticate prin prisma încălcării principiului neretroactivităţii legii civile şi a dreptului de proprietate privată, iar prin motivele expuse în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional poate să revină asupra soluţiei exprimate prin decizia menţionată.15. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.089D/2016, opinează în sensul că sintagma „toate cazurile" din prevederile art. 5 alin. (1) al Legii nr. 17/2014 contravine art. 53 din Constituţie, deoarece adoptarea şi aplicarea Legii nr. 17/2014 şi antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempţiune de către oricare dintre titulari duce la privarea promitentului-cumpărător de bunul său - dreptul de creanţă - „speranţă legitimă", care intră sub protecţia prevederilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 16. Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. Statul poate să priveze o persoană de bunul său, însă această măsură trebuie dispusă cu respectarea prevederilor constituţionale şi convenţionale. În aceste condiţii, limitarea dreptului de proprietate poate fi dispusă numai prin lege, iar legea trebuie să fie accesibilă şi previzibilă. Or, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziţie care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea dreptului de preempţiune. Astfel, Legea nr. 17/2014, nefiind publicată în Monitorul Oficial al României, nu era nici accesibilă, nici previzibilă.17. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.178D/2016, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, opinează în sensul că prevederile criticate, sub aspectul sintagmei „toate" din cuprinsul art. 5 al Legii nr. 17/2014, nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 53. 18. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Guvernul, în Dosarul nr. 2.089D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014. Totodată, arată că în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, premisa analizei prevederilor legii criticate stă în valoarea constituţională a proporţionalităţii. Ca principiu al dreptului, proporţionalitatea presupune o relaţie justă între măsura juridică adoptată, realitatea socială şi scopul legitim urmărit. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 17/2014, unul din scopurile acestei legi este „asigurarea securităţii alimentare, protejarea intereselor naţionale şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional", scop care se încadrează în restrângerile permise de prevederile art. 53 din Constituţie.20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, respectiv sintagma „toate cazurile" cuprinsă în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014. Curtea observă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, în mod punctual, acestea sunt cuprinse în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, care au următorul cuprins: „(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară."23. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cuprinsă în notele scrise, prin care se face referire la „restrângerea exerciţiului dreptului de creanţă" şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine ca temei constituţional şi prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Curtea a reţinut că scopurile Legii nr. 17/2014 sunt: asigurarea securităţii alimentare, protejarea intereselor naţionale şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creşterii dimensiunii fermelor agricole şi constituirea exploataţiilor viabile economic. 25. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existenţa avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Culturii şi a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014 pentru modificarea alin. (1) al art. 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit art. 4, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă".26. Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.27. Aplicarea prevederilor legale criticate, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de preempţiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii, potrivit căruia orice act normativ acţionează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice născute după acest moment. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, precitată, sau Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).28. În aceste condiţii, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor şi a cumpărătorilor obligaţia de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, precitată, paragrafele 23 şi 24). Ca atare, având în vedere că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. De altfel, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, şi Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). 29. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.30. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Das Construcţii - S.R.L. din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, în Dosarele nr. nr. 1.902/220/2014** şi nr. 4.603/30/2016 ale Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiş – Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu