DECIZIE Nr. 271 din 20 decembrie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din
Codul penal
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 193 din 18 aprilie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 207 din Codul penal, ridicata de Corneliu Vadim Tudor in
dosarele nr. 4.596/1999 si nr. 4.597/1999 ale Curtii Supreme de Justitie -
Sectia penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 19 decembrie 2000, in
prezenta aparatorului autorului exceptiei si a reprezentantului Ministerului
Public, cand s-a dispus masura conexarii Dosarului nr. 226C/2000 la Dosarul nr.
212C/2000, avandu-se in vedere ca are ca obiect aceeasi exceptie de
neconstitutionalitate, ridicata de acelasi autor. Dezbaterile au fost
consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp
pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 20 decembrie 2000.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin incheierile din 26 iunie 2000 si 4 iulie 2000, pronuntate in dosarele
nr. 4.596/1999 si, respectiv, nr. 4.597/1999, Curtea Suprema de Justitie -
Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal, ridicata de
Corneliu Vadim Tudor, inculpat in procese de calomnie.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arata ca
dispozitiile art. 207 din Codul penal privitoare la proba veritatii in cazul
infractiunilor de insulta si calomnie sunt contrare prevederilor art. 29, 30,
31 si 24 din Constitutie.
1. In raport cu prevederile art. 29 si 30 din Constitutie se sustine ca
dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale, deoarece proba veritatii
este prevazuta nu numai pentru fapte, ci si pentru judecatile de valoare, care
nu pot fi dovedite. Or, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in practica sa
jurisdictionala, a statuat ca trebuie sa se faca deosebire intre fapte si
judecati de valoare, deoarece faptele pot fi dovedite, spre deosebire de
judecatile de valoare. Din aceasta perspectiva autorul exceptiei sustine ca
este imposibila proba veritatii in cazul judecatilor de valoare, iar cererea
administrarii ei afecteaza continutul libertatii de opinie, care reprezinta un
element al libertatii garantate la art. 10 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si la art. 29 din
Constitutie. Se mai sustine ca prevederile art. 207 din Codul penal ingaduie
proba veritatii numai in cazul in care este vorba despre apararea unui interes
legitim, iar atunci cand este vorba despre apararea unui alt tip de interes
proba nu este admisibila. Nici conceptul de "interes legitim" si nici
cel de "interes public" nu sunt definite de legiuitor, ceea ce
"atrage, in mod firesc, o putere discretionara a celui care are
aptitudinea de a evalua daca se administreaza sau nu proba veritatii, putand fi
vorba despre organul de urmarire penala sau cercetare penala sau despre
instanta judecatoreasca". Inexistenta acestei precizari determina
aplicarea unui tratament inegal pentru situatii identice, in sensul ca in unele
situatii este admisibila proba veritatii, iar in altele nu, ceea ce contravine
principiilor statului de drept. Proba veritatii, atunci cand se refera la
infractiunea de insulta sau de calomnie, reprezinta o masura restrictiva a
libertatii de exprimare, a libertatii opiniilor si a constiintei. Cu privire la
rolul proeminent al presei intr-un stat de drept Curtea Europeana a Drepturilor
Omului a statuat ca sunt necesare privilegii sporite pentru presa, pentru ca
aceasta sa isi poata indeplini dublul sau rol de "difuzor de
informatii" si de "caine de paza publica" (cazul "Sunday
Times impotriva Marii Britanii", 1979), iar cu privire la limitele
criticii acceptabile a statuat ca acestea sunt mai largi in privinta unui
politician decat in privinta unei persoane particulare (cazul "Castells
impotriva Spaniei", 1992).
2. Prin raportare la dispozitiile art. 31 din Constitutie, care recunoaste
dreptul la acces atat la informatiile de interes public - alin. (1), cat si la
cele de interes personal - alin. (2), prevederile art. 207 din Codul penal se
refera numai la interesul legitim, concept care nu se confunda nici cu cel de
interes public si nici cu cel de interes privat. Autorul exceptiei mai constata
ca dispozitia din Codul penal care ocroteste numai interesul legitim contrazice
textul constitutional, care se refera, in egala masura, atat la interesul
public, cat si la cel privat. Se afirma ca inlaturarea caracterului penal al
faptei de calomnie numai in cazurile in care se administreaza proba veritatii
si se dovedeste caracterul veridic al afirmatiilor impiedica intr-un mod
fundamental exercitarea dreptului la informatie. Se mai afirma ca statul de
drept nu se poate consolida decat cu o presa autentic liberala, apta sa isi
exercite rolul de "a patra putere in stat" si de "caine de paza
al opiniei publice".
3. Tot in opinia autorului exceptiei prevederile legale criticate sunt
neconstitutionale si prin raportare la dispozitiile art. 24 din Constitutie
privitoare la dreptul fundamental la aparare, care, in acceptiunea sa lato
sensu, reprezinta totalitatea drepturilor si regulilor procedurale ce ofera
persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, sa
conteste invinuirea si sa isi dovedeasca nevinovatia. Astfel, prevederile art.
207 din Codul penal contravin, prin natura lor, dreptului la aparare. El ofera
posibilitatea, pe de o parte, ca o anumita persoana sa se poata apara de
acuzarile ce i se aduc, dar pe de alta parte o astfel de posibilitate este
redusa la situatia in care este vorba exclusiv despre fapta care a fost
savarsita pentru apararea unui interes public. Per a contrario, daca nu este
vorba de un asemenea interes, proba veritatii nu este admisa. Interpretarea
care se da in practica conceptului de "interes legitim" este
considerata aleatorie si discretionara. In acest mod se creeaza premisele unui
tratament diferit pentru situatii identice. De vreme ce fapta este aceeasi, nu
se poate justifica diferentierea in admiterea sau neadmiterea probei veritatii,
dupa cum este vorba sau nu despre un interes legitim.
Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala, exprimandu-si opinia asupra
exceptiei de neconstitutionalitate, apreciaza ca dispozitiile art. 207 din
Codul penal sunt constitutionale si nu contravin dispozitiilor art. 29 si 30
din Constitutie.
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierile de sesizare a Curtii Constitutionale au fost
comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului,
pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca este nefondata critica
potrivit careia dispozitiile art. 207 din Codul penal contravin art. 24 din
Constitutie, deoarece si in cazul unui proces de calomnie inculpatul
beneficiaza de toate drepturile si garantiile pe care le implica dreptul
constitutional la aparare. Sustinerea potrivit careia art. 207 din Codul penal
contravine art. 29, 30 si 31 din Constitutie este, de asemenea, nefondata,
deoarece libertatea constiintei, conform art. 29 alin. (2), trebuie sa se
manifeste in spirit de toleranta si respect reciproc, iar libertatea de
exprimare, dupa cum se prevede la art. 30 alin. (6) din Constitutie, nu poate
prejudicia demnitatea, viata particulara sau dreptul la propria imagine, iar
potrivit art. 54 din Legea fundamentala, drepturile si libertatile trebuie sa
fie exercitate cu buna-credinta, fara a fi incalcate drepturile si libertatile
celorlalti. Se precizeaza insa ca exercitarea cu buna-credinta a acestor
drepturi si libertati poate reprezenta un interes legitim, in sensul art. 207
din Codul penal.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele
intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile reprezentantului autorului
exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate
la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1),
ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
207 din Codul penal, care au urmatorul cuprins: "Proba veritatii celor
afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost
savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a
facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie."
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca textul de lege
criticat este contrar: libertatii gandirii si a opiniilor, care, potrivit art.
29 alin. (1) din Constitutie, nu pot fi ingradite; libertatii de exprimare si
libertatii presei, garantate de art. 30 din Constitutie; dreptului la
informatie, a carui ingradire este interzisa de art. 31 alin. (1) din
Constitutie; dreptului fundamental la aparare, prevazut in art. 24 din
Constitutie.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca insulta si
calomnia sunt infractiuni contra demnitatii, iar demnitatea omului este
nominalizata, in art. 1 alin. (3) din Constitutie printre valorile supreme
garantate de Legea fundamentala. Potrivit acestor prevederi constitutionale,
"Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea
omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a
personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori
supreme si sunt garantate". Incriminarea si sanctionarea insultei si a
calomniei nu au caracter absolut si neconditionat. Dreptul persoanei la
apararea demnitatii sale prin mijloace de drept penal este limitat de existenta
drepturilor si de interesele legitime ale altora. De aceea, s-a prevazut ca
afirmarea sau imputarea in public a unei fapte determinate, la adresa unei
persoane, chiar daca are un caracter obiectiv insultator sau calomnios, nu
constituie totusi infractiunea de insulta sau de calomnie, daca faptuitorul
dovedeste ca a savarsit fapta in vederea apararii unui "interes
legitim", de ordin public sau privat. Aceasta dovada este asa-numita
"proba a veritatii", care constituie un caz special de inlaturare a
caracterului penal al faptei. Proba veritatii este insa admisibila numai daca
fapta s-a savarsit in apararea unui interes legitim, public sau privat, altfel
ar insemna ca afirmarea sau imputarea a fost facuta in scopul de a aduce
atingere demnitatii persoanei, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 54 din
Constitutie, conform carora: "Cetatenii romani, cetatenii straini si
apatrizii trebuie sa isi exercite drepturile si libertatile constitutionale cu
buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti."
Atingerea adusa demnitatii fara existenta unui astfel de interes, chiar prin
afirmatii sau imputari adevarate, nu este ingaduita de lege. Legea se refera la
fapte, iar nu la judecati de valoare, asa cum sustine autorul exceptiei. De
aceea, critica referitoare la proba judecatilor de valoare si la
imposibilitatea acestei probe este lipsita de continut.
In critica de neconstitutionalitate facuta in cauza autorul exceptiei
ignora faptul ca apararea drepturilor si a libertatilor cetatenilor impune
restrangerea exercitiului unor drepturi sau a unor libertati, in conditiile art.
49 din Constitutie, iar in unele situatii impune sanctionarea penala a
afirmarilor sau a imputarilor, chiar daca acestea se refera la fapte adevarate,
dar care nu au fost facute pentru apararea unui "interes legitim".
Curtea observa ca necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30
alin. (6) din Constitutie, potrivit carora "Libertatea de exprimare nu
poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici
dreptul la propria imagine".
Curtea observa ca aceasta dispozitie constitutionala este in deplina
concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora
"Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati
poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute
de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru
securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea
ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei,
protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de
informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea
puterii judecatoresti". In legatura cu aplicarea acestui articol Curtea
Europeana a Drepturilor Omului, referindu-se la libertatea exprimarii prin
presa, a statuat: "Daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite,
indeosebi in ceea ce priveste reputatia si drepturile celorlalti, precum si
necesitatea de a impiedica divulgarea unor informatii confidentiale, sarcina sa
este totusi comunicarea, cu respectarea datoriilor si responsabilitatilor
proprii, a informatiilor si ideilor referitoare la orice problema de interes
general" (hotararea pronuntata in cauza "I. Dalban impotriva
Romaniei", 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
277 din 20 iunie 2000).
Examinand sustinerea privind contrarietatea dispozitiilor legale criticate
in raport cu prevederile art. 31 din Constitutie, referitoare la dreptul la
informatie, text care in alin. (1) prevede ca "Dreptul persoanei de a avea
acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit", Curtea
retine ca, in temeiul dispozitiilor art. 49 din Legea fundamentala, exercitiul
acestui drept poate fi restrans prin lege si numai daca se impune, pentru
apararea, printre alte valori constitutionale, a drepturilor si a libertatilor
cetatenilor.
Nici critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea dreptului
la aparare prevazut la art. 24 alin. (1) din Constitutie nu este intemeiata.
Astfel, persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni de insulta sau de
calomnie are posibilitatea sa uzeze, pentru apararea sa, de toate mijloacele
legale de proba in combaterea temeiniciei acuzarii. In acest context proba
veritatii nu este unica modalitate de aparare a celor care ar putea fi
inculpati pentru afirmarile sau imputarile facute, ei avand posibilitatea de a
uza de orice alte mijloace de proba prevazute de Codul penal. De altfel, inculpatul
nemultumit are posibilitatea exercitarii cailor legale de atac.
Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat in acest sens, statuand ca
dispozitiile art. 207 din Codul penal sunt constitutionale (de exemplu, prin
Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, precum si prin Decizia nr. 134
din 6 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393
din 23 august 2000).
Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea
practicii Curtii, solutia si considerentele acelei decizii raman valabile si in
cauza de fata.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al
art. 23 alin. (1), (4) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din
Codul penal, ridicata de Corneliu Vadim Tudor in dosarele nr. 4.596/1999 si nr.
4.597/1999 ale Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 20 decembrie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent sef,
Claudia Miu