DECIZIE Nr. 2671 din 14 noiembrie 2000
privind modificarea Normelor tehnice de completare, utilizare si tiparire a
declaratiei vamale in detaliu
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR

DIRECTIA GENERALA A VAMILOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 608 din 27 noiembrie 2000
Directorul general al Directiei Generale a Vamilor,
in temeiul prevederilor art. 39 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a
Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 626/1997,
emite urmatoarea decizie:
ARTICOL UNIC
Normele tehnice de completare, utilizare si tiparire a declaratiei vamale
in detaliu, aprobate prin Decizia directorului general al Directiei Generale a
Vamilor nr. 946/1997, modificata si completata prin deciziile nr. 7/1998, nr.
225/1998, nr. 301/1998, nr. 669/1998 si nr. 777/2000, se modifica si se
completeaza conform anexei la prezenta decizie.
p. Directorul general al Directiei Generale a Vamilor,
Gelu Stefan Diaconu
ANEXA 1
1. Normele tehnice de completare, utilizare si tiparire a declaratiei
vamale in detaliu se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Punctul 5 va avea urmatorul cuprins:
"5. In set fractionat exemplarele declaratiei vamale in detaliu se
utilizeaza astfel:
A. Daca completarea se efectueaza manual:
a) pentru export, exemplarele 1, 2 si 3;
b) pentru export, cu tranzit, exemplarele 1, 2, 3, 4, 5 si 7;
c) pentru tranzit, exemplarele 1, 4, 5 si 7;
d) pentru import, exemplarele 6, 7 si 8;
B. Daca completarea se efectueaza prin procedeul informatic:
a) pentru export sau import, exemplarele 1/6, 2/7 si 3/8;
b) pentru export cu tranzit, exemplarele 1/6, 2/7, 3/8, 4/5 si 4/5;
c) pentru tranzit, exemplarele 1/6, 2/7, 4/5 si 4/5.
In cazul procedeului informatic, rubrica continand numarul exemplarului
neutilizat se bareaza cu X. Pentru tranzit cele doua exemplare 4/5 insotesc
marfurile pana la biroul vamal de destinatie, care retine exemplarul 4/5 si
confirma incheierea operatiunii prin transmiterea exemplarului 4/5 la Biroul
centralizator sau, dupa caz, la biroul vamal de plecare."
2. Anexa nr. 10 la normele tehnice se inlocuieste cu textul urmator:
"ANEXA 10
CODURILE
regimurilor vamale si ale altor destinatii
PROCEDURA 1
Codurile regimurilor vamale
10 Export
11 Export in vederea plasarii in antrepozit a marfurilor romanesti
12 Scoatere de bunuri din tara in afara activitatii de comert exterior
PROCEDURA 2
Codurile regimurilor vamale
21 Export temporar in vederea plasarii marfurilor in regim de perfectionare
pasiva
23 Export temporar in vederea reimportului in aceeasi stare
PROCEDURA 3
Codurile regimurilor vamale
31 Reexport
PROCEDURA 4
Codurile regimurilor vamale
40 Import
41 Introducere de bunuri in afara activitatii de comert exterior
42 Import de marfuri pentru consum sau utilizare in zona libera
PROCEDURA 5
Codurile regimurilor vamale
51 Plasare de marfuri in regim de perfectionare activa, sistem cu
suspendare a platii taxelor vamale
52 Plasare de marfuri in regim de perfectionare activa cu restituirea
taxelor vamale
53 Admitere temporara cu exonerare totala de la plata taxelor vamale
54 Admitere temporara cu exonerare partiala de la plata taxelor vamale
55 Plasare de marfuri in regim de perfectionare activa, sistem cu
suspendare intr-un antrepozit vamal
56 Plasare de marfuri in regim de perfectionare activa, sistem cu
suspendare a platii taxelor vamale intr-o zona libera
57 Transfer de la un operator la altul de marfuri de import in aceeasi
stare sau de produse compensatoare aflate sub regim de perfectionare activa,
sistem cu suspendare
PROCEDURA 6
Codurile regimurilor vamale
61 Reimport de marfuri romanesti, realizat in termen de 3 ani de la data
exportului, aflate in aceeasi stare
62 Reimport de marfuri exportate temporar
63 Reimport de marfuri exportate temporar in regim de perfectionare pasiva
68 Import anticipat de produse de inlocuire in cadrul regimului de
perfectionare pasiva
PROCEDURA 7
Codurile regimurilor vamale
71 Plasare de marfuri sub regim de antrepozit vamal
72 Plasare in antrepozit vamal a produselor compensatoare obtinute din
regim de perfectionare activa
73 Transfer de marfuri dintr-un antrepozit vamal in altul
PROCEDURA 8
Codurile regimurilor vamale
80 Tranzit de la interior la frontiera
81 Tranzit de la frontiera la interior
82 Tranzit de la frontiera la frontiera
83 Tranzit de la interior la interior
84 Tranzit comun de la interior la frontiera
85 Tranzit comun de la frontiera la interior
86 Tranzit comun de la frontiera la frontiera
87 Tranzit comun de la interior la interior
PROCEDURA 9
Codurile regimurilor vamale
91 Plasare de marfuri sub regim de transformare sub control vamal"