Decizia Nr.266 din 22.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360, art. 363 alin. 1 şi 3 şi art. 385³ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Ghindeanu în Dosarul nr. 23.752/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 23.752/245/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 360, art. 363 alin. 1 şi 3 şi art. 385³ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Ghindeanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în recurs.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, deoarece creează un tratament juridic inegal, dezavantajos pentru partea care este prezentă la dezbatere, dar care lipseşte de la pronunţarea hotărârii sau de la termenul la care a fost amânată pronunţarea şi care nu a mai fost citată, comparativ atât cu partea care a beneficiat de pronunţarea hotărârii la aceeaşi dată în care au avut loc dezbaterile şi a putut fi prezentă la pronunţare (întrucât în ambele cazuri termenul de recurs sau de apel curge de la pronunţare), cât şi cu inculpatul deţinut pentru care, spre deosebire de cel liber, termenul de recurs sau de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale întrucât, în aceste cazuri, există o cauză temeinică de împiedicare a exercitării căii de atac, şi anume aceea că inculpatul liber nu a cunoscut soluţia dată de instanţă ca urmare a repetatelor amânări de pronunţare.Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 360 cu denumirea marginală Comunicarea hotărârii, art. 363 alin. 1 şi 3 cu denumirea marginală Termenul de declararea a apelului şi art. 385³ cu denumirea marginală Termenul de declarare a recursului, toate din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 360: „Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare.Inculpatului deţinut sau aflat în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronunţarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administraţiei locului de deţinere. După redactarea hotărârii, inculpaţilor prevăzuţi în alineatul precedent li se comunică copii de pe aceasta. În cazul în care instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.“; – Art. 363 alin. 1 şi 3: „Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. [...]Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.“; – Art. 385³: „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 306 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, statuând că „faptul că, potrivit reglementării criticate, pentru părţile prezente la dezbateri sau la pronunţare termenul de declarare a apelului curge (cu excepţiile prevăzute de lege) de la data pronunţării hotărârii nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtă vreme părţile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluţia instanţei şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege.“ Mai mult, pentru situaţiile în care părţile sunt în imposibilitatea de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că „apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile“. Aşa fiind, şi în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate. Curtea constată că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a egalităţii în drepturi, întrucât, potrivit unei constante jurisprudenţe, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferită a părţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare şi care, în cunoştinţă de cauză, pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunţate justifică un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe să curgă termenul pentru declararea acestor căi de atac pe cel al pronunţării hotărârii. De asemenea, prin Decizia nr. 444 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 23 iunie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385³ alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că „prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi, contrar susţinerilor autorului excepţiei, acestea dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura, în condiţii de egalitate, accesul oricărei persoane la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea promovării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti. Art. 360 din Codul de procedură penală prevede obligaţia comunicării de copii de pe dispozitivul hotărârii părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, în scopul cunoaşterii soluţiei pronunţate. Termenul de recurs începe să curgă, potrivit art. 385³ alin. 2 din Codul de procedură penală, de la data comunicării copiei de pe dispozitiv. Raţiunile pentru care legiuitorul nu a prevăzut obligaţia comunicării dispozitivului hotărârii în toate situaţiile sunt evidente. Astfel, părţile prezente la judecată sunt în măsură să cunoască data pronunţării şi, prin urmare, să afle, cu o diligenţă minimă, care este hotărârea instanţei, iar părţile prezente la pronunţare iau cunoştinţă de hotărâre chiar în momentul pronunţării sale. Aşa fiind, lipsa comunicării dispozitivului hotărârii în cazurile menţionate, precum şi faptul că în aceste cazuri termenul de declarare a recursului curge (cu excepţiile prevăzute de lege) de la data pronunţării hotărârii nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil, acestea având posibilitatea să cunoască soluţia instanţei şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face „în condiţiile legii“. Ca urmare, eventuala lipsă de diligenţă a părţii care, deşi a fost prezentă la judecată sau la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, nu promovează căile de atac în termenul prevăzut de lege, invocând lipsa comunicării dispozitivului hotărârii, nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 din Codul de procedură penală referitoare la comunicarea hotărârii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360, art. 363 alin. 1 şi 3 şi art. 385³ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Ghindeanu în Dosarul nr. 23.752/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae