Decizia Nr.258 din 22.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Toader, Iordana Dobre, Niculina Grigore, Constantin Stan, Nicolae Stan, Mihaela Stan şi Mariana Stan în Dosarul nr. 4.005/269/2009 al Judecătoriei Olteniţa.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.005/269/2009, Judecătoria Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 137 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Elena Toader, Iordana Dobre, Niculina Grigore, Constantin Stan, Nicolae Stan, Mihaela Stan şi Mariana Stan într-un dosar având ca obiect anularea parţială a unui titlu de proprietate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât nu se circumscriu clar situaţiile de excepţie, respectiv situaţiile în care probele ce urmează a fi administrate pentru soluţionarea excepţiei coincid cu cel puţin o parte din probele administrate pe fondul cauzei. Acest lucru înseamnă că instanţele nu pot aplica prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă în limite constituţionale decât în măsura în care indică, potrivit art. 168 din Codul de procedură civilă, dovezile ce urmează a fi administrate atât pe excepţie, cât şi pe fond, şi numai în măsura în care sunt necesare probe care nu se află deja la dosarul cauzei.De asemenea, art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei, întrucât în situaţia existenţei unui singur expert topograf pe lista experţilor autorizaţi, care şi-a exprimat deja părerea şi a fost recuzat, expertul nu mai este desemnat prin tragere la sorţi, ci este desemnat în mod direct. În această situaţie judecătorul nu poate respecta legea în practică, ceea ce face ca justiţia să nu mai fie înfăptuită în numele legii, ci în acord cu voinţa judecătorului, echivalând cu o justiţie privată. În condiţiile în care judecătorul nu se mai supune legii şi îşi impune în mod arbitrar voinţa, dreptul la apărare al părţilor prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituţie nu mai poate fi atins. Dispoziţiile art. 202 alin. 1 încalcă prevederile constituţionale invocate în măsura în care pe lista experţilor autorizaţi nu există un număr suficient de experţi care să permită desfăşurarea procedurii de numire a expertului prin tragere la sorţi.Judecătoria Olteniţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă este constituţional, întrucât existenţa unui singur expert în specialitatea topografie nu are nicio legătură cu excepţia invocată, ci ţine de organizarea corpului experţilor autorizaţi să funcţioneze pe lângă tribunale.Instanţa poate recurge la desemnarea unui alt expert înscris pe lista experţilor care funcţionează pe lângă alte tribunale, în situaţia în care părţile nu sunt de acord cu desemnarea expertului înscris pe lista experţilor topografi de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Dispoziţiile legale invocate nu reglementează dreptul la apărare, ci modul în care sunt desemnaţi experţii în vederea efectuării de expertize în cauzele în care se impun astfel de probe.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa arată că aceasta este o normă care reglementează situaţia în care o excepţie poate fi unită cu fondul numai dacă probele necesare soluţionării excepţiei sunt comune cu probele utile soluţionării fondului, iar unirea unei excepţii cu fondul nu îngrădeşte dreptul unei persoane de a se adresa justiţiei, dreptul la un proces echitabil ori la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale atacate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 137 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 137 alin. 2: „Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.“;– Art. 202 alin. 1: „Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 782 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008, Curtea a reţinut că „regula o constituie soluţionarea separată a excepţiilor, prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituind o derogare, care este de strictă interpretare şi aplicare. De aceea, dacă instanţa a unit excepţia cu fondul, întrucât era necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, prin dispozitivul hotărârii se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei, motivând soluţia în considerentele acesteia“. Prin urmare, Curtea constată că reglementarea criticată oferă premisa soluţionării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată şi nejustificată a duratei procesului ar surveni tocmai în ipoteza prefigurată de autorul excepţiei, potrivit căreia toate excepţiile procesuale ar trebui să fie soluţionate separat, inclusiv acele excepţii vizate de prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă. De asemenea, Curtea a constatat că pentru o bună administrare a justiţiei este firesc ca instanţele, în virtutea textului de lege criticat, să unească cu fondul acele excepţii pentru a căror soluţionare este necesară administrarea aceloraşi probe ca şi pentru judecarea fondului. O asemenea prevedere legală dă expresie tocmai exigenţelor constituţionale privitoare la dreptul la un proces echitabil şi la termenul rezonabil în care acesta se impune a fi finalizat. În ceea ce priveşte art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că şi acesta este constituţional, întrucât, dacă părţile din proces nu se învoiesc cu privire la numirea expertului, este firesc ca judecătorul să aleagă persoana specialistului de pe lista întocmită de biroul local de expertize, iar, în cazul când pe o asemenea listă ar fi un singur expert, instanţa poate recurge la desemnarea unui expert înscris pe lista existentă la un alt tribunal şi astfel imparţialitatea se păstrează, fiind asigurate accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi înfăptuirea justiţiei. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Toader, Iordana Dobre, Niculina Grigore, Constantin Stan, Nicolae Stan, Mihaela Stan şi Mariana Stan în Dosarul nr. 4.005/269/2009 al Judecătoriei Olteniţa. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae