DECIZIE Nr.
250 din 20 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 268 din 20 aprilie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ion Predescu
- judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Kende (Salamon) Margit în
Dosarul nr. 2.625/112/2006 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că succesorul în drepturi al
autoarei excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea
cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.625/112/2006, Tribunalul
Bistriţa-Năsăud -Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Kende (Salamon) Margit într-o cauză
având ca obiect judecarea contestaţiei formulate de contestatoare împotriva
Deciziei nr. 315/2006 emise de Primăria Oraşului Beclean, prin care a fost
respinsă cererea de restituire în natură a unui imobil-construcţie.
In motivarea excepţiei se
arată că prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor
constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul de proprietate
privată, deoarece instituie un termen scurt pentru depunerea notificărilor în
vederea restituirii imobilelor ce cad sub incidenţa actului normativ criticat, termen ce nu a fost
prelungit prin Legea nr. 247/2005.
Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia civilă apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile legale criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
dreptul de proprietate trebuie exercitat în limitele legii, iar legiuitorul
este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor
acestui drept.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul acesteia îl
constituie prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.
Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi completată prin
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, şi
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel încât art. 21
a devenit art. 22, cu acelaşi conţinut, şi anume:
„(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de
6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea
în natură a imobilului. In cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se
va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde
denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a
persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat,
precum şi valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul
judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se
află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana
juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra
notificarea şi o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la
data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în
faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării
termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi
decât cea care deţine imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut
pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în
justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin
echivalent."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale
cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi
a autorităţilor publice, şi art. 44 alin. (2) teza întâi, referitoare la
garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de
titular.
Analizând excepţia, Curtea constată că aceasta a mai
fost analizată în jurisprudenţa sa recentă, prin raportare la dispoziţiile art.
44 din Constituţie şi cu o motivare similară.
Astfel, prin Decizia nr. 388 din 9 mai 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 12 iunie 2006, s-a statuat că Legea nr. 10/2001 este o
lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a
urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte
situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu
valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989. In acest scop a fost instituită, prin art. 22
şi următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor -
terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie
sau prin dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.
Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la
restituirea imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6
luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia
trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului.
Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere dreptului de proprietate
privată, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. In
jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, în Decizia nr. 344 din 18
septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, s-a
statuat că „recunoaşterea fără termen a posibilităţii persoanei interesate de a
declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar
fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul
proprietăţii imobiliare [...]".
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua
din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în
limitele legii, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
„legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru
exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială
conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de
drept [...]". In acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin
Decizia nr. 557 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.056
din 26 noiembrie 2005, şi prin Decizia nr. 655 din 8 decembrie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din
23 ianuarie 2006.
Aceste considerente îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente de
natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în
materie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de Kende (Salamon) Margit în Dosarul nr. 2.625/112/2006 al
Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie