DECIZIE Nr.
244 din 9 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 324 din 11 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mercur Corvinex" - S.A. din Hunedoara în Dosarul nr.
10.786/2004 al Tribunalului Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca
neîntemeiată, considerând că prevederile legale criticate sunt
constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 13 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 10.786/2004, Tribunalul Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea
nr. 213/1998, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Mercur
Corvinex" - S.A. din Hunedoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii
formulate de aceasta pentru anularea hotărârii Consiliului Local al Comunei Topliţa, prin care s-a aprobat înscrierea unui imobil în domeniul public
al comunei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţia cuprinsă în teza din alin. (4) al art. 3 din Legea
nr. 213/1998, care prevede că domeniul
public al comunelor, al oraşelor
şi al municipiilor este alcătuit „şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca
atare prin hotărâre a
consiliului local", încalcă dispoziţiile art.
44 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, referitoare la
garantarea şi ocrotirea egală a proprietăţii. Se apreciază că, potrivit acestui text legal, „oricând,
în mod discreţionar, autorităţile publice locale ar putea trece orice
bun prin simplul act de voinţă
al unei hotărâri a consiliului
local în proprietatea lor, declarându-l că este de uz sau de utilitate publică". In felul acesta, arată în continuare autorul excepţiei, dispare egalitatea dintre persoanele particulare şi autoritatea publică, iar autoritatea publică locală poate să-şi probeze dreptul de proprietate prin
simpla emitere a unui act „către
sine însuşi". Astfel,
autoritatea publică locală „este scutită de a face proba titlului de proprietate care este solicitată oricărui particular în faţa instanţelor de judecată".
Tribunalul Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ consideră că prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale şi nu aduc atingere dreptului de proprietate al autorului excepţiei.
In conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, nefiind încălcate dispoziţiile
art. 44 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, conform cărora conţinutul şi limitele
dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Mai mult decât atât, se
consideră că textele indicate dau expresie art. 136
alin. (2) şi (3) din Constituţie, care prevede că legiuitorul poate să stabilească, prin lege organică, şi alte bunuri care
fac parte din domeniul public, în afara celor prevăzute expres de Constituţie. In acest sens, este menţionată Decizia Curţii Constituţionale nr. 107/2004.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile
art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie
1998, care are următorul
cuprins: „Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca
atare prin hotărâre
a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."
Critica de neconstituţionalitate vizează
numai prevederea „şi
din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local" din alin. (4) al art. 3 din Legea nr. 213/1998, considerându-se că aceasta încalcă dispoziţiile art.
44 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, referitoare la
garantarea şi ocrotirea în mod
egal a proprietăţii private,
indiferent de titular. Potrivit criticii, autorităţile publice locale ar putea trece orice bun în proprietatea lor
printr-o hotărâre a
consiliului local, declarându-l că este de uz sau de utilitate publică. Astfel, în opinia autorului excepţiei, autoritatea publică locală „este
scutită de a face proba
titlului de proprietate care este solicitată oricărui
particular în faţa instanţelor de judecată".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate, care stabilesc bunurile ce alcătuiesc domeniul public al comunelor, al
oraşelor şi al municipiilor, nu încalcă sub nici o formă
dreptul de proprietate privată al cetăţenilor. In
examinarea constituţionalităţii textului legal criticat Curtea observă că în cauză sunt
incidente prevederile art. 136 alin. (3) din Constituţie, care permit legiuitorului să stabilească, prin
lege organică, şi alte bunuri care fac parte din domeniul
public, în afara celor prevăzute
expres de Constituţie.
In ceea ce priveşte reglementarea din textul de lege criticat, potrivit căreia în alcătuirea domeniului public al comunelor, oraşelor şi
municipiilor intră şi „alte bunuri de uz sau de interes
public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local", criticată de autorul excepţiei, Curtea are în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, care, reglementând modul de
dobândire a proprietăţii
publice, stabilesc: „Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:
a) pe cale naturală;
b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;
c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora,
pentru cauză de
utilitate publică;
f) prin alte moduri prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, care prevăd următoarele:
„Art. 6. - (1) Fac parte din domeniul public sau
privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil,
cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
(2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale
de reparaţie.
(3) Instanţele judecătoreşti
sunt competente să stabilească valabilitatea titlului."
Din ansamblul acestor reglementări Curtea reţine că posibilitatea, prevăzută de lege, ca în alcătuirea domeniului public de interes local să intre şi bunuri
din domeniul privat al unităţii
administrativ-teritoriale care, în condiţiile legii, sunt declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local nu are semnificaţia de a converti hotărârea consiliului local în titlu valabil
de trecere în proprietatea statului a unor bunuri din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, aşa cum susţine autorul excepţiei.
Existenţa unei hotărâri a
consiliului local, emisă în
temeiul textului de lege criticat, nu scuteşte unitatea administrativ-teritorială de a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie
1998, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, că „simpla apartenenţă a unui bun la domeniul public nu poate
fi un obstacol pentru restituirea lui în natură vechiului proprietar şi, cu atât mai puţin,
pentru despăgubirea acestuia
prin echivalent".
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 107 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 392 din 4 mai 2004, Curtea Constituţională a respins
excepţia de neconstituţionalitate referitoare la mai multe
prevederi din Legea nr. 213/1998, printre care şi art. 3, constatând că nu este încălcat
art. 44 din Constituţie. in
cuprinsul deciziei s-a statuat că prevederile Legii nr. 213/1998 reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din Constituţie, „care permit legiuitorului să stabilească prin
lege organică şi alte bunuri care fac parte din domeniul
public, în afara celor prevăzute
expres de Constituţie".
Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a stabilit că, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie, „societăţile comerciale nu pot deţine în proprietate bunuri ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, ci doar în
regim de concesionare sau de închiriere". Bineînţeles, aceste bunuri trebuie să fi intrat în mod legal în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile şi considerentele deciziilor pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
In legătură cu susţinerea că „oricând,
în mod discreţionar, autorităţile publice locale ar putea trece orice
bun prin simplul act de voinţă
al unei hotărâri a consiliului
local în proprietatea lor, declarându-l că este de uz sau de utilitate publică", Curtea constată că aceasta nu este
o problemă de constituţionalitate a legii, ci de aplicare a
legii, care este de resortul instanţei judecătoreşti învestite cu litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin.
(4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 3 alin.
(4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia, excepţie
ridicată de Societatea
Comercială „Mercur
Corvinex" - S.A. din Hunedoara în Dosarul nr. 10.786/2004 al Tribunalului
Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta