Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.244 din 17.02.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea sindicatelor nr. 54/2003
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 278 din 20 aprilie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romtelecom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 91/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă, litigii de muncă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 91/99/2010, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă, litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea sindicatelor nr. 54/2003.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Romtelecom“ - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unui conflict de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, care prevede imposibilitatea modificării sau desfacerii contractului de muncă al liderilor sindicali în timpul exercitării acestui mandat şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, sunt discriminatorii, întrucât creează un regim privilegiat în favoarea liderilor sindicali faţă de toţi ceilalţi salariaţi, care nu beneficiază de aceste dispoziţii de lege.Tribunalul Iaşi - Secţia civilă, litigii de muncă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, reprezentanţii salariaţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor aflându-se într-o situaţie diferită în comparaţie cu celelalte categorii de salariaţi.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: „(1) În timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.
(2) Sunt interzise modificarea şi/sau desfacerea contractelor individuale de muncă, atât ale reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, cât şi ale membrilor acestora, din iniţiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicală.
(3) Sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor alin. (1) cei care au fost revocaţi din funcţiile sindicale de conducere deţinute pentru încălcarea prevederilor statutare sau legale.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici.“Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, respectiv la economia României şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat aspectele puse în discuţie de autorul excepţiei cu prilejul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 223 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, prevederi cu un conţinut asemănător, care stabilesc măsuri de protecţie a salariaţilor aleşi în conducerea organizaţiilor sindicale. Faţă de criticile vizând încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi a libertăţii activităţii economice, Curtea, prin Decizia nr. 124 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2007, şi Decizia nr. 245 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, reţinea că „organizaţiile sindicale, şi mai ales liderii acestora, în calitatea lor de reprezentare, promovare şi apărare a drepturilor şi intereselor profesionale şi economice ale salariaţilor, vin mai des în contact direct cu reprezentanţii angajatorului, adesea în stări conflictuale, situaţii în care nu ar mai putea acţiona eficient dacă ar fi expuşi eventualelor măsuri represive din partea angajatorului. Aceste circumstanţe îi plasează pe liderii sindicali într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a celorlalţi salariaţi, ceea ce justifică şi tratamentul juridic diferenţiat, prin reglementarea unor măsuri speciale şi mai eficiente de apărare a stabilităţii raporturilor de muncă. Este evident că reprezentanţii salariaţilor nu trebuie să fie timoraţi ori şantajaţi prin măsurile represive ce ar putea fi luate împotriva lor în perioada mandatului de reprezentare şi nici de perspectiva unor asemenea măsuri luate imediat după încetarea mandatului. De aceea, legiuitorul a optat pentru asigurarea protecţiei şi după încetarea mandatului într-o perioadă de timp limitată.“ În ceea ce priveşte critica referitoare la restrângerea libertăţii economice, Curtea a reţinut că „această libertate nu este absolută, ci este garantată de Constituţie «în condiţiile legii», astfel că limitările stabilite de legiuitor pentru a asigura protecţia unor interese generale sau a drepturilor unor categorii de persoane sunt în deplin acord cu dispoziţiile Constituţiei referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. În situaţia concretă, pusă în discuţie de autorul excepţiei, Curtea apreciază că orice posibilitate lăsată angajatorului de a iniţia încetarea contractului de muncă al liderilor sindicali este de natură a încuraja abuzurile din partea acestuia, care poate găsi uşor motive ce ţin de necesitatea unei reorganizări a activităţii sau de existenţa unor dificultăţi financiare pentru a înlătura liderii sindicali.“ Curtea apreciază că cele reţinute în deciziile amintite răspund criticilor formulate în prezenta cauză, impunându-se aceeaşi soluţie de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romtelecom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 91/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă, litigii de muncă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 244/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 244 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 244/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu