DECIZIE Nr. 22
din 19 martie 2007
referitoare la consecintele
nerespectarii cerintelor inscrise in art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului
nr. 2/2001 privind regirmul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari
prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 833 din 5 decembrie 2007
Dosar nr. 39/2006
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară,republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la
consecintele nerespectarii cerintelor inscrise in art.
16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regirmul juridic al
contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat
de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, cerând să se decidă în sensul că nerespectarea cerinţelor înscrise în
art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, atrage
nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7)
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la
nerespectarea de către agentul constatator, în momentul încheierii
procesului-verbal, a obligaţiei de a aduce la cunoştinţă contravenientului
dreptul de a face obiectiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că
nerespectarea de către agentul constatator a obligaţiei la care se referă art.
16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, atrage
nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
S-a motivat că, din moment ce aceste dispoziţii conţin
norme imperative, de ordine publică, ce rezultă atât din importanţa instituţiei
juridice reglementate, cât şi din forţa probantă conferită de lege
procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se impune ca nerespectarea lor
să fie sancţionată cu nulitatea absolută a actului
încheiat.
Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că, atâta vreme
cât neîndeplinirea de către agentul constatator a obligaţiei de a aduce la
cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la
conţinutul actului de constatare nu se regăseşte între cazurile de nulitate
absolută strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, trebuie să se considere că o atare
omisiune nu ar putea să atragă decât nulitatea relativă a procesului-verbal de
constatare a contravenţiei ce a fost încheiat în astfel de condiţii.
Ca urmare, s-a decis că pentru a se dispune anularea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei este necesar ca
reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator şi-a
încălcat obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă dreptul de a face obiectiuni, ci
şi ca această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât
prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în
interesul legii.
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instituie
cadrul general de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Prin
dispoziţiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează
modul de întocmire a procesului- verbal de constatare a contravenţiilor, cu precizarea menţiunilor
obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de
agent constatator, ca reprezentanţi ai autorităţilor publice abilitate prin
lege să constate şi să sancţioneze contravenţiile, condiţiile în care poate fi
contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, ca şi regimul general
al sancţiunilor contravenţionale, al aplicării şi executării acestora.
In art. 16 alin. (1) din acest
act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod
obligatoriu procesul-verbal de constare a contravenţiei, iar la alin. (11), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol
au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menţionate în cazul
contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români
cu domiciliul în străinătate, al contravenienţilor minori, precum şi în
situaţia în care contravenientul este o persoană juridică.
In cadrul alin. (7) al aceluiaşi articol 16 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că „în momentul încheierii
procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă
contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la conţinutul actului
de constatare", precizându-se ca „obiecţiunile sunt consemnate distinct în
procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii
procesului-verbal".
In legătură cu instituirea acestei obligaţii, a cărei
nerespectare atrage sancţiunea nulităţii procesului-verbal', este de observat
că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziţia înscrisă în art. 16
alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001', o atare nulitate nu poate fi
absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă.
In acest sens este de observat
că şi în art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite
cerinţe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii,
procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este
adevărat, fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea
actului.
Or, situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe
atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al
contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.
17 din ordonanţă.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa
menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator,
numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii
acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea
procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situaţii
„nulitatea se constată şi din oficiu".
In raport cu acest caracter imperativ'-limitativ al
cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator
al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu,
se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care
trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la
consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului la conţinutul lui,
nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poate fi
invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura
decât prin anularea acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a
cerinţelor de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face
obiectiuni cu privire la conţinutul actului de constatare şi de a consemna
distinct acele obiectiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin.
(7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a
procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 239 din
Codul de procedură'civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a
se stabili că nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul
legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată prin Legea nr. 180/2002, stabileşte:
Nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7)
din actul normativ menţionat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de
constatare a contravenţiei.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei