DECIZIE Nr. 22
din 12 mai 2008
referitor la aplicarea art.
48 alin. 1 lit. a) teza a II-a din Codul de procedura penala, în legatura cu
compatibilitatea judecatorului care a solutionat propunerea de arestare
preventiva în cursul urmaririi penale de a participa ulterior, în aceeasi
cauza, la solutionarea cererii de prelungire a masurii arestarii preventive
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 311 din 12 mai 2009
Dosar nr. 4/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la aplicarea
art. 48 alin. 1 lit. a) teza a II-a din Codul de procedura penala, în legatura cu compatibilitatea judecatorului care a
solutionat propunerea de arestare preventiva în cursul urmaririi penale de a
participa ulterior, în aceeasi cauza, la solutionarea cererii de prelungire a
masurii arestarii preventive.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că
judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă nu este
incompatibil, potrivit art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultimă din Codul de
procedură penală, să judece în acelaşi dosar o cerere de prelungire a acestei
măsuri.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la compatibilitatea judecătorului, care a
soluţionat propunerea de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, de a
soluţiona în aceeaşi cauză şi cererea de prelungire a măsurii arestării
preventive.
Astfel, unele instanţe au
considerat că judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă
în cursul urmăririi penale este incompatibil să judece, în aceeaşi cauză, o
cerere de prelungire a măsurii arestării preventive, admiţând astfel cererile
de abţinere formulate în temeiul art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultimă din Codul
de procedură penală.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că într-un
asemenea caz nu există stare de incompatibilitate, întrucât nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultimă din
Codul de procedură penală.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
In legătură cu cazurile de incompatibilitate a
judecătorului, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 46-48 din
Codul de procedură penală, este de observat că în art. 48 alin. 1 lit. a) din
acest cod se prevede că „judecătorul este de asemenea incompatibil de a
judeca", dacă în cauza respectivă „a pus în mişcare acţiunea penală sau a
dispus trimiterea în judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la
instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de
prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale".
Prin prevederile acestui text, codul nostru de
procedură penală introduce şi consacră în procesul penal un principiu
fundamental, menit să asigure şi să garanteze desfăşurarea unui proces
echitabil, principiul separării funcţiilor de urmărire de cele de judecată.
Potrivit acestui principiu, prezent în toate codurile de procedură penală din statele Uniunii Europene, în procesul
penal se exercită 4 funcţii judiciare, şi anume:
- funcţia de urmărire penală,
realizată de către poliţia judiciară şi procuror în prima fază nepublică a
procesului penal, în cadrul căreia se strâng probele cu privire la existenţa infracţiunii,
identificarea autorului faptei şi pentru a se stabili dacă sunt sau nu temeiuri
de trimitere în judecată;
- funcţia de dispoziţie asupra
drepturilor şi libertăţilor fundamentale în cursul urmăririi penale, care
revine şi se exercită de către un judecător, denumit, în unele sisteme de drept
procesual, de drepturi şi libertăţi;
- funcţia de verificare a trimiterii în judecată şi a
netrimiterii în judecată, realizată de un alt judecător, denumit, în unele
state ale Uniunii Europene, judecător de cameră preliminară, iar în altele,
judecător de instrucţie;
- funcţia de judecată, pe care o realizează în faza de
judecată instanţele judecătoreşti.
Reglementările din codurile de procedură penală prevăd
că aceste funcţii se exercită separat şi independent una faţă de cealaltă şi că
ele între ele, precum şi cei care le realizează sunt incompatibili în
exercitarea lor.
Revenind la textul art. 48
alin. 1 lit. a) din actualul Cod de procedură penală, este de remarcat că
acesta reglementează tocmai separaţia care trebuie să existe între funcţia de
dispoziţie asupra dreptului constituţional fundamental la libertate în cursul
urmăririi penale, pe care o exercită judecătorul în faza de urmărire penală,
când soluţionează propunerea de arestare preventivă şi de prelungire a
acesteia, şi funcţia de judecată, pe care nu o mai poate exercita acelaşi
judecător în faza de judecată, pentru că prin exercitarea unei funcţii
judiciare în faza de urmărire penală el devine incompatibil să exercite o
funcţie de judecată în aceeaşi cauză în faza superioară de judecată a
procesului penal.
Problema ce face obiectul recursului în interesul legii
nu este însă aceea a incompatibilităţii dintre funcţia
de urmărire şi cea de judecată, ci ea se referă la situaţia în care acelaşi
judecător, în aceeaşi fază de urmărire penală, este compatibil sau nu să
soluţioneze cererea de prelungire a măsurii arestării preventive, după ce tot
el, anterior, a soluţionat, în aceeaşi cauză, propunerea de arestare
preventivă.
Evident că într-o asemenea situaţie nu ne aflăm în
prezenţa unei incompatibilităţi dintre cele la care se referă textul art. 48
alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, pentru că atât soluţionarea
propunerii de arestare preventivă, cât şi soluţionarea cererii de prelungire a
arestării preventive sunt realizate în exercitarea aceleiaşi funcţii de
dispoziţie asupra dreptului constituţional la libertate în aceeaşi fază de
urmărire penală, şi nu în faze procesuale diferite, şi, drept urmare, nu
operează incompatibilitatea dintre prerogativele specifice judecătorului care
soluţionează cereri de restrângere a unor drepturi fundamentale în faza de
urmărire penală şi cele ale judecătorului care judecă cauza în faza de judecată
şi care are a se pronunţa periodic asupra legalităţii şi temeiniciei unor
asemenea măsuri.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că judecătorul
care a soluţionat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă
nu devine incompatibil să soluţioneze ulterior, în aceeaşi cauză, în aceeaşi
fază de urmărire penală, cereri care au ca obiect prelungirea arestării
preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, In aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. 1 lit. a) teza a
II-a din Codul de procedură penală, stabilesc:
Judecătorul care a soluţionat în cursul urmăririi
penale propunerea de arestare preventivă nu devine incompatibil să soluţioneze
ulterior, în aceeaşi cauză, cereri care au ca obiect prelungirea arestării
preventive.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură
penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei