DECIZIE Nr.
219 din 9 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) si (11) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 272 din 27 aprilie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamad Mohamad
Ahmed Abdel Hadi în Dosarul nr. 4.752/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate sunt
conforme prevederilor constituţionale si convenţionale invocate de
autorul acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 29 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 4.752/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată
de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi într-o cauză având ca obiect
soluţionarea unei cereri de luare în custodie publică formulate de
Oficiul Român pentru Imigrări.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de
lege criticate încalcă dreptul constituţional la apărare,
întrucât nu reglementează o procedură clară pentru luarea în
custodie publică şi întrucât limitează durata procedurii.
Precizează că se aduce „o gravă atingere independenţei
justiţiei, prin aceea că soluţia prelungirii custodiei publice
este impusă instanţei chiar prin lege". In opinia sa, este
nesocotit şi principiul egalităţii părţilor în proces,
întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administraţiei
şi Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru
pentru acţiunea introdusă. Autorul excepţiei precizează
că, în cadrul procesului prin care se solicită luarea în custodie
publică a străinilor, nu sunt respectate toate garanţiile
procesuale prevăzute de lege în vederea asigurării dreptului la
apărare. Mai arată că accesul la justiţie este limitat,
întrucât măsura se ia pe o perioadă de 2 ani, timp în care nu se
analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea
deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, spre deosebire de procesele
penale, în care necesitatea menţinerii măsurii arestării se
verifică din 30 în 30 de zile. Arată că măsura este
privativă de libertate, constituind şi o restrângere a
libertăţii de circulaţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Autorităţile menţionate nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421
din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:
- Art. 97 alin. (3) şi (11): „(3) In cazul
străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării,
instanţa poate dispune ca străinul să fie luat în custodie
publică până la efectuarea expulzării de către organele de
poliţie, în conformitate cu prevederile Codului de procedură
penală, fără ca perioada de custodie publică să
depăşească 2 ani. (...)
(11) In cazul prevăzut la alin. (3), dacă
instanţa care a pronunţat hotărârea penală nu a dispus
luarea în custodie publică, Oficiul Român pentru Imigrări poate
solicita Curţii de Apel Bucureşti luarea în custodie publică a
străinului care urmează a fi expulzat. Instanţa
soluţionează cererea în termen de 3 zile de la data primirii
acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă şi
irevocabilă."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin
următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) care
instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat,
art. 16 care consacră principiul egalităţii
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care
stabileşte că libertatea individuală şi siguranţa
persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la
apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia
judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Invocă şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
care garantează dreptul la libertate şi siguranţă. De
asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art.
33 - „Expulzarea ca pedeapsă sau măsură accesorie" din
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29
aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere
pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi
membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68
si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,
75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE (publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158/77 din 30 aprilie 2004).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea observă că, potrivit art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, luarea în custodie publică este
o măsură de restrângere temporară a libertăţii de
mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva
a trei categorii de străini: cei care nu au putut fi îndepărtaţi
sub escortă în termenul prevăzut de lege, cei care au fost
declaraţi indezirabili sau cei cu privire la care instanţa a dispus
expulzarea. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate
aparţine ultimei categorii. Astfel cum se arată în art. 94 alin. (1)
din ordonanţa de urgenţă menţionată, măsura
expulzării se poate dispune, în condiţiile prevăzute de Codul
penal şi de Codul de procedură penală, împotriva străinilor
care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul României. Scopul
său îl constituie împiedicarea acestora de a se sustrage de la executarea
măsurii expulzării, ca măsură de siguranţă
dispusă de instanţele române împotriva lor. Luarea în custodie
publică este, aşadar, într-o asemenea situaţie, consecinţa
comportamentului culpabil al străinului care a încălcat legea
penală şi a săvârşit o infracţiune constatată
şi pedepsită printr-o hotărâre judecătorească
definitivă, nesocotind astfel prevederile art. 1 alin. (5) din
Constituţie, care instituie obligativitatea respectării legilor,
fără a distinge între cetăţenii români şi străini
ori apatrizi.
Măsura luării în custodie publică a
străinilor împotriva cărora s-a luat măsura expulzării de
pe teritoriul României se dispune de instanţa competentă, care, în
urma administrării probelor aflate la dosar, va pronunţa o
soluţie care nu este automat impusă de lege, aşa cum afirmă
autorul excepţiei. Curtea constată că această
măsură se dispune de către instanţă fie în
acelaşi moment în care decide şi expulzarea, fie ulterior, la cererea
Oficiului Român pentru Imigrări, pentru străinii faţă de
care, deşi a dispus expulzarea, nu s-a pronunţat şi cu privire
la luarea lor în custodie publică. Aşadar, indiferent de
situaţie, această măsură se ia în cadrul unui proces
desfăşurat în faţa unei instanţe judecătoreşti care
se bucură de independenţă şi imparţialitate şi în
cursul căruia străinul îşi poate exercita neîngrădit
dreptul la apărare, beneficiind de toate garanţiile specifice
procesului echitabil.
In consecinţă, Curtea nu poate reţine
critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul
liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi
art. 124 alin. (3) din Constituţie, privind independenţa
judecătorilor.
In ceea ce priveşte invocarea art. 5 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi a celor ale art. 23 alin. (1) din
Constituţie referitoare la libertatea individuală şi
siguranţă, Curtea constată că nu poate reţine critica
prin raportare la aceste prevederi convenţionale şi
constituţionale, deoarece luarea în custodie publică este, aşa
cum s-a arătat mai sus, o măsură administrativă de
restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a
străinului care urmează să fie expulzat de pe teritoriul
României, iar nu o măsură privativă de libertate.
Măsura luării în custodie publică fiind
luată, în cazul vizat de textul de lege criticat, până la momentul în
care se pune în executare expulzarea dispusă de instanţă, Curtea
observă că nu se poate face analogie cu procedura verificării
periodice a legalităţii luării şi menţinerii
măsurii arestării preventive, astfel cum susţine autorul
excepţiei.
In acord cu jurisprudenţa sa anterioară,
reprezentată de Decizia nr. 714 din 7 mai 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 30 iunie 2009, Curtea
constată că, în ceea ce priveşte critica referitoare la exceptarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Român pentru
Imigrări, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru
acţiunea introdusă, autorul excepţiei este, de fapt,
nemulţumit de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor
prevederi care să impună acestei autorităţi obligaţia
plăţii unei astfel de taxe. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, instanţa de contencios constituţional nu poate
să modifice sau să completeze textele de lege ce îi sunt supuse
controlului, asemenea atribuţii intrând în competenţa exclusivă
a puterii legislative.
Totodată, Curtea reţine că măsura
administrativă a luării în custodie publică este în
concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, în
virtutea cărora exerciţiul unor drepturi sau al unor
libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă
se impune, printre altele, pentru apărarea securităţii naţionale,
a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice.
In ceea ce priveşte invocarea de către
autorul excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 33 din
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii
Europene, referitoare la instituţia expulzării, Curtea observă
că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci
de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine judecătorului
învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost
ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, excepţie ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi în
Dosarul nr. 4.752/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 9 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu