DECIZIE Nr. 21 din 3 februarie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 pct.
1, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 81 din 19 februarie 1998
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra recursului declarat de Borsan Elena Eliza
impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 298 din 1 iulie 1997.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 27 ianuarie 1998 si
au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de
timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 3 februarie 1998.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 14
februarie 1997, pronuntata in Dosarul nr. 2.236/1996, a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330
pct. 1, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de
procedura civila, ridicata de Borsan Elena Eliza.
Prin Decizia nr. 298 din 1 iulie 1997, Curtea Constitutionala a respins, ca
vadit nefondata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330
pct. 1, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3, si ale art. 330^4 din Codul de
procedura civila.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, Borsan Elena
Eliza pentru urmatoarele motive:
- eronat s-a retinut in decizia de fond ca nu si-ar fi motivat exceptia
pentru ca "... stie ca si-a motivat-o in continuarea cererii de declarare
a exceptiei, iar lucrarea se afla in dosarul Curtii Supreme de Justitie, care
presupun ca a fost atasata la dosar";
- decizia Curtii Constitutionale "trebuia sa se ocupe si de
neconstitutionalitatea acelui text din Codul de procedura civila, care permite
continuarea judecatii unui recurs in anulare, desi procurorul general a retras
un asemenea recurs".
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, intrucat exceptia a fost
respinsa ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor doua Camere
ale Parlamentului si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca recursul este neintemeiat,
deoarece, prin decizii definitive si obligatorii, potrivit art. 145 alin. (2)
din Constitutie, Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la
constitutionalitatea art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si a art.
330^4 din Codul de procedura civila.
Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, punctul de vedere
al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederile atacate,
raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, constata
urmatoarele:
Din examinarea dosarului cauzei de la Curtea Suprema de Justitie se
constata ca la fila 19 a acestuia este depusa o cerere de suspendare, cu data
de 14 februarie 1997, semnata de avocatul partii, si in care se arata textual:
"Solicit deci ca, prin raport cu cele de mai sus, sa luati act ca
invoc, inaintea Dvs. neconstitutionalitatea art. 330 pct. 1 si urmatoarele din
Codul de procedura civila, texte pe care se intemeiaza recursul in anulare
formulat in prezentul dosar, urmand ca dezvoltarea motivelor de
neconstitutionalitate sa fie facuta in scris, inaintea Curtii
Constitutionale". Dar la dosarul acesteia nu s-a depus nici un act din
partea autoarei exceptiei. Cele retinute in decizia recurata ("autoarea
exceptiei nu si-a motivat exceptia") sunt intemeiate. Curtea
Constitutionala a examinat totusi textele art. 330 si urmatoarele din Codul de
procedura civila, pronuntand solutia in consecinta, respingerea exceptiei
nedatorandu-se nemotivarii ei, ci argumentelor expuse in considerentele aratate
in cuprinsul deciziei, pe care recurenta nici nu le critica.
Cat despre faptul ca Curtea Constitutionala ar fi trebuit sa se ocupe,
probabil din oficiu, si de constitutionalitatea altor texte din Codul de
procedura civila, pe care recurenta nici nu le precizeaza, facand simple
referiri asupra lor, recursul este neintemeiat pentru ca are in vedere
dispozitii legale, care nu numai ca nu sunt precizate, dar nici nu au format
obiectul judecatii pe fond. Sesizarea din oficiu a Curtii Constitutionale nu
este admisibila, potrivit Legii nr. 47/1992, in activitatea jurisdictionala a
Curtii.
Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 si al
art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA,
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Borsan Elena Eliza impotriva Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 298 din 1 iulie 1997.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 3 februarie 1998.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Maria Bratu