Decizia Nr.21 din 18.11.2013

Dosar nr. 16/2013
ACT EMIS DE: Inalta Curte de Casatie si Justitie
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 37 din 16 ianuarie 2014

Iulia Cristina Tarcea	- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea	- preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa	- preşedintele Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă	- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Corina Michaela Jîjîie	- preşedintele Secţiei penale
Adina Georgeta Nicolae	- judecător la Secţia I civilă
Simona Gina Pietreanu	- judecător la Secţia I civilă
Simona Lala Cristescu	- judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor
Laura Ivanovici	- judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor
Cristina Petronela Văleanu	- judecător la Secţia I civilă
Dragu Creţu	- judecător la Secţia I civilă
Mirela Vişan	- judecător la Secţia I civilă
Carmen Minodora Ianoşi	- judecător la Secţia I civilă
Ileana Izabela Dolache	- judecător la Secţia a II a civilă
Aurelia Motea	- judecător la Secţia a II-a civilă, judecător-raportor
Rodica Dorin	- judecător la Secţia a II-a civilă
Nela Petrişor	- judecător la Secţia a II-a civilă
Ruxandra Monica Duţă	- judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Zaharia	- judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă	- judecător la Secţia a II-a civilă
Lucia Paulina Brehar	- judecător la Secţia a II-a civilă
Zoiţa Milăşan	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheorghiţa Luţac	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ilie Iulian Dragomir	- judecător la Secţia penală
Mariana Ghena	- judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), raportat la art. 27² alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-şef-adjunct al Secţiei judiciare. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar. Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arată că măsura legislativă de plată eşalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 285/2010, nu afectează dreptul reclamanţilor, iar măsurile luate au fost destinate menţinerii echilibrului între cheltuielile şi veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică. În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problemele de drept ce au generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sa arătat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportate la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar. 2. Examenul jurisprudenţial Practica judiciară neunitară ce a generat sesizarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prezentul recurs în interesul legii s-a conturat în modul de interpretare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind acordarea pentru anul 2011 a premiului pentru anul 2010, reglementat de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, în condiţiile abrogării acestui din urmă articol. Astfel, în luna decembrie 2010 a fost în vigoare art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, care instituia un premiu anual (considerat cel de-al treisprezecelea salariu) proporţional cu timpul lucrat în anul respectiv şi calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare. Legea prevedea anumite criterii de acordare, înlăturând de la beneficiul acestui premiu pe salariaţii care, în cursul anului, au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar, pe cei suspendaţi sau înlăturaţi din funcţie pentru fapte imputabile lor. Legea mai dispunea că plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea-cadru nr. 284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr. 330/2009 (în vigoare de la 31 decembrie 2010). La aceeaşi dată, 28 decembrie 2010, a fost publicată şi Legea nr. 285/2010, care majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, faţă de luna octombrie 2010, ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010. Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. În condiţiile în care, în luna ianuarie 2011, premiul anual pentru anul 2010 nu a mai fost acordat sub forma unei sume de bani calculate potrivit algoritmului prevăzut de Legea-cadru nr. 330/2009, pe rolul instanţelor de judecată au fost înregistrate litigii având ca obiect cererea de acordare a acestui premiu. 3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă opinie (majoritară) s-a reţinut că art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogat, astfel că nu mai există suport legislativ în acordarea premiului. În aceste condiţii, reclamanţii nu se pot prevala de existenţa unui bun, ca drept câştigat, respectiv de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, de care ar fi fost lipsiţi, pentru a invoca încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului. A acorda acest drept, pronunţându-se asupra legalităţii unei măsuri dispuse printr-un act normativ, ar presupune ca instanţele să depăşească atributele puterii judecătoreşti, doar legiuitorul putând să stabilească drepturile salariale suplimentare, condiţiile de acordare şi cuantumul acestora. Dreptul subzistă, dar legiuitorul a eşalonat plata acestei sume începând cu luna ianuarie 2011 şi a inclus-o în creşterile salariale din sectorul bugetar pentru anul 2011. Chiar dacă nu este un drept fundamental, cum este cel salarial, ci un beneficiu, ce este inclus în marja de apreciere a statului, beneficiarii nu au fost lipsiţi de bun, premiul fiind acordat sub altă formă. Astfel, sa stabilit o altă modalitate de plată, premiul fiind inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, conform art. 1 din Legea nr. 285/2010. Posibila neexecutare a obligaţiei de includere a premiului în majorări nu este un argument de menţinere a dreptului Ia plata premiului în forma anterioară. 3.2. Într-o a doua opinie (minoritară), instanţele au admis aceste acţiuni, cu motivarea că reclamanţii deţin un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât au o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, constatându-se că premiul nu s-a plătit, nefiind inclus în majorările salariate, reclamanţii au fost privaţi de un bun. Totodată, însăşi Curtea Constituţională a apreciat că reclamanţii deţin un bun (deciziile nr. 1.615/2011 şi 115/2012), iar beneficiul acestui premiu nu a fost anulat, ci doar s-a modificat modalitatea de acordare. În acest sens, s-a susţinut că instanţa constituţională analizează „in abstracto“ raportul juridic, verificarea în concret a raportului juridic dedus judecăţii şi a faptului plăţii revenind instanţei de judecată şi, procedând la acordarea premiului, instanţele de judecată nu depăşesc atributele puterii judecătoreşti, ci verifică dacă voinţa legiuitorului s-a transpus în practică prin majorări efective ale salariului cu suma corespunzătoare premiului. Într-o altă argumentare s-a considerat că dreptul există, dar nu a fost acordat eşalonat, aşa cum dispune art. 8 din Legea nr. 285/2010. Menţiunea referitoare la sumele corespunzătoare premiului, ce urmau a se regăsi în majorările salariale acordate în anul 2011 personalului bugetar, nu reprezintă decât o declaraţie formală a unei compensări, aceste majorări fiind acordate pe criterii diferite (de vechime, de nivel studii), distincte de cele reglementate în vederea acordării premiului (performanţa individuală, disciplina la locul de muncă), astfel că dreptul nu mai există, nu s-a compensat astfel cu majorările prevăzute de lege, care depind de alte criterii. Articolul 8 din Legea nr 285/2010 are un caracter retroactiv, fapt ce contravine art. 15 din Constituţie, întrucât creanţa devenise exigibilă anterior intrării în vigoare a noii legi, reclamanţii fiind privaţi de bun. Dreptul s-a născut cel mai târziu la 31 decembrie 2010, astfel că stingerea prin plată la un moment ulterior nu este de natură să aducă atingere existenţei dreptului. Există o confuzie cu privire la existenţa dreptului la premiu şi plata efectivă. 4. Opinia procurorului general În esenţă, analizând evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale relevante, procurorul general a reţinut că prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010. S-a menţionat că, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţia analizată este conformă cu Constituţia din punctul de vedere al respectării principiului neretroactivităţii legii şi al dreptului de proprietate privată, drepturile pretinse fiind considerate drepturi suplimentare, de care statul dispune. Totodată, acestea fac obiectul unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ceea ce înseamnă un bun în sensul Convenţiei, ce nu a fost înlăturat, fiind modificată exclusiv doar modalitatea de acordare a acestor sume, fără a fi afectate cuantumul şi întinderea creanţei, din motive de respectare a echilibrului rezonabil între interesele angajaţilor şi interesul public. Un argument în sensul acestei interpretări a fost acela că nivelul retribuţiei la 1 ianuarie 2012 a rămas acelaşi cu cel din luna decembrie 2011. În condiţiile în care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat pe aceleaşi aspecte, s-a apreciat că premiul pretins de reclamanţi nu poate fi acordat pe cale jurisprudenţială. În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că noua modalitate de plată reglementată de Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanţilor în substanţa sa şi nu încalcă Primul Protocol adiţional la Convenţie. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi din cadrul Secţiei I civile şi a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii, conform art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, astfel încât acesta nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Problema de drept care a generat divergenţa de jurisprudenţă este dată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu privire la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar. Pentru a stabili modalitatea corectă de interpretare a textului de lege se impun a fi analizate natura juridică a premiului anual, precum şi efectul modificărilor legislative asupra modalităţii de acordare a acestui drept în raport cu dezlegările date prin deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, cum sunt deciziile nr. 115/2012 şi 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaţilor s-a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Prin deciziile pronunţate, Curtea a mai statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu. Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Însă dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară şi anume, eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe. Aşadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale la dreptul de proprietate privată. Nu a fost reţinută nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut lipsa de relevanţă a actelor Uniunii Europene invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 6.1. Natura juridică a premiului anual Potrivit art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Astfel, în doctrină, s-a considerat că salariul este un element esenţial al obiectului contractului individual de muncă, alături de prestarea muncii de către salariat, fiind definit ca remuneraţie în bani a muncii prestate, cuvenită cu titlu permanent salariatului pentru munca sa, neavând un caracter ocazional, precar sau cu titlu de recompensă. Premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant şi obligatoriu, ci reprezintă bonusuri (gratificaţii) şi sunt facultative, benevole şi variabile. Însă, potrivit doctrinei, criteriile de acordare trebuie să fie precise şi verificabile, în cazul în care primele nu se acordă tuturor salariaţilor care desfăşoară muncă egală sau de valoare egală, pentru a evita problema discriminării. Prin Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2005, Curtea Constituţională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituţie, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestaţie pentru munca depusă. În cauza de faţă, beneficiar al premiului anual este personalul plătit din fonduri publice, în cazul căruia funcţionează principiul prestabilirii salariilor prin lege, al cărui nivel stipulat se află în legătura directă în încasările şi cheltuielile din bugetul public naţional, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. 6.2. Efectul modificărilor legislative asupra modalităţii de acordare a acestui drept în raport cu dezlegările date prin deciziile Curţii Constituţionale Asupra interpretării dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat atunci când a exercitat controlul de constituţionalitate al acestui articol, prin prisma dispoziţiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului Ia salariu, a dreptului de proprietate privată, incidenţa dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale dreptului Uniunii Europene. Aşa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituţională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde şi asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea şi aplicarea respectivului articol de lege. În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizaţiei de bază. Or, raportat la această concluzie, se reţine că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeaşi instanţă a stipulat, în deciziile menţionate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare. Curtea Constituţională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională. Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă. Prin modificarea formei de executare a obligaţiei de plată a premiului anual, legiuitorul a acţionat în limitele marjei de intervenţie, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanţe de natură salarială. În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: Stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2013. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Ileana Peligrad